Poezia Nunta Zamfirei de George Coșbuc

NUNTA ZAMFIREI





E lung pămîntul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Și-avea o fată, - fata lui -
Icoană-ntr-un altar s-o pui
La închinat.




Și dac-a fost pețită des,
E lucru tare cu-nțeles,
Dar dintr-al prinților șirag,
Cîți au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.





El, cel mai drag ! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinț frumos și tinerel,
Și fata s-a-ndrăgostit de el.
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.





Și s-a pornit apoi cuvînt !
Și patru margini de pămînt
Ce strimte-au fost în largul lor,
Cînd a pornit s-alerge-n zbor
Acest cuvînt mai călător
Decît un cuvînt !





Ca ieri, cuvîntul din vecini,
S-a dus ca astăzi prin străini,
Lăsînd pe toți, din cît afund
O mie de crăimi ascund,
Toți craii multului rotund
De veste plini.





Și-atunci din tron s-a ridicat
Un împărat după-mpărat
Și regii-n purpur s-au închis,
Și doamnele grăbit au prins
Să se gătească dinadins,
Ca niciodată.





Iar cînd a fost de s-a-mplinit
Aajunul zilei de nuntit,
Din munți și văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări,
Nuntași din nouăzeci de țări
S-au răscolit.





De cum a dat în fapt de zori
Veneau, cu fete și feciori
Trăsnind rădvanele de crai,
Pe netede poteci de plai :
La tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.





Din fundul lumii, mai din sus,
Și din Zorit, și din Apus,
Din cît loc poți gîndit să bați,
Venit-au roiuri de-mpărați,
Cu stermă-n frunte și-mbrăcați
Cum astăzi nu-s.



Sosit era bătrînul Grui
Cu Sanda și Rusandra lui,
Și Ținteș, cel cu trainic rost,
Cu Lia lui sosit a fost,
Și Bardeș cel cu adăpost
Prin munți sîlhui.





Și alții, Doamne ! Drag alint
De trupuri prinse-n mărgănit !
Ce fete dragi ! Dar ce comori
Pe rochii lungi țesute-n flori !
Iar hainele de pe feciori
Sclipeau de-argint.





Voinicii cai spumau în salt ;
Și- creasta coifului înalt
Prin vulturi vîntul viu vuia,
Vrun prinț mai tînăr cînd trecea
C-un braț în șold și pe prăsea
Cu celălalt.





Iar mai spre-amiazi, din depărtări
Văzutu-s-a crescînd în zări
Rădvan cu mire, cu nănași,
Cu socrii mari și cu nuntași,
Și nouăzeci de frciorași
Veneau călări.




Și ca la mîndre nunți de crai,
Ieșit-a-n cale-ales alai
De sfetnici mulți și mult popor,
Cu muzici multe-n fruntea lor ;
Și drumul tot era covor
De flori de mai.





Iar cînd alaiul s-a oprit
Și Paltin-crai a stărostit,
A prins să sune sunet viu
De treasc și trîmbiți și de chiu -
Dar ce scriu eu ? Oricum să scriu
E nemplinit !




Și-atunci de peste larg pridvor,
Din dalb iatac de foișor
Ieși Zamfira-n mers isteț,
Frumoasă ca un gînd răzleț,
Cu trupul nalt, cu părul creț,
Cu pas ușor.





Un trandafir în văi părea ;
Mlădiul trup i-l încingea
Un brîu de-argint, dar toată-n tot
Frumoasă cît eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.




Și ea mergînd spre Viorel,
De mînă cînd a prins-o el,
Roșind s-a zăpăcit de drag, -
Vătavul a dat semn din steag
Și-atunci pornită toți șireag
Încetinel.





Și-n vremea cît s-au cununat
S-a-ntins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci :
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrîngăneii la opinci
Ca-n port de sat.




Trei pași la stînga linișor
Și alți trei pași la dreapta lor ;
Se prind de mîni și se desprind,
S-adună cerc și iar se-ntind,
Și bat pămîntul tropotind
În tact ușor.





Iar la ospăț ! Un rîu de vin !
Mai un hotar tot a fost plin
De mese, și tot oaspeți rari,
Tot crai și tot crăiese mari,
Alăturea cu ghinărari
De neam străin.





A fost atît chiu și cînt
Cum nu s-a pomenit cuvînt !
Și soarele mirat sta-n loc,
Că l-a ajuns și-acest noroc,
Să vadă el atîta joc
P-acest pămînt !




De-ai fi văzut cum au jucat
Copilele de împărat,
Frumoase toate și întrulpi,
Cu ochi șireți ca cei de vulpi,
Cu rochii scurte pînă-n pulpi,
Cu păr buclat.





Și principi falnici  și-ndrăzneți,
De-al căror buzdugan isteț
Perit-au zmei din iaduri scoși !
De-ai fi văzut jucînd voioși
Și feți-voinici și feți-frumoși,
Și logofeți.





Ba Peneș-mpărat, văzînd,
Pe Barbă-cot, piticul, stînd
Pe-un gard de-alături privitor,
L-a pus la joc ! Și-ntre popor
Sărea piticul-ntr-un picior
De nu-și da rînd !




Sînt grei bătrînii de pornit,
Dar de-i pornești, sînt grei de-oprit !
Și s-au pornit bărboșii regi
Cu sfetnicii-nvechiți în legi
Și patruzeci de zile-ntregi
Au tot nuntit.





Și vesel Mugur-împărat
Ca cel dîntîi s-a ridicat
Și, cu păharul plin în mîni,
Precum e felul din bătrîni
La orice chef între romîni,
El a-nchinat.






Și-a zis : - ,,Cît mac e prin livezi,
Atîția ani la miri urez !
Și-un prinț la anul ! blînd și mic,
Să crească mare și voinic, -
Iar noi să mai jucăm un pic
Și la botez !''