VORBESC TĂCERILE
Acum cînd tunul nu mai bate
Pe culme, sus, la Mărășești,
Vorbesc tăcerile înfricoșate
În largul țării românești.
Întunecate valuri mute,
Fără de glas, fără auz,
Sunt mai grozave, mai temute,
Ca viforul de la Oituz.
Le poartă vîntul primăverii,
Și cresc, și tulburate vin,
Sporind furtunile tăcerii,
Din Dorohoi la Severin.
Pe urma lor bolnav pămîntul
Resimnte taină și fior,
Otravă n-a avut cuvîntul,
Mai tare ca otrava lor !
Căci nu sunt vorbe-ntraripate
Să-l spuie-al inimii îndemn,
Cum strigă brațele trunchiate,
Cum plîng picioarele de lemn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...