DE PROFUNDIS
Nu mai sunt șesuri netede în țară,
Cîmpii de grîu, cu marea-nșelătoare,
Întinse miriști fără de răzoare,
Ce-n strălucirea razelor de soare
Își legănau în pragul altor zile,
Cu leneș ritm, podoaba legendară...
Nu mai sunt șesuri netede în țară,
Căci pretutindeni au crescut movile,
Să-nsemne drumul morții călătoare...
Movile, tristă zestre funerară,
Biserici noi, cu turnuri de schelete,
Morminte multe și nemîngîiete,
Tăcute urne, tainice colinde,
Grozave peșteri, ce-ngropați ruine,
Voi răsăriți pe lanul plin de spice,
În umbrele amurgului de vară,
Ca niște pumni ce vor să se ridice,
Să spargă bolta zărilor albastre...
Înfricoșate-s pivnițele voastre,
Vulcani aprinși le dorm în măruntaie,
Credinți și doruri, rîuri de văpaie
E toată goana sîntelui fierbinte,
Din uri și patimi prinse-n jurăminte :
E țintirimul plin de oseminte,
Ce s-a umplut din cîmpuri de bătaie...
O iarbă moale, proaspătă și grasă,
A îmbrăcat c-un verde de mătasă
Aceste culmi ivite pe cîmpie,
Din haina lor rîd flori de păpădie.
Dar jos, subt stratul țarinei mănoase,
Ele închid o vastă-mpărăție
De năzuiți, de carne și de oase...
Sunt morții noștri încleștați sub glie,
Nenumărate trupuri zdrențuite
De fier și plumb, de-a cailor copite,
În furtunoasa luptelor năvală.
Sunt cei căzuți în clipa triumfală,
Biruitorii cîmpului de plîngeri,
Care, murind, zîmbeau în agonie ;
Sunt măcinișul negrelor înfrîngeri,
Bieți muceniți, ce-n hora de obuze,
Cu pieptul gol au vrut să-nfrunte valul,
Și-au fost striviți cu blestemul pe buze ;
Sunt umbrele ce-au azvîrlit spitalul
Din patul lui sub huma milostivă,
Ologi și ciungi mușcați de mitraliere,
Cu chipuri reci și strîmbe de durere ;
Sunt gloata tristă, morții fără lupte,
Cei înghețați de frig, în straie rupte,
Cei oropsiți de foame și de boală...
Toți înfrățiți în neorînduială,
I-acopere pămîntul, deopotrivă.
Străine, tu, culegător de grîne,
Tu, ce-mi cutreieri țara după pîne,
Și-nfășurat în nepăsare crudă
Îți porți în larg privirea fără milă,
Nu te opri întrebător în cale,
Cînd treci pe lîngă tragica movilă,
Vorbește-ncet, să nu mi te audă,
Nici să priceapă umbletele tale,
Ce-ar răscoli în adîncimi vulcanul...
Ia tot belșugul holdelor cu tine,
Nici nu gîndi că-n snopii ce vei strînge,
În orice bob avem un strop de sînge ;
Tu satură-ți cohortele păgîne...
Dar fugi grăbit în drum, printre coline,
Căci n-are iadul draci să-l mai înfrîne
Cînd s-a porni de-acolo uraganul !...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...