www.Zapaciti.ro

NINGE Ssst!...Măicuța gerului, Cu mânuța înghețată, Bate-n poarta cerului Și întrabă supărată: - Unde-s stelele de sus? - Iaca, nu-s! Vântul rău le-a scuturat Și le-mprăștie prin sat. Uite una: s-a desprins Dintr-o margine de nor Și coboară-ncetișor... - Oare-a nins? E un fulg și-i cel dintâi Și aduce-n vânt ninsoare, Drumuri albe peste văi, Râs curat în ochii tăi, Sănioare, Zurgălăi...

FULGUL Desfrunzit și prea bătrîn, Tremură de frig gorunul. Au căzut și-ntâii fulgi Și l-am prins din zbor pe unul. Migălos lucrată-n fir, Floarea mică și rotundă S-a topit și a murit - O minune de-o secundă. M-am întors înduioșat Să scriu trista ei poveste ; Despre-un fulg care-a venit Timpuriu și nu mai este. - Pentru ce n-ai  mai rămas În înalțul bolții tale, De-ai venit atât de pur Spre noroaiele din vale? Care vânt neliniștit, Răsucindu-te cu ură, Ți-a mânat către pământ Prea gingașa ta făptură? Și de vreme ce sosiși, Pentru ce-ai dat morții vamă? Nu puteai să fii de-argint, Ori de sticlă, ori de scamă? Dar în vremea ce scriam Întrebarea mea nebună, N-am văzut cum lângă geam Ninge-ntruna și întruna. Iar când ochii mi-am nălțat, Am văzut cum prin nălțat, Am văzut cum prin ninsoare Valea-ntreagă lumina Minunat scăpătoare.

         PARIS                I La geam îmi cîntă-n ritmuri cadențate Haotica Parisului năvală, Cînd o ascult în goana-i triumfală, Simt inima pămîntului cum bate. Ca pe-un ostaș înfrînt de oboseală M-a biruit năpraznica cetate, Drumeț orbit de flăcări nevisate, Îmi plimb prin ea umila mea sfială. De-acum sunt robul mîndrei metropole, În suflet simt cum crește-ntr-una zvonul Din preajma auritelor cupole. Dar nopțile, cînd umbre moi se lasă Și-n jur de mine urlă Babilonul, Eu mă visez în sat la noi, acasă...                  ZIUA                      II În zorii albi, senină dimineață, Tu-mi pari o fată mîndră de la țară, Venită la oraș întîia oară, Cu gînd curat, și rumenă la față. Te pr...

     SUAVE QUI PEUT              (variantă) Albumul tău e un salon  în care S-adună fel de fel de lume multă Și fiecine așaz-o foaie smultă Din viața sa, în versuri răbdoare. Acum dorești cu pana ne-a incultă Și eu să trec prin mîndra adunare? Dar ea de-amicii tăi sfială are Și de-oi vorbi, au cine mă ascultă? Spre-a-ți aminti trecutele petreceri Condeiu-n mînă tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri, Apoi le răsfoiești filă cu filă. Viclean te bucuri de-ale noastre-ntrceri, Privind în vrav prostia imobilă.

               ALBUMUL Albumul? Bal mascat cu lume multă, În care toți pe sus își poartă nasul, Disimulîndu-și mutra, gîndul, glasul... Cu toți vorbesc și nimeni nu ascultă. Și eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul. Un vers încerc cu pana mea incultă. Pe masa ta așez o foaie smultă, Ce de cînd e nici n-a Parnasul. Spre-a-ți aminti trecutele petreri, Condeiu-n mînă tu mi-l pui cu silă. De la oricine-un snop de paie seceri, Apoi te uiți rîzînd la cîte-o filă: Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind în vrav prostia imobilă.

DREPTATEA LEULUI Pe vremuri, Capra, Oaia și surioara Juncă s-au însoțit cu Leul - un staroste trufaș - în obște, la câștiguri și pagube, părtași. Și Capra, mi se pare, tot iscodind prin luncă, avu noroc în lanțuri un Cerb frumos să vadă și le trimise vorbă să-i cheme la prânzare. Veniră toți. Și Leul îi socoti pe gheare și împărți în patru, pe loc, întreaga pradă. - ,,Îia parte - nu e de mirare - pe drept cuvânt se cade s-o iau eu                        ca Leu! A doua - îmi închipui că știe fiecare -                            e dreptul meu                        ca dintre toți mai tare. A treia îmi revine ca viteaz, fire...

