www.Zapaciti.ro

PSALM  ( 2 ) Sînt vinovat că am rîvnit Mereu numai la bun oprit. Eu am dorit de bunurile toate. M-am strecurat cu noaptea în cetate Și am prădat-o-n somn și-n vis, Cu brațu-ntins, cu pumnu-nchis. Pasul pe marmur, tăcut, Călca lin, ca-n lut, Steagul nopții, desfășat cu stele, Adăpostea faptele mele Și adormea străjerii-n uliți Răzimați pe suliți. Iar cînd plecam călare, cu trofeie, Furasem și cîte-o femeie Cu părul de tutun, Cu duda țîții neagră, cu ochii de lăstun. Ispitele ușoare și blajine N-au fost și nu sînt pentru mine. În blidul meu, ca și în cugetare, Desprins-am gustul otrăvit și tare. Mă scald în gheață și mă culc pe stei, Unde dă beznă, eu frămînt scîntei, Unde-i tăcere, scutur cătușa, Dobor cu lanțurile ușa. Cînd mă găsesc în pisc Primejdia o caut și o isc, Mi-aleg poteca strîmtă ca să trec, Ducînd în cîrcă muntele întreg. Păcatul meu adevărat E mult mai greu și neiertat. Cercasem eu, cu arcul meu, Să te răstorn pe tine, Dumnezeu ! Tîlhar de ceruri, îmi făcui solia Să-ți...

MÎHNIRI E trist diaconul Iakint Și temerile lui nu mint. Fur  și tîlhar întru Hristos, El printre frați trecu sfiios. Trupu-i bălan, de osîndit, Cu pravila s-a răzvrătit Și, făcînd cruci, bătînd mătănii, Se simte stîrv între jigănii. Toții sfănții zugrăviți în tindă Cu acuarelă suferindă, Ai cinului monahicesc, Scrutîndu-l, îl disprețuiesc. Căci pe cînd schivnicii cu toții Se pedepsesc amar, ca hoții, Cu post uscat și ascultare, Jertfind în Săptămîna Mare, La el, aznoapte, în chilie, A-ntîrziat o fată vie, Cu sînii tari, cu coapsa fină De alăută florentină. Și Dumnezeu, ce vede toate, În zori, la cinci și jumătate, Pîndind, să iasă, prin perdea, O a văzut din cer pre ea.

KARLSBAD Sunt fără număr, mutre somnolente De ambe sexe, valuri nesfîrșite Trec spre izvor, stomacuri obosite Din cele cinci diverse continente. Par un cavou arcadele boltite Subt ziduri sure, reci, indiferențe, Cînd dintru-un colț răsună-n vagi accente Un vals Strauss cu note gîlgîite... Așa pe rînd mulțimile s-adună... Pe urma lor și pasul meu s-abate, Da ! Iată-l plin paharul meu cu apă... Încep să-l beau, și liniștea mea gravă Schițează parcă gestul lui Socrate Cînd a sorbit din cupa de otravă !

ASCULTÎND ,,MESSIAS'' DE HĂNDEL Ca printr-un fum sfințit de denii S-alungă umbra și vedenii, S-aud mustrări, se strigă plîngeri, Satana e gonit de îngeri, Păcatul vechi din ziua-ntîie Se scaldă-n miros de tămîie, Din depărtare vremi tresare Și crește ca o apă mare, Cu zvîrcolirea lui dezleagă Catapeteasma lumii-ntreagă.

CETIND PE BAUDELAIRE Mai recetesc o pagină bolnavă Din spleen-ul tău încarcerat în rime, În noaptea asta plină de otravă, Cînd nu mai rîd, căci nu mă vede nime... Mai retecesc și filă după filă, Par niște triste galbene petale, E pretutindeni brumă fără milă Și-atîtă toamnă-n versurile tale... Ce turn înalt, strălucitor de ghiață Ți-e mintea... Văd la orice cotitură Cum cîte-un picur proaspăt de viașă Primește-a morții cuminecătură... Pe rînd, pe rînd, viziuni multicolore, Bețiile cu-a lor apoteoză Mor în căderea vorbelor sonore, Cînd visu-și moaie aripa-n nevroză. Simt sufletul învins cum ți se frînge, Un Crist cu pieptul zdrențuit de suliți, Pare-că văd cum ai stropit cu sînge, Pe unde-ai fost, noroiul de pe uliți... Cum stînd așa, cu coatele pe masă, Urîtu-ncinge fruntea mea de ceară, Iar noaptea grea asupra mea îl lasă : O lespede pe-o pace funerară...

POST BELLUM Pămînt, pămînt, stăpînul meu de-o viață, Eu ți-am fost slugă, ucenic și frate... Te-am proslovit cu gene-nlăcrimate În ruga mea de orice dimineață. Pămînt, mi-ai fost duhovnic de păcate, Pămînt, mi-ai fost tezaur de povață, Din lutul tău eu mi-am zidit altarul... M-am închinat la coapsa ta bătrînă, La tine-am supt credință din țărînă, Cu plînsul tău eu mi-am umplut paharul... Pămînt... Pămînt... Azi te-ai schimbat la față. Ca un bătrîn cu cuvioasă barbă, Împins de-o tristă volbură tîrzie, Dup-o spurcată noapte de beție, Ești necurat în orice fir de iarbă... Pămînt, ești plin de-a patimilor zgură. Acolo jos, în negre măruntaie, Pămînt... Pămînt... ai vinovată gură, Tot te mai arde-a crimelor văpaie... Pămînt... pămînt... ai otrăvite roade, Nu-mi poți da astăzi cuminecătură... Pămînt... pămînt... Pe robul tău sloboade, Căci ochii lui cei dornici de mister Te părăsesc... s-au surghiunit în cer.

AM FOST... Am fost logodnicul durerii, Cobzarul cu aceleași strune, Ce-și țese cîntecu-nvierii Din stihuri de îngropăciune... În noaptea mea înviforată, Drumeț îndrăgostit de soare, Am fost o harfă spînzurată Pe-o strașină de închisoare... Zidit din lacrimi și dezastre, Eu am vestit o lume nouă, Voi mi-ați dat vaierele voastre, Eu v-am dat inima mea vouă. În zile lungi de pribegie, Biet rob lovit de biciul urii, Eu am purtat de-o veșnicie Prea mult blestem în cerul gurii... Mirarea deci să nu vă prindă, Că azi subt tîmpla mea căruntă, Nu e nici zumzet de colindă, Nu sunt nici chiote de nuntă...

PAX NOBIS Cînd cade-amurgul la fereastră Cu joc de umbre, cu fiori, El ne găsește-n casa noastră, Tovarăși muți și visători. Cu ochii călători departe, Cum stăm alături amîndoi, Uu șir de veacuri ne desparte De-al vremii chiot și noroi... Ca-ntr-o cetate legendară Noi ne-am închis după oblon, Din valul ce se strig-afară Nu ne pătrunde nici un zvon... Se-nșiră clipele curate Fără trecut și viitor, E tainica eternitate Ce trece-asupra noastră-n zbor. Și-atunci, în sfînta serii pace, Noi am uitat, de mult, că sînt Atît amar de dobitoace Rumegătoare pe pămînt.

