Poezia Post Bellum de Octavian Goga

POST BELLUM

Pămînt, pămînt, stăpînul meu de-o viață,
Eu ți-am fost slugă, ucenic și frate...
Te-am proslovit cu gene-nlăcrimate
În ruga mea de orice dimineață.
Pămînt, mi-ai fost duhovnic de păcate,
Pămînt, mi-ai fost tezaur de povață,
Din lutul tău eu mi-am zidit altarul...
M-am închinat la coapsa ta bătrînă,
La tine-am supt credință din țărînă,
Cu plînsul tău eu mi-am umplut paharul...




Pămînt... Pămînt... Azi te-ai schimbat la față.
Ca un bătrîn cu cuvioasă barbă,
Împins de-o tristă volbură tîrzie,
Dup-o spurcată noapte de beție,
Ești necurat în orice fir de iarbă...




Pămînt, ești plin de-a patimilor zgură.
Acolo jos, în negre măruntaie,
Pămînt... Pămînt... ai vinovată gură,
Tot te mai arde-a crimelor văpaie...
Pămînt... pămînt... ai otrăvite roade,
Nu-mi poți da astăzi cuminecătură...
Pămînt... pămînt... Pe robul tău sloboade,
Căci ochii lui cei dornici de mister
Te părăsesc... s-au surghiunit în cer.