LUPUL ȘI CÂINELE Un Lup lihnit și slab să-i numeri oasele -atât păzeau de strașnic câinii casele - s-a întâlnit cu un Dulău vânjos,            gras și frumos, prin nu știu ce adânci pustietăți. De-ar mai fi fost și-atunci ca-n alte dăți, nu slab și prăpădit, cu burta suptă, o, cum l-ar fi făcut pe loc bucăți ! Dar trebuia să se măsoare-n luptă și, cu-n Dulău ca el, cât o huidumă, o-ncăierare n-ar fi fost o glumă... Deci, Lupul, prefăcut, îi dă binețe, făcându-și rost de vorbă cu blîndețe și lăudându-l că arată bine. -,,Și dumneata poți să ajungi ca mine. În codru vezi că e destul de greu și trebuie mereu să te tot lupți. Mai bine lasă codrul, dragul meu, și hai cu mine, haide să te-nfrupți!'' - ,,Dar, îi răspunde Lupul, ce-ar trebui să fac, să pot avea și eu aceeași soartă?'' - ,,Să-i faci mereu stăpânului pe plac: alungi milogii de la poartă, păzești ograda de jigănii, - cum asta-i tot... Iar cei din casă îți dau fărâme de l...

BROASCA ȘI BOUL Văzînd pe-o pajiște un bou Voinic, o Broască oarecare -Cam de mărimea unui ou - se opintea s-ajungă și ea cât de mare. - ,,Suratelor, le spuse, luându-și-l model, Mai am, mai am, mai am ni.el s-ajung cît el ?'' -,,Mai ai!...'' -,,Și-acum!...'' - ,,Tot ai!...'' -,,Mai sunt departe?...'' - ,,Ești, surioară dragă, tot pitică...'' S-a mai umflat o dată pe viață și pe moarte, Și a plesnit ca o bășică. Au câți, cuprinși de chinurile grijii de-a fi mai breji, nu-și ies și azi din minți? Nu țin să aibă soli atâția prinți? Burchezii-și fac palate. Vor paji mai tiți marchijii... ( ,, Broasca ca vrea s-ajungă la fel de mare ca boul'')

                CORBUL ȘI VULPEA Jupânul Corb, pe-o creangă cocoțat, Ținea în clonț un boț de caș furat. Ademenită de mirosul cașului, Cumătra Vulpe-i spuse-așa borfașului: -„Să ne trăiți mulți ani, Măria Voastră, Că sunteți, zău, ca din cutie scos! Iar de-ați avea și glasul mlădios Pe cât v-arată penele frumos - Mă prind c-ați fi vro pasăre Măiastră!” Ci Corbul, auzind-o, pe gînduri nu mai șade. Deschide ciocul. Prada cade. Și Vulpea, înghițind-o, îl dăscălește: - „Bade, lingușitorii - nu știai, se pare - Trăiesc pe seama cui le dă crezare. Dar lecția pe care o-nvățași O fi făcând cât boțul tău de caș!...” Înmărmurit, croncanul juratu-s-a cumplit Că n-o să se măi mai lase de-acuma păcălit.

   GREIERELE ȘI FURNICA Petrecuse cu chitara toată vara. Însă iată că-ntr-o zi, Când vifornița porni, Greierele se trezi Fără muscă, fără râmă, Fără umbră de fărâmă. Ce să fac?... Hai să ceară La Furnică, pân`la vară, Niscai boabe de secară. - „Pe cuvânt de lighioană, Voi plăti cinstit, cucoană, Cu dodânzi, tot ce vrei!...” Dar Furnica, harnică, Are un ponos al ei: Nu-i din fire darnică Și-i răspunse cam răstit: - „Astă-vară ce-ai păzit?...” - „Dacă nu e cu bănet, Zi și noapte am cântat Pentru mine, pentru toți...” - „Joacă astăzi, dacă poți!”  1 Naturaliștii au arătat că greierii nu se hrănesc nici cu muște nici cu râme.