TREC CLIPELE Trec clipele... mărgele înșirate Pe-un tainic fir, de-o mînă preacurată, În goana lor de visuri argintate Viața mea se risipește toată... Cînd simt că bate moartea din aripe Eu mă opresc să-mi văd întreaga salbă. Și văd atunci că tortul meu de clipe L-a depănat aceeași mînă albă...

MARE AETERNUM Eternă mare, ca și odinioară, Fără hotar și fără de hodină, De întrebări și neaatîmpăr plină, Azi goana mea la malul tău coboară. Cu tresăltări de ape și lumină Oglinda ta prelung mă înfioară, Și-nchise răni încep din nou să doară, Din flăcări vechi ce-n mintea mea se-mbină. Pe rînd, pe rînd, eu simt cum reînvie, Cîntată parcă-n surle și chimvale, Uitată noastră mare-mpărăție. Și nu mai știu ce mi se par mai grele : Povețele nemărginirii tale, Sau tainele adîncurilor mele...

LA MAL Sus, munte de piatră, cu fruntea de var, Jos, lacul, o pînză albastră, La mal, lîngă masă cu flori în pahar, Noi doi, cu muțenia noastră. Atîta repaos și-atîta fior Plutesc peste apele-afunde, Că taine din vremi ce de mult nu mai dor Azi plimbă tăcerea pe unde. Din soarele-apune blînd raze se scurg Spre trei chipași să se-nchine, Trei sfeșnice stinse, uitate-n amurg, Pe-un umăr de templu-n ruine... Cum stăm, strînși alături, și buzele tac În liniștea fără cuvinte, Ca albe corăbii, pribege pe lac, Ne leagăn-aduceri-aminte. Și-n vreme ce umbrele nopții cobor Și gîlgîie apa la scară, Departe, trecutul, bătrîn ceșsetor, Ne cîntă umil din ghitară.

DE PROFUNDIS Din sufletul meu, peșteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare, Tăcerile lai strigă cîteodată, Ca niște robi rebeli în închisoare. Sunt visuri, patimi, cîntece pierdute Și întrebări nedezlegate încă, Tot țintirimul vieții mele multe Mă cheam-atunnci cu matca lui adîncă Dintr-o poveste mîndră și păgînă S-abat frînturi de straie zdrențuite, M-ating răzleț cu taina lor bătrînă, O clipă-abia, și negura le-nghite. De fiecare plînge-o agonie Și flutură o umbră de mustrare, Nemilostivă volbură tîrzie, Cu gheara ei mă sapă și mă doare. Așa pe rînd, sălbatice și crude, Mă urmăresc tăcerile deșarte, Dar anii trec și glasul lor s-aude Tot mai încet și tot mai de departe.

TIBI MARE Atîția ani își strecurară convoiul lor pierdut de clipe Din ziua cînd ne despătțimrăm de șoapta-ți ademenitoare, Și azi același demon bate deasupra noastră din aripe, Păgînă patimă flămîndă tot mai sălbatică ne doare... Curînd iar vom veni la tine, striviți de vechea-mbrățișare, Să oglindim același vifor în larga-ntindere albastră, Și să-ntrebăm un val, să spuie : ce e mai sfîntă și mai mare, E veșnicia ta de unde, ori e eternitatea noastră ?

RESURRECTIO Cînd trec umbrele-nserării, Pînze de-argintat fuior, N-auzi spasmurile mării Cum ne strigă-n hora lor ? Din păgîna și adînca Undelor îmbrățișarea, Dintr-un val ce sparge stînca Un fior prelung tresare... Parc-o taină se ridică Din primejdia de apă, Ochii tăi supuși de frică Vreau cucernic s-o priceapă. Eu o știu atît de bine... E povestea de demult, Din uitate vremuri vine Înc-o dată s-o ascult.

DIN VIAȚĂ În largul mării fără margini, în largul mării zbuciumate, Se întîlniră două scînduri din două vase sfărîmate. Sărace mărturii răzlețe ale-unui drum dup-o comoară, Le-a fost urnit aceeași vrajă din portul lor de-odinioară... Din două părți tăindu-și cale credeau în unda milostivă, Cînd tot același braț de vifor le-a frînt catargul deopotrivă. Deodată s-au oprit în goana de năzuiți spre-o lume nouă, Deodată albele corăbii se cufundară amîndouă... Solii pribege ale morții rămase cele două scînduri, Purtînd pe ape fiecare același trist popor de gînduri... S-au prins alături cînd simțiră că tot același val le saltă, Și azi, brăzdind nemărginirea, merg înfrățite laolaltă...

APUS Duminecă. Nu-i nimeni pe alee, Și-n împietrită pace vesperală, Străvechiul parc îmi pare-o catedrală, Altarul ei, un strat de orhidee. Muiat în blînda florilor sfială, Jos, soarele s-a mai oprit să steie, Cele din urmă roșii curcubeie Se frîng pe-o albă cruce sepulcrală. Apune-apoi... Lin, una cîte una, Vin umbrele peste copaci să cadă, Pîn' ce tîrziu, din lac răsare luna. Lumina-i rece scaldă palmierii, Cînd noi, ca doi eroi dintr-o baladă, Sorbim imensul cîntec al tăcerii...

TRECUTUL S-abat mustrări din altă vreme, Din vremea cînd nu ne știam, Și vin pe nume să mă cheme, Să-mi strige nopțile la geam, Ca o pădure de blesteme... Trecutul tău de-odinioară, Prăpastie cu multe guri, Cu ăntrbări ce mă-nfioară, Cu șerpuiri și cotituri... Trecutul, nesătulă fiară... Trecutul, umbră vinovată, Tîlhar scăpat de subt zăvor, Din cripta lui întunecată Se furișează, călător, Și lîngă patul meu s-arată. Trecutul, cioclu de morminte, Sinistru oaspete de-amurg, Neguțător de jurăminte, Din haina-i ciuruită curg Drept zdrențe, aducerile-aminte... El vine tainic să dezgroape Tot ce-am închis în țintirim, Ne-aduce lacrimi în pleoape... - Dă-mi mîna ta, să-l gîtuim, Trecutul, cînd îl simți aproape...

O RAMURĂ ÎNTÎRZIATĂ Nu ți-a fost dat să vezi vreodată, Cînd toamna palidă coboară, Într-o grădină despoiată, O ramură întîrziată Ce-a înflorit a doua oară ? Nu te-ai orit atunci în cale Să te întrebi : ce taină, oare, Ascund înțelepțiunii tale Înfriguratele petale, Ca mîine stinse, fără soare ?... Și dac-o blîndă-nduioșare Ți-a frînt o clipă-n ochi lumina, Cum stai așa, întrebătoare, Uitîndu-te la biata floare, Ai înțeles a cui e vina ? E raza, care toamnei mute I-a dat fiorul primăverii, Și-n preajma morții abătute A picurat, pe neștiute, Un strop din cîntecu-nvierii...

