Poezia Înviere de Octavian Goga

ÎNVIERE


A fost o lungă, jalnic-agonie,
Cu stingere de fiecare clipă,
Mi-a fîlfîit pierzarea din aripa
Peste întinsă nopții-mpărăție.




Drumeț înfrînt de-a patimii risipă,
Vîslaș bolnav, purtat de vijelie,
M-a doborît a valului mînie,
Gonind un vis ce nu mi se-nfiripă.




Erau să vie cioclii să mă-ngroape,
Cînd stînd închis în casa mortuară,
Tu te-ai ivit la patul meu, aproape.




Atunci, cu sfînta vieții frenezie,
M-am ridicat din morți a doua oară
Și mi-am făcut din moarte-o cununie.