      ALBĂ ZĂPADĂ Albă zăpadă, cu fulgi ușori, Din  înălțime să te cobori, Câmpu-nenvelește cu haina ta Să stea tot verde grâul sub ea. Și primăvara când va veni Să crească rodul ce ne-o hrăni Să crească paiul în sus frumos S-aplece spicul în jos voios .

      COLO SUS Colo sus și mai în sus Colindăm Doamne, Colind La porțile raiului Este-o mănăstire. Și-ntrânsa cine șade? Șade Maica Precesta C-un prunc mic ce tot plângea. Maica Sfântă-l legăna Și din gură-i cuvânta: „Taci pruncule, nu mai plânge, Că maica ție-ți va da Două mere, două pere Să mi te joci tu cu ele Și cheile raiului, Raiul sfânt să-l stăpânești, Pământul să-l moștenești, Pe noi să ne mântuiești.”

         TREI PĂSTORI Trei păstori se întâlniră [bis] Raza soarelui Floarea soarelui Și așa se sfătuiră: „Haideți fraților să mergem, Floricele să culegem Și să facem o cunună, S-o`mpletim cu voie bună, Să o ducem lui Hristos Să ne fie cu folos, Nouă și la neamul nost, De nașterea lui Hristos.”

VIN PLOILE Auziți, rîndunelelelor joase : norul sur ca o rață sălbatică moartă se ducea mai acum peste ochiul meu, alb-cenușiu. Și i-am zis să îi spună iubitei că-i sînt zilei acesteia, pustiu. Auziți rîndunelelelor joase : s-a topit mai întîii capul alb și aripa cea stîngă și-apoi lin și-a pierdut din vopsea. Cînd ajunse departe, pe zare, norul sur ca o rață sălbatică, moartă, orb cerului, ochilor singuri, nu mai era. ::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: Vin iar jos, printre ierbi, cu zbor tîmp răndunelele-ntins, după rouă. O să plouă la noapte pe cîmp, o să plouă...                                     scrisă Marți 16 august 1955

MUNȚII Bătură în zăpadă lupii cu pas înfipt, talanți și rupii în ceasul ăsta, cînd nu știe noptirea-n crenge să se împle Îmi urlă lupii-ncinși sub tîmple ceas sîngeros de haiducie Muierea mea cernită-n plete hai, dă-mi paharul plin : mi-e sete ! Strămoșii se rostesc în mine cu sfîrcul aspru-al munților, tînjit și ars în ochii lor cu doine prăvălite-n vine... Pieptiș ferelnic, drept, pe lături, în stînca linsă de omături tot urcă, urcă amărui și mersul singur se ogoaie legat de mîini și de țurloaie cu funiile vîntului Păroși, înnegurați și goi încremenesc așa, șuvoi. la pieptul dur al sfintei doici, cu scoici în el și ierburi multe, căzuți în brînci să mai asculte odată, mările în scoici...                                             scrisă vineri 12 August 1955

PE DEALUL PLEVNEI E-n amurg. Pe deal bulgarul Liniștit își mînă carul. Roțile nu știu că plînge Dealul, pe-unde omul mînă ; Nu știu boii, că-n țărînă, Pe-unde trec, e numai sînge. Noaptea-ncet, încet scoboară, Lilieci prin aer zboară. Pe unde-a fost cumplire-odată Doarme-acum întreagă fire, Peste-un iad de zvîrcolire Cade-o pace-ntunecată. Numai luna e pe lanuri - Dar mai sus, pe sub rădănuri, Unde-a curs fierbinte plumbul, Duhuri vin vreme-n vreme, Cît e noapte-n dealuri geme Și se zbuciumă porumbul.