AȘTEPTARE Trei trandafiri într-un pahar, Trei trandafiri în floare, Curați ca de mărgăritar, Te-au așteptat ieri în zadar Să-i prinzi în cingătoare... Te-au așteptat, sărmane flori, În liniștea mea moartă, Și,-ngălbenite de fiori, S-au scuturat de cîte ori Foșnea un pas la poartă. Amurgul vinețiu de-april Îmi rătăcea prin casă, Cînd frunzele tiptil-tiptip, Ca niște lacrimi de copil, Cădeau încet pe masă.

MUNȚII Trup sfînt din trupul ce se frînge, Voi, munți de brad și de stejar, Străjeri ai țării care plînge, Plini de povești și plini de sînge, V-au surghiunit peste hotar. Nu știu, la cronică nu scrie, De cînd avem același rost... Ați mai rămas voi mărturie, Azi numai frunza voastră știe Să spuie nunta cum ne-a fost...

CĂRBUNII Cărbunii cînd ți-or arde-n vatră În seri de ani tîrzii și goi, Tu stînd la lespedea de piatră Să te gîndești c-am ars și noi... Iar cînd din ochii de jăratic Vor tresări scîntei-scîntei, Să știi că visul meu sălbatic S-a mai aprins o dată-n ei.

CHEMARE Subt zidul alb al mînăstirii Unde-ai închis un scump noroc, Cu slovele muiate-n foc Ți-ai scris chemările iubirii... Eu le cetesc... și dintre șire Ți-aud chemările de dor Ca fulgere ce cad în zbor Spre turnul vechi de mînăstire...

SUFLETUL Ți-e sufletul o mare-nviforată, Și-n ochii verzi, ce-mi strălucesc în cale, Eu văd ca-n două vîrfuri de pumnale O tristă hecatombă-nsîngerată, Întreagă jertfa biruinții tale. Pe mine-adîncul apei mă-nfioară Cu tainele ce nu le știe nime, Din undele ce suie și coboară Îmi reînvie basmul cu-o comoară Ascunsă jos, acolo-n adîncime. Drumeț chemat de viforele mării, Cum m-am oprit rătăcitor pe maluri, Simt noapte-aud suspinele chemării Luntrașilor, cari vor pieri în valuri...

PRIMELE IUBIRI              I Azi, iată, am văzut un curcubeu Deasupra lumii sufletului meu. Vin cerbii mei în goană să se-adune Și către el privirile-și țintesc - Un codru nesfîrșit de coarne brune În care mii de stele strălucesc. Sosind din dunga zării de argint Vin păsările-mi mari de sărbătoare Și-nchipuiesc pe ceruri, fîlfîind,, Un ocean de aripi mișcătoare ; Întreaga lume-a sufletului, vie, Palpită-ntr-o frenetică beție. Azi sînt îndrăgostit. E-un curcubeu Deasupra lumii sufletului meu. Izvoarele s-au luminat și sună Oglinzile ritmîndu-și-le-n dans, Și brazii mei vuiesc fără furtună Într-un amețitor, sonor balans, În vii vibrează struguri străvezii - Cristalurile cîntecelor grele - Și stropi scăpărători de melodii Ca roua nasc în ierburile mele. Eu curg întreg în acest cîntec sfînt : Eu nu mai sînt, e-un cîntec tot ce sînt.           ...

PARTIDULUI Lumina ideală cînd Dante contemplase călăuzit de scumpa-i simbolică femeie, cuvîntul i se stinse și mîna lui sculptase al treilea pîlc și ultimul de stele-n epopee. Umplînd cu vii popoarele abtractele genuni spre-a se-ndruma prin ele la sferele divine, el n-a primit din partea supremei viziuni puterea de-a o-ncape întreagă în terține. Și noi cutreierarăm făgașuri infernale cu asudate palme izbind ori alinînd Vrăjmașii ori umilii ce ne-au ieșit în cale, nu-n spațiul ptolomeic, ci-n viață, pe pămînt. Dar cînd, adînc dorită, flamura ta de pară ne-a-nfiorat privirea, partidul meu, atunci din creștete zvîcnit-a cu scut și lance-afară cîntecul nou, s-asculte mărețele-i porunci. Aceasta-i marea-ți forță : faci clopot de argint din inimile noastre, ori tunuri pe crenele, dur aliaj în care eu recunosc distinct părinții mei, iubirea și visurile mele. Nu răzimat în cîrja metaforelor fade, ci drept, din zare-n care, sub ceru-mpurpurat, crescute...

TEMEIUL NI-I FRĂȚIA Frăția ni-i temeiul, V-o spunem mai cu seamă cu condeiul, Că scrisul și hîrtia țin locul, pe curat, Și-al omului de-alt'dată, de-acum numerotat. Cît ne-am trudit cu glasul, socot că bănuiți, Să vă-nălțăm în rîndul de oameni fericiți. Fiindcă-ncepeți viața din nou cu noi în frunte, Să ținem socoteala și-a treburilor mărunte. Ce faceți voi cu-atîta întindere de țară ? V-ajunge cîtă sapa și plugul cîtă ară. Bucata de țărînă pe care-ați semăna N-ar fi nici trebuință să zici e-a mea, e-a ta, De fapt, întreg pămîntului e-al nostru,-al tuturor, De vreme ce frățește trăim pentru popor. Îl împărțim cu vorba de-a latul pe hotare. Cu cît mai mare-i rangul, și-ntindere mai mare. De pildă, pentru Vodă și seminției sale Le-am pregătit mai multe moșii de deal și vale Și șesuri, munți și codri, cărbune și țiței, Făr-a uita la daruri nici lista de căței ; Un țărm și-un cot de mare, Ca să clădim pe piatră castele cu pridvoare, Conace și palate, grădini pentru stăpîne, Cu mori, ci...

CÎNTEC Eu ți-am făcut un cîntec, o salbă împletită Din umbră și lumină, din patimi și din stele, Iubirea mea păgînă pe veci nepovestită, Cu zestrea ei întreagă, i-o dau cîntării mele. Eu ți-am făcut un cîntec să te petreacă-n cale, Să-i simți arzînd la tîmple suflarea de otravă, Să reînvie noaptea în visurile tale Îmbrățișarea noastră flămîndă și bolnavă

DEPARTE Și-acuma, cînd pămîntul și apa ne desparte, Tu-mi vii tot mai aproape, cu cît plec mai departe... Și-aicea firea-ntreagă numai de tine-i plină Și-n jocul ei de umbre și-n jocul de lumină, Oriunde mă mai cheamă un strop răzleț de viață Tu vii și pretutindeni ești pururea de față... Și azi mi te apropii... Iar mi-ai pătruns în casă... Din liniștea-nnoptării tăcerea ta m-apasă. Te simt tot mai aivea și-atîta de fierbinte, Cum simte ucigașul aducerea-aminte... Ești tu, ca totdeauna. Din nou îmi pari mai vie. Trecutul, ca o fiară, din neguri reînvie... Mi-ai destrămat iar tihna, mi-ai sugrumat răgazul, Răsufletul tău moale mi-a-ncolăcit grumazul, Mă strînge ca un șarpe cu solzii de văpaie, Și rostul tău îmi umple tot golul din odaie... Din raza care trece ferestrele deschise Îmi flutură cuvinte odinioară zise... Mi se desfac prăpăstii din golul neființii, Aud cum patimi negre se sfîșie cu dinții... Răsare-o glumă,-un cîntec, un zîmbet ori un vaier, Mă năvălesc într-una, se zbuciumă,...

BREVE SOGNO Ce mort frumos s-a deșteptat în mine Subt farmecul atingerilor tale... O stea s-a smuls din negura din vale Și-a răsărit o floare pe ruine... Cu-nfrigurări de visuri triumfale Viața iar mi-a fulgerat prin vine Și tainice nemărginiri senine Mi s-au deschis strălucitoare-n cale... Femeie, tu, solia primăverii, Tu mi-ai vrăjit misterul învierii Și oaza magică dintr-o Sahară, Unde-am murit pe veci a doua oară.

TRISTIA Tristețea mea, adîncă mare, Fără de margini, fără fund, În largul ei fără hotare Atîtea vifore s-ascund... Tristețea, zestre de-o viață, M-a petrecut de obicei, Tăcută peșteră de ghiață, Atît de frig e-n umbra ei... Tristețea ce zîmbește mută Din ochii mei cînd ne-ntîlnim, Cu taina ei nepricepută Mă cheamă azi în țintirim...

STRIGOII Case putrede, bătrîne De rușine și păcate, Case negre, dărîmate, După voi ce mai rămîne ? Sunt strigoii din vechime Prinși în var și-n cărămidă, Să-i alunge, să-i ucidă Nu e-n stare încă nime... Cu răsuflete de ură, În scrîșnirea lor flămîndă, Ei se-nșiruie la pîndă Pe la orice cotitură. Orișicît de înainte Noi împingem carul vieții, Ei stropesc în ochi drumeții Cu țărînă din morminte. Stați cu mîinile-amîndouă, Meșteri mari în apărare, Căci strigoi, cu mic, cu mare, Vor să strice casa nouă...

TOVARĂȘI Îi vezi tovarăși... Liniștea de seară I-a împăcat... Cei doi copaci visează... Cu trupurile lor se-mbrățișează Și-o frunză nu-i pe ramuri să tresară. Pesemne-acum, cînd luna luminează, Ei se gîndesc la vremi de-odinioară, La vifore și lupte ce-ndurară De cînd pe culme-alături sunt de pază. Sub bolta lor cum stăm, nu ți se pare Că sfînta noastră dragoste tîrzie Ne mai trimite-o proaspătă iertare ? Și nu simți tu în suflet începutul Unei vieți de nouă armonie, Acum cînd moare-n depărtări trecutul ?...

VITA NUOVA Te-am dărîmat, hotar de-odinioară, Brîu împletit din lacrimi și din sînge, Veriga ta de foc nu mă mai strînge Și lanțul tău a  încetat să doară. Trecutul însă tot se mai răsfrînge, Ca un paiangen tainic mă-mpresoară Și-n inima mea fulgere coboară Din zilele ce mă-nvățau a plînge... E în zadar ! Din munții vechi de ură Eu nu mai simt nici o fărîmitură. Pe veci în mine fiara a murit !... Iar unde-a fost nenorocirea noastră, Eu pretutindeni am cîte-o fereastră, Ce stă deschisă larg spre infinit...

ÎNVIERE A fost o lungă, jalnic-agonie, Cu stingere de fiecare clipă, Mi-a fîlfîit pierzarea din aripa Peste întinsă nopții-mpărăție. Drumeț înfrînt de-a patimii risipă, Vîslaș bolnav, purtat de vijelie, M-a doborît a valului mînie, Gonind un vis ce nu mi se-nfiripă. Erau să vie cioclii să mă-ngroape, Cînd stînd închis în casa mortuară, Tu te-ai ivit la patul meu, aproape. Atunci, cu sfînta vieții frenezie, M-am ridicat din morți a doua oară Și mi-am făcut din moarte-o cununie.

VORBESC TĂCERILE Acum cînd tunul nu mai bate Pe culme, sus, la Mărășești, Vorbesc tăcerile înfricoșate În largul țării românești. Întunecate valuri mute, Fără de glas, fără auz, Sunt mai grozave, mai temute, Ca viforul de la Oituz. Le poartă vîntul primăverii, Și cresc, și tulburate vin, Sporind furtunile tăcerii, Din Dorohoi la Severin. Pe urma lor bolnav pămîntul Resimnte taină și fior, Otravă n-a avut cuvîntul, Mai tare ca otrava lor ! Căci nu sunt vorbe-ntraripate Să-l spuie-al inimii îndemn, Cum strigă brațele trunchiate, Cum plîng picioarele de lemn.

AFARĂ TRECE MOARTEA Afară trece moartea în goană peste țară, I-atîta plîns și vaiet ș-atît blestem afară, Că brațul meu tresare și mă-nfior, femeie, Ca mîna ta plăpîndă în mîna mea să steie, Acum cînd trece moartea în goană peste țară... N-auzi ce munți de patimi ne strigă la fereastră, Să ne topim într-înșii și noi văpaia noastră, Un picur în pierzarea care-și întinde hora. Al tău nu pot fi astăzi, căci sunt al tuturora, Acum cînd munți de patimi ne strigă la fereastră. Ridică-ți ochii tulburi și roagă-te, femeie, Ca zvon de biruință să vie din tranșeie, Să-mi scuture din suflet funinginea și ura, Să pot să-ți dau iar ție și inima, și gura, Ridică-ți ochii tulburi și roagă-te, femeie...

CEAHLĂUL Va fi-ntr-o zi de primăvară Cu molcom zvon în zări albastre, Cînd poate nimeni n-a mai plînge Fărămițarea țării noastre. În negură de ani de zile Se va fi cufundat Calvarul Și doar bătrînii de-or mai spune Pe unde-a fost de mult hotarul... Atunci se va urni deodată Într-un cutremur toată firea Și-un chiot surd din depărtare Va despica nemărginirea... De peste granița cea nouă, Ca o sălbatică urgie, Strigînd spre țarina Moldovei, Un munte s-a porni să vie... Și va să-nsemne cronicarul Atunci o zi vijelioasă, Ceahlăul n-a rămas la dușmani, Ceahlăul s-a întors acasă.

     PĂMÎNT ȘI CER                  I Pămînt, și pămînt... Ogradă vinovată C-un furnicar la orice cotitură, Cu măruntaie putrede de ură, Povestea ta o știu... e neschimbată... Așa muncit de-o tainică arsură, Rîvnind o nouă jertfă-nsîngerată, Flămînd și rău, așa mi te arată Din moși-strămoși a veacurilor gură. De-aceea,-nvins și obosit de tine, Cu suflet chemat de zări senine De cîte ori mă cerceta misterul,                   II Acolo-n slavă, binecuvîntate, Ardeau lumini sfințite din vechime, Era un templu unde n-a fost nime Din lumea asta plină de păcate... Altar aveam acolo-n înălțime, Căci, după poarta bolții înstelate, Homer mi-a dat a zeilor cetate, Isus mi-a dat curata lui treime... Putea oricît să stăruie minciuna Aci în praf... căci ochii totdeauna Scăldîndu-se-n tăriile albastre, Mă învățau în no...