         TOAMNA Toamna târziu, În noaptea cu lună, Cum vâjâie codru Și geme, și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Și vine, și crește Mai iute, mai tare: Iar codrul aude, Puternicul rege Aude prin noapte Și bine-nțelege Al oștilor vuiet Din norduri pornite - El vrea să răscoale Puteri obosite Și-njură, și urlă, Că-și simte pieirea. Și galben se face, Nu poate s-adoarmă, Nu-și află nici pace, Și tremură codru Cu inima ruptă De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocnește și sună Și-și urlă durerea, Căci vântul îl prinde Și-l strânge de mijloc, Topindu-i putere! Și codrul se-ndoaie; Și-l biruie vântul, Râzând, îl sugrumă Și-i rupe vestmântul, Și părul i-l smulge, Și-n văi îl aruncă. Un țipăt răsare Pe deal și pe luncă: Grăbitele păsări Cu vuiet aleargă, Și norii vin stoluri Pe-ntinderea largă, De spaimă s-ascunde Pârâul sub gheață - Și regele codru, Din ultima viață, Suspină văzându-și Pustiul, și geme, Și cade pe spate, Și moare cu frunte...

            BRADUL Când arde soarele de mai, Când vântul iernii geme, Mărețul brad pe-naltul plai Stă verde-n orice vreme. O rădăcină de colos Și-a sfredit în stâncă, Și de pe stâncă maiestos Mai sfredelește încă! De mult cu blocul de granit El s-a făcut totuna, Și pe-amândoi necontenit Îi zguduie furtuna. Și lemn și piatră la un loc, Verdeața-i netreruptă, Aspiră ger, îndură foc, Cu trăsnetul se luptă! La piept cu viforul turbat, La cap cu norul rece, De-atîția ani nestrămutat El tot așa petrece. De-ar fi să-i dați în văi adânci Odihnă desmierdată, Răpindu-i viscole și stânci L-ați omorî pe dată! Când arde soarele de mai, Când vântul iernii geme, Mărețul brad pe-naltul plai Stă verde-n orice vreme!

  IMN LUI ȘTEFAN CEL MARE La poalele Carpaților, Sub vechiul tău mormînt, Dormi, erou al românilor, O! Ștefan,erou sfânt! Ca sentinele falnice Carpații te păzesc, Și de sublima-ți glorie Cu seculii șoptesc. Cînd tremurau popoarele, Sub aprigii păgâni, Tu le-apărai cu brațele Vitejilor români. Cu drag privindu-ți patria Și moartea cu dispreț, Măreț în sânul luptelor, Și-n pace-ai fost măreț. În cer apune soarele Stingând razele lui, Dar într-a noastre suflete În veci tu nu apui! Prin negura trecutului, O! soare-nvingător, Lumini cu raze splendide, Prezent și viitor. În timpul vitejiilor, Cuprins de-un sacru dor, Visai unirea Daciei Cu-o turmă ș-un păstor; O! mare umbră-eroică, Privește visul tău: Uniți suntem în cugete, Uniți în Dumnezeu. În poalele Carpaților, La vechiul tău mormânt, Toți în genunchi, o! Ștefane, Depunem jurământ: ”Un gând s-avem în numele Românului popor Aprinși de-amorul gloriei Ș-al patriei amor!”

    GRAIUL NEAMULUI „Fie-a voastră-ntreagă țară, Și de cereți, vă mai dăm, Numai dași-ne voi graiul Neamului” - și se sculară Să ne vremuiască traiul Cîți dușmani aveam pe lume! Graiul ni-l cereau anume, Să-l lăsăm! Dar nestrămutați strămoșii Tot cu arma-n mîni au stat: Au văzut și munți de oase, Și de sânge râuri roșii, Dar din țara lor nu-i scoase Nici potop și nici furtună. Graiul lor de voie bună Nu l-au dat! Astăzi stăm și noi la pândă, Graiul vechi să-l apărăm; Dar pe-ascuns dușmaniicată Să ni-l fure, să ni-l vândă. Dacă-n vreme tulburată Nu ne-am dat noi graiul țării, Azi, în ziua deșteptării, Cum să-l dăm? Repezi trec cu vifor anii, Ispitind puterea ta, Neam romîn! Cu ură mare Vor căta mereu dușmanii Graiul român pirzare; Dar să piară ei cu toții; Dar să piară ei cu toții; Nu l-am dat, și nici nepoții Nu-l vor da!