DE PROFUNDIS Nu mai sunt șesuri netede în țară, Cîmpii de grîu, cu marea-nșelătoare, Întinse miriști fără de răzoare, Ce-n strălucirea razelor de soare Își legănau în pragul altor zile, Cu leneș ritm, podoaba legendară... Nu mai sunt șesuri netede în țară, Căci pretutindeni au crescut movile, Să-nsemne drumul morții călătoare... Movile, tristă zestre funerară, Biserici noi, cu turnuri de schelete, Morminte multe și nemîngîiete, Tăcute urne, tainice colinde, Grozave peșteri, ce-ngropați ruine, Voi răsăriți pe lanul plin de spice, În umbrele amurgului de vară, Ca niște pumni ce vor să se ridice, Să spargă bolta zărilor albastre... Înfricoșate-s pivnițele voastre, Vulcani aprinși le dorm în măruntaie, Credinți și doruri, rîuri de văpaie E toată goana sîntelui fierbinte, Din uri și patimi prinse-n jurăminte : E țintirimul plin de oseminte, Ce s-a umplut din cîmpuri de bătaie... O iarbă moale, proaspătă și grasă, A îmbrăcat c-un verde de mătasă Aceste culmi ivite pe cîmpie, Din haina lor rî...

             LUI MARX                      I Cînd dorm în petale uitate și triste, candorile, Cînd surde convulsii cutremură lumea, cînd orele Fug biciuite de vești în sălbatica larmă, Cînd gîndul se plinbă-agitat și nu poate s-adoarmă, Cînd liniște-ai spartă sub cizme și țipă și moare, Mă gîndesc la bărbatul cu fruntea de un alb luminos, Cu barbă imensă și sură tăiată-n curbare De arcul mustăților negre pornite în jos, Mă gîndesc la bărbatul lucid, generos, populat De idei ce agită frenetic înalte drapele, Așa cum de-un veac încheiat s-a săpat nepătat Chipul viu în metalul memoriel mele.                        II A făurit Demiurgul pe om după chipu-l, Dar mîinile Lui L-au Ttrădat și privirea-I l...

UN ALTUL ZISE Un altul zise : - Oameni, ca să-nțelegeți bine Tot rostul fără seamăn, ce vi se și cuvine, Și noi, tîlmacii legii, ne-am hotărît supuși Să ascultăm porunca unei mai mar păpuși. Că-i zice Domn sau Rege, Sultan sau Președinte, Totuna e, la urmă : zicală de cuvinte. El dă dintr-o sprînceană, l-am și-nțeles, că-l știu, Fie că-i cu coroană, tichie sau chipiu, Și voia lui de pace Sau de război e lege, că vrea sau se preface. Atunci, se arătară cinci inși ca de argint, Cu mîna-ncîrligată în sus, blagoslovînd, Ca să dezlege, - zice Iordanul din pustie, - Curelele opincii Celui-ce-va-să-vie. Neîmbrăcați în piele de capră, groși în fuste Și burți, dădeau dovadă că nu mîneau lăcuste, Ca omul sihăstriei, naintemergătorul Ioan Botezătorul. Cu foalele lăsate sta otova piciorul. Pe frunți purtau cunună cu fund, ca de tingire, Sticlind din diamante, zmaralde și safire. Veneau sunînd cădelniți în jurul lor și alții, Un cor de glasuri, psalții. - Noi sîntem todeauna cu orice stăpînire Și-o...

RÎNDUIALA Din  vremile bătrîne, cinstit, copilăros. Poporul, blînd, primise pămîntul drept prinos. Bogata moștenire l-a așteptat, muncită, Să-i dea rodire nouă,-nsutită și-nmiită, Și avuția zestrei spori îmbelșugată. Dar iată că mîncăii șireți se și arată. O ceată lenevită-n carîtă și caleașcă Și strînsă cu limbuții de seama lor în gașcă Au adunat mulțimea cu vorba lor frumoasă Și-au colindat tărîmul întreg, din casă-n casă. Purtau giubea cu blană, găitane și chenar Și galbene mătănii, în mîini, de chilimbar, Că neavînd de lucru și mătăsoși la piele, Își învîrteau șiragul și numărau mărgele. - Noi sîntem da la Curte și înțelepți de casă, Și voi sînteți poporul și gloata numeroasă. Voi sînteți mulți, și carnea vă e bătătorită, Noi sîntem ce se cheamă, la carte, o elită. Deși n-am pus spinarea și ceafa la povară, Nici sarcina ce-o ducem nu este mai ușoară. Și boul cară greul pămîntului, dar cum Joian nu s-ar abate, nedus de om, din drum ? Cu hăis a ține stînga, și dreapta lui cu cea....

ALBATROSUL UCIS Cînd dintre pomi spre mare se răsucise vîntul Și-n catifeaua umbrei nisipul amorțea L-a scos un val afară cu grijă așezîndu-l Pe-un cimitir de scoici ce strălucea. La marginea vieții clocotitoare-a mării Stă nefiresc de țeapăn, trufaș însă răpus. Privește încă parcă talazurile zării Cu gîntul galeș îndoit în sus. Murdare și sărate-s aripile-i deschise, Furtuna ce-l izbise îi cîntă-un surd prohod, Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise Al căror miez căldurile îl rod. De valuri aruncate pe țărmul sec și tare Muriră fără luptă sclipind acum bogat. Le tulbură lumina lor albă, orbitoare Aripa lui cu mîl întunecat. Deasupra țipă-n aer dansînd în salturi bruște, Sfidînd nemărginirea un tînăr pescăruș. Războinicul furtunii zvîrlit între moluște Răsfrînge-n ochiu-i stins un nou urcuș. Cînd se-ntețește briza aripa-i se-nfioară Și, re-nviat o clipă de-un nevăzut îndemn, Îți pare că zbura-va din nou, ultima oară, Spre-un cimi...

POVESTE VECHE De cîte ori vremea cu sînge ne-adapă Obida din cronica țării, Aceeași poveste de veci se dezgroapă Și strigă în noaptea uitării. Ea spune de oameni, de cîmp și de munte, De tine, prostime săracă, Ursită să fereci din trupuri o punte Ce nu pot dușmanii s-o treacă. De voi scriu moșnegii de foi de ceasloave, La fel își înșiruie slova Neculce la carte, și vodă-n hristoave, În țara de jos și-n Moldova, E lege bătrînă. și legea-i păstrată, Să dați voi pămîntului moaște, Căci multe potopuri hotarul ne-arată, Dar zid, numai unul cunoaște. Așa ne păzirăți străvechea moșie Cu brațe de plug și de sapă, De-atîtea ori moartă, dar pururea vie, Tot viforul nostru ne-o scapă. Și astăzi, cînd moartea o simt la fereastră, Povestea aceeași rămîne : - Luați aminte, boieri dumneavoastră, Să știți să ne-o spuneți și mîine !...

PACE Eu port adesea-n mine-o închisoare În care strigă făcători de rele, Din negura adîncurilor mele Ei vin flămînzi de aer și de soare... De cîte ori îmi bat după zăbrele Și-ar vrea să frîngă vechile zăvoare... I-aud cum cer în depărtările să zboare Cu glas dogit, cu urlete rebele... Dar totdeauna, pocăita minte, Temutul paznic, fără de iertare, Nemilostiv le iese înainte. Închide porți, cu mîna-i pricepută, Și-n urma ei în suflet reapare Aceeași pace veștedă și mută.

STEJARUL Pe vîrf de deal, în largul de zăpadă, Bătrîn stingher, stejarul e de pază, Subt bolta lui vin corbii de s-așază Cînd umbrele-nserării prind să cadă. Jur împrejur e gol, e frig, e groază... Ș-a lupilor flămîndă serenadă, Din cînd în cînd, în noapte-i dă dovadă Că-n depărtare ura mai veghează. El, mut și blînd, stă fără se se-ncline, Acolo, unde-n vifor și urgie Blestemul rădăcinilor îl ține... Cu împăcare înfruntînd povara, Înfășurat în vechea lui mîndrie, E neclintit : visează primăvara...

POETUL El nu-i canar de colivie, Nici cîine paznic de ogradă, Nici cal de ham, bun de corvadă, Nici vultur de menajerie... Demult, în noaptea cea dintîie, Cînd ochii lui au prins să vadă, Era o noapte de baladă Cu cer rănit de vijelie. Superba morții serenadă Cînta pe-a mărilor pustie, Și-n zarea neagră-plumburie Urla un lup flămînd de pradă, Iar dintr-a norilor grămadă, Un fulger groaznic de mînie Se ascuțea în drum să cadă Pe niște lanțuri de robie. Atunci, ursita care scrie Cărarea din copilărie, Simțînd a cerului dovadă, Și-a zis, zîmbind cu ironie : Nu-l fac canar de colivie, Nici cîine paznic de ogradă, Nici cal de ham, bun de corvoadă, Nici vultur de menajerie...

ORICÎT DE MULT AM SUFERIT Oricît de mult am suferit În lunga-nstrăinare, Pururi în visu-mi te-am zărit Cu luna, pe valuri de mare. Pe marea tristă te-am cătat Cu depărtate maluri Și numai tu te-ai arătat Pe mare, cu luna, din valuri. Tu numai dulce îmi răsai Și blîndă-ntotdeuna, Cu al tău dulce chip bălai Din valuri de mare, cu luna.

VRE O ZGÎTIE DE FATĂ Vre o zgîtie de fată Cărei gura nu-i mai tace, Ca stigleții-ntoarce capul Cînd încolo, cînd încoace. Sau o altă visătoare Care lină și măreață Are-n ochii-i întuneric Și mîndrie are-n față ; Sau mai mici și mai plinuțe, Sau mai zvelte și mai slabe, Toate peste-un sfert de secol. Vai ! vor fi aproape babe. Și zîmbesc atît de dulce Ca și cînd ar fi de-a pururi ! Toate grațiile de astăzi Or să fie atunci cusururi.

DIN ODISSEIA Spune-ne, muză divină, de mult iscusitul bărbatul, ce Lung rătăcit după ce-au dărîmat Troada cea sfîntă. Multe cetăți de oameni văzu și datini desprinse, Multe-n inima lui supărări pe mare avut-au, Chibzuind pentru sufletul lui, alor săi înturnare. Dar pe tovarăși el nu mîntui cu toat-a lui grijă. Singuri ei gătiră peirea prin fărădelege, Căci, nebuni, si boii-au tăiet luminosului fiu al Lui Hyperion, încît le luă a-ntoarcerii ziuă - De-aste vorbește-ne asemeni puțin a Cronidului fiică. Toți ceilalți precît de pieire-au scăpat, pre acasă Ei erau, mîntuiți de războaie și de apele mării. Numai pre el, doritul de patrie și de soție, Nimfa măreață-l oprea, minunata zînă Calipso-n Peștera cea boltită, rîvnind de bărbat ca să-i aibă. În rotitoare plinire de vremuri trecu-au un an azi, De cînd zeii-ntoarcerea-n țară îi rînduise În Itaka și tot de nevoie el mîntuit nu-i La iubiții lui. Toți zeii-l plîng. poseidaon Singur ține mînie într-una el lui Odisseus, Celui de-o samă cu zeii...

ODIHNA LĂUTARULUI ( PASTEL ) ,, Iar cînd, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii...'' Jos, în găvane strînse de munții bot în bot, Se-ncolăcesc molatic balaurii de ceață... Se va ivi și luna în pisc, curînd de tot, Printre-ncrețiții nouri subțiri, ce se răsfață. Și-a desfăcut pieptarul și s-a descins de armă Cu ceafa răsturnată în fragedul mohor, Lăsînd trudită-n iarbă vioara să adoarmă, Firavul cîntăreț rătăcitor. - Încremeniți zac codrii și-nvîrtoșați ca fierea, Dar cît de limpezi norii se-nvălură cînd trec ! Și-i liniște de-mi pare că-n juru-mi adierea Foșnește în vioară sfios ca un culbec. Scîntei și muchii lucii în zări, pe stînci, vibrează Cînd sufletu-n tăcere cu lună mi-l încarc Și-mi răspîndesc făptură pe-ntregul pisc de rază Descălușînd prealungul minții arc... ...Am deslușit prin noapte galopuri de balade Cu iz de vin și sînge, cu zornîit de fier Și-ngemănat cu lanțul acestor cavalcade Un fir de-argint, al doinei, rostogo...

IMPRESII DIN MUNȚII 1.CĂUTĂTORUL DE COMORI Cerul își urnește moara. Nouri-nouri huruind se învîrt din grind în grind, Peste-o roată nevăzută își descarcă, grei, povara. De sub osiile zării fulgere descolăcite Bat în munți, se-nfundă-n peșteri țiuind prin stalactite, Și pădurile bătrîne-n dansul ploilor se prind. Drept, învăluit de nori, Stă pe crestele înalte cel ce caută comori. Fruntea lui și cu statura s-au mărit și s-au lățit, Prelungindu-se cu norii ce se-ntind în infinit. Păru-i prelungit pe ceafă De șuvoaie de apă, Degetele-s prelungite De șuvoaie nesfîrșite. Au căutat comori străbunii alergînd cu ochii treji După vipiile care noaptea tremură-ntre vreji. Între vreji găsiră cioate umede de putregai - Goală le-a rămas visarea, gol și sacul de mălai. Și ca să rămînă sacul doar pe jumătate gol, Pentru alții-au scos din munte și metale și petrol. Oh, pădurile-nverzite, munții cei pletoși ascund, Limpezi ori amestecate, mii, comorile la fu...