            BARZA Sus, pe Argeș, pe la munți, Au rămas codrii cărunți, Jos în vale, prin zăvoi, Se cobor turme de oi; Iar un cuc cu pana sură Și-a spus numele din gură: Cu-cu! Iar prin crânguri s-aud semne: Ghionoaia taie lemne, Gaița într-o gârneață Se proclamă cântăreață, Iar din preajma somnului Ies gîndacii Domnului Ro-șii! Chiar și hanul de la drum, Iarna fără fir de fum, Vara făr` de călători Toamna fără de cântări S-a umplut de rîndunele Ce-au adus vara cu ele Cal-dă! Iar prin lanul răsărit Merge vestea c-a sosit Craiul dimineților, Paznicul fâneților, Și-ar fi tras pe vârf de leasă Jos la doamna preoteasă Ci-ne-i?

          TOPORUL ȘI PĂDUREA Minuni în vremea noastră nu văz a se, mai face, Dar că vorbea odată lemne și dobitoace Nu rămîne-ndoială ; pentru că de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti. Și caii lui Ahil, care prorocea, Negreșit că au fost, de vreme ce-l trăgea, Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc Și care îmi zicea Că și el o știa De la strămoșii lui, Care strămoșii ai lui zicea și ei c-o știu De la un alt strămoș, ce nu mai este viu Și p-ai cărui strămoși, zău, nu poci să vi-i spui Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă, Un țăranse dusese să-și ia lemne de casă. Trebuie să știi însă, și poci să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. Astfel se încep toate : vremea desăvârșaște Orice inventă omul și orice duhul naște. Așa țăranul nostru, numai cu fieru-n mână, Începu să sluțească pădurea cea bătrână. Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte : „Tristă veste, prieteni, să ne gătim de...

CÎNTEC A venit un lup din crîng Și-alerga prin sat să fure Și să ducă în pădure Pe copiii care plîng. Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit eu c-o nuia :        - ,,Lup flămînd cu trei cojoace, Hai la maica să te joace''. - Eu chemam pe lup încoace, El fugea-ncotro vedea. Ieri pe drum un om sărac Întreba pe la vecine : - ,,Poartă-se copiii bine ? Dacă nu, vîr în sac !'' Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit eu și i-am spus : -,,Puiul meu e bun și tace Nu și-l da, și du-te-n pace ! Ești sărac, dar n-am ce-ți face ! Du-te, du-te !'' Și s-a dus. Și-a venit un negustor Plin de bani, cu vîlfă mare, Cumpără copii pe care Nu-i iubește mama lor. Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit și l-am certat :        - ,,N-ai nici tu, nici împăratul Bani să-mi cumpere băiatul ! Pleacă-n sat, că-i mare satul, Pleacă, pleacă !'' Și-a plecat.

PRIMĂVARA Primejdii dulci alcătuind sub gene, mi te ivești istovitor de dulce cu sînii bulbucați zvîcnind să culce pe ei sărutul lutului, alene Te stingi încet din mine, iară sub piept lovește-n caldarîm o minge și ziua pe trotuare se prelinge, lăsînd în urmă-i iz de primăvară Alături de mocirlele uscate ies pomii tiți cu trunchiurile-n floare Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi, oare cam cîte fete-s astăzi deflorate ? :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: Un orizont pierdut, cu buze rosăă sărută-n creștet noaptea pe hotare Cocoarele revin din depărtare și mor în primăvară ofticoșii...                                                  scrisă vineri 18 februarie 1955 ...

POVESTEA GÎȘTELOR Un gîscan cu pene lucii Cum trecea pe pod prin sat Și-ntr-o mîn-avea papucii, Nu știu cum i s-a-ntîmplat Că papucii lui căzură, Ce păcat, o, ce păcat ! Căci erau cu-alesătură, Fără leac de tivitură -                       Ce păcat ! Gîștele-auzind cum zbiară : ,,Auleo ! Păpucii mei !'' Într-un suflet alergară Și-ntrebau mirate ce-i ,,Am rămas'', plîngea gîscanul, ,,Păgubaș de patru lei ! Iată-mă desculț, sărmanul ! Ce mă fac acum, golanul,                        Fără ei !'' ,,Haideți toți, și moși, și babe Să-i cătăm pe rîu acu !'' Repede-notînd din labe Cîrdul tot pe rîu trecu. ,,I-ai găsit ?'' - ,,Eu nu, surată, Ce mă-ntrebi așa și tu !'' Toate-apoi strigau deodată : ,,Bată-