MEȘTERUL Meșter valah, azi nume de fîntînă, Crescut din lutul ce l-ai plămădit În sprintenă zidire cu trei turle Și ie dantelată de granit, Din cîntece pierdute pînă astăzi Și din puterea visului vînjos Ai închegat, cu palme bătucite, Minunea de la Argeș mai în jos. Un om bărbos ținea o floare albă În aspre palme, mînîind-o blînd... Căzut în iarbă și secat de vlagă, O doină tristă îngîna în gînd. Priveai. Și-un dor tulburător te-ncinse Lui să-i închini nemaivăzut altar, Să stea pe plaiul aspru aspru, precum floarea În palme bătucite de plugar. Visai să vezi sub bolțile rotunde Și-n fulmul pîlpîit de lumînări, Pe lemnul zugrăvit cu lut și soare Chipul pălmașilor acestei țări. Înfrigurat de-un singur gînd, smulgîndu-ți Ca zdrențe vii părerile de rău, Tu ți-ai strivit sub talpa mănăstirii Inima ta, tot ce-ai avut al tău. Dar ți-ai simșit-o renăscînd cu larmă În dangătul de clopot, presimțit Al veacurilor multe, viitoare, Tu Promoteu român, ...

PROFETUL Am fost proroc, pe drumul din pustie, Cînd zilele mureau, nemîngîiete... Am fost proroc, izvor de apă vie, Toși m-au băut, de friguri și de sete. Un vaier surd din veacuri depărtate Venea la mine-n noapte, să mă cheme, Și mă găsea cu buze-nfrigurate Din plînsul vostru împletitnd blesteme. Iloți, flămînzi de pîine și de soare, În carnea mea eu v-am dospit fiorul, Și despicînd a vremurilor vîltoare, Prin graiul meu vorbea Mîntuitorul. Însîngerat v-am răscolit cărare Cu inima, cu pumnul și cu dinții, M-am îmbrăcat în neguri și pierzare, Ca să vă dau limanul biruințeii... Cînd valul meu s-a revărsat pe uliți O clip-abia din larga lui năvală, Din mii de guri, din strigăte și suliți, I-am auzit cîntarea triumfală. O zgură neagră i-a rămas în urmă. Ce mic e azi alaiul tuturora ! Străină mi-e biruitoarea turmă Cu tot noroiul unde-și joacă hora. Un chiot strîmb îmi urlă la fereastră, Norocul lui mă mustră și mă doare. Nu-i visul meu în fericirea voastră... Eu am vestit o altă sărbătoar...

DIN LARG Eu urc spre culme... Mi-a rămas în urmă Noroiul prins în putreda-i osîndă, Înfrigurata patimilor turmă, Cu chiot lung de-ntrecere flămîndă... Eu urc... Acolo jos, în adîncime, Aud viața ce-și întinde hora ; E necurmatul cîntec din vechime. Îl știu... Mai bine n-o știe nime, Căci am băut din cupa tuturora Și l-am plătit cu lacrimi și cu rime... Acum, în drum cînd mă opresc vreodată Și fac popas la nouă cotitură, Priveliștea din înălțimi s-arată Atăt de-ngustă, strîmbă și ciudată, Cu valul ei de dragoste și ură, Că orice pas de mergere-nainte Îmi nărui-o aducere-aminte, Îmi frînge-un glas, un zîmbet, o icoană... Din cîte jos, m-au urmărit în goană... Și tot așa... de-acum o să-mi rămînă Aceeași țintă fără de zăbavă, Să-mi ușurez povara de țărînă, Să-mi cer de sus paharul de otravă ! Jur împrejur e largul care cîntă, E soare-n cer, e sărbătoare sfîntă, Și-n vreme ce mi-a amuțit pămîntul Fiorul păcii-n suflet mi se lasă, Eternității îmi flutură veșmîntul ; Simt Dumnezeu cum mă pri...

DIN ILIADA Cîntă-ne, zînă, a lui Ahil Peleidul mînie, Carea cumplită făcu aheilor jale nespusă, Suflete mii viteze de fii de eroi din Aii Au trimis, pe ei înșii de pradă la cîni lăsîndu-i Și la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus voință Din acea zi cînd cearta făcu dezbinare amară Între mult divinul Achil și fiul lui Atreu, Agamemnon, al neamului tot și al regilor rege. Care din zei ațîță al dezbinului foc între dînși ? Fiul Latonei și al lui Zeus, mînios pe rege, El a trimis pierzătoare boli și moarte prin gloate, Pentru că Atreidul mustrase pe preotul Chrise Cînd acesta veni la Achaici mîndre corăbii Ca să-și răscumpere fiic-aducînd prețioasele daruri Și cu laurul nemuritorului Phoibos Apolon Încunjură toiagul de aur. Tare rugă el Și pre achei, dar mai cu seamă pe cei doi Frați Atreizi, ce erau căpetenii ai limbilor toate.

CATRENE Cînd te pierzi în valul vieții Trist la țărm doar eu rămîn : Brațe fără de nădejde, Navă fără de stăpîn. Cum se turbură izvorul Cînd din el drumețul bea, Astfel mă-nfioară dorul Cînd răsari în calea mea.  Tu ești aerul eu harpa Care tremură în vînt, Tu te miști, eu mă cutremur Cu tot sufletul în cînt. Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am să cînt din al tău suflet Să fac lumea să suspine.

O, CHILIA MEA SĂRMANĂ... O chilia mea sărmană, Cu negritul, tristul zid, Dacă n-ați fi voi în lume Aș fi stat să mă ucid. Dar voi ce-ați fost [ de față ] Cînd vărsam lacrimi fierbinți, Triști pereți, negriți de vreme, Voi acuma sunteți sfinți. Sfinți, căci ce-i mai sfînt în lume Decît cînd o dulce gură Îți șoptește vorba tristă Că-n sfîrșit și ea se-ndură.

LUMEA ÎMI PĂREA O CIFRĂ... Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morți, Măști ce rîd după comandă, cari ies de după porți Și dispar - păpuși măiestre, ce că sunt nici că nu știu Și-ntr-o lume de cadravre căutăm un suflet viu ; Mă zbăteam dorind viață, cu ce sete eu cătam Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram. Dibuit-am în științe, în maxime,-n poezie, Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie. N-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc Pînă cînd... blestăm momentul !... pîn'cea fost să te-ntîlnesc. Oare sunt eu tot același ? Singur nu mai mă-nțeleg : De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg. Eram mîndru - înjosirea, ba sclavia mă înveți : Mă disprețuiesc pe mine... ce mai are astăzi preț ? Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic Căci ei nu țineau în mînă degetul tău dulce, mic, Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult Decît lumea, decît totul ce putusem să ascult ; Mă miram cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu ? Toate existau sub soare, p...

ȘI DACĂ DE CU ZIUĂ... Și dacă de cu ziuă se-ntîmplă să te văz Desigur că la noapte un tei o să visez, Iar dacă peste ziuă eu întîlnesc un tei În somnu-mi toată noaptea te uiți în ochii mei.

VÎNTUL De fete mari e lunca plină, Iar vîntul răsfățat copil S-apropie tiptil-tiptil De pe sub fagi, de pe colină. Și fetele cu drag suspină : - ,,O, Doamne, Doamne, adă-mi-l !'' Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos și tinerel, Dar e sfiios cînd e cu fete. Iar ele rîd și rîd șirete Și pe furiș privesc la el. El umblă ca la el acasă Și-ascultă fetele ce zic ; Mai rupe-n palme cîte-un spic Și răsfățat apai își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de cîmp nimic. Și printre spice el șoptește, Vorbind aiurea și-alintat ! Și, cum să plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și din copil sfiios el crește Flăcău întreg de sărutat. Apoi ca-n glumă el le prinde De mînecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Șio strînge cătră el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape : - ,,Să te sărut, drăguțo, vrei ? Ce ochi frumoși ai, viorei, Ca un întins adînc de ape.'' De el nu-i nici...

NUNTA ZAMFIREI E lung pămîntul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Și-avea o fată, - fata lui - Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. El, cel mai drag ! El a venit Dintr-un afund de Răsărit, Un prinț frumos și tinerel, Și fata s-a-ndrăgostit de el. Că doară tocmai Viorel I-a fost menit. Și s-a pornit apoi cuvînt ! Și patru margini de pămînt Ce strimte-au fost în largul lor, Cînd a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt mai călător Decît un cuvînt ! Ca ieri, cuvîntul din vecini, S-a dus ca astăzi prin străini, Lăsînd pe toți, din cît afund O mie de crăimi ascund, Toți craii multului rotund De veste plini. Și-atunci din tron s-a ridicat Un împărat după-mpărat Și regii-n purpur s-au închis, Și doamnele grăbit au prins Să se gătească dinadins, Ca niciodată. Iar cînd a fost de s-a-mplinit Aajunul zilei de nuntit, ...

CU-AMÎNDOUĂ MÎINILE... Cu-amîndouă mîinile Inima o ții Și îi simți bătăile Repezi, dulci și vii. Ochii-n trup se sperie Și revarsă foc. Ai visat vrodată tu Astfel de noroc ? Un noroc asemenea Blînd și dureros ! Tu iubești, copila mea Fără chiar să știi.

DE CE ÎN AL MEU SUFLET De ce în al meu suflet De ani eu moartea port, De ce mi-e vorba sacă, De ce mi-e ochiul mort ? De ce pustiu mi-e capul, Viața întrun fel ? Și tu... tu ești aceea Ce mă întrebi astfel ?

POET Să tot torni la rime rele Cu dactile în galopuri, Cu gînduri nemistuite Să negrești mai multe topuri ; Și cînd vezi vre o femeie Să te-nchini pîn' la pămînt Și de-a sta ca să-ți vorbească Să înghiți orice cuvînt ; Nespălat, neras să umblii, Și rufos și deșuchiet - Toate-acestea împreună Te arat-a fi poet.

UN LUCEAFĂR... Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze În viața-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină ca din visuri mă deștept. Și cu brațele-amîndouă cătră dînsa mă îndrept. Ca o zînă din poveste ea e naltă și ușoară, E subțire și gingașă și din ochi revarsă pară, Iar la față e bălaie, părul galben cade-n creț, Trandafiri pe față are și cu zîmbetul isteț.

FELICITARE LUI SAMSON BODNĂRESCU N-am știut cum că în ziua Douazeci și șapte iuni, Își serbează-aniversarea Toți voinicii și Sămsunii. În biserică asemeni Cît îmblai pe la icoane, N-am văzut pe sfîntul Simson Pre  iubitule Samsoane. Și aflînd de-așa minune Eu scrisei aceste șire, Dorind multă sănătate, Viață lungă și sporire. Și spre semn caracudistic Îți trimit această cartă, Iar tu spune printr-un distic Cum că cei absenți se iartă.

      MURIND De pe plaiu-nstrăinărei, Unde zac și simt că mor De amarul desperărei Şi de-al ţării mele dor, Văd o pasere voioasă Apucând spre răsărit, Și o rază luminoasă, Și un nour aurit. ,,Păsărică zburătoare, Unde mergi cu dorul meu?" ,,Am solie-ncântătoare De la sfântul Dumnezeu Să duc glas de armonie Ţărmurilor româneşti Şi să scald în veselie Inimile ce jălești!" ,,Rază vie, călătoare, Unde mergi cu dorul meu?" ,,Am solie-nvietoare De la sfântul Dumnezeu Să depun o sărutare Pe al ţării tale sân Și s-aduc o alinare Jalnicului tău suspin." ,,Nouraş pătruns de soare, Unde mergi cu dorul meu?" ,,Am solie roditoare De la sfântul Dumnezeu Să mă las în Românie, Ca să crească mii de flori Pe frumoasa ei câmpie Ce o plângi adeseori!" ,,Du-te, rază strălucită, Du-te, mică păsărea, Și pe ţara mea iubită Mângăieţi-o-n lipsa mea! Iar tu, nour de rodire, Fă să crească-n sânul său, Cu verzi lauri de mărire, Flo...

        TRECUT-AU ANII... Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri Și niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, Abia-nțelese, pline de-nțelesuri - Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri, O, ceas al tainei, asfințit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri Cu mîna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec!

   KAMADEVA Cu durerile iubirii Voind sufletu-mi să-l vindec, L-am chemat în somn pe Kama - Kamadeva, zeul indic. El veni, copilul mîndru, Călărind pe-un papagal, Avînd zîmbetul fățarnic Pe-a lui buze de coral. Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, cu săgeți, Numai flori înveninate De la Gangele măreț. Puse-o floare-atunci-n arcu-i, Mă lovi cu ea în piept, Și de-atunci în orice noapte Plîng pe patul meu deștept... Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte.

                       MITOLOGICALE Da !din porțile mîndre de munte, din stînci arcuite, Iese-uraganul bătrîn, mînînd pe lungi umeri de nouri, Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vînt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele. Hohot-adînc bătrînul cînd vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stînci cînd vor să-l salute... Codrii bătrîni rîd și ei din adînci și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrînii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrînul rege-o făcea :-n beția lui oarbă, El mîn-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bă...

TRADUCERI ȘI ADAPTĂRI Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur, Venera zace murind - cine o va moșteni ? Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i - Ție : frumusețe ș-amor ; mie : durere și dor. Ce cumplit este amorul, deși dulce aparent. Un tiran, care nu varsă decît sînge inocent. Pallas - în Lacedemon - văzu pe Venera armnată : - Aide acum să luptăm, juridice Paride-acum. Venera însă răspunde : - Armată mă-nfrunți temerară ? Eu, pe cînd te-am învins, știi cumcă goală eram. - Cum poți s-omori un colibri, diamant frumos de aer ? Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier ? - De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă ? Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă. Anii fug - cu ei viața - cu ea totul. Azi suntem, iar mîne cinis et umbra ; Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare Cupă de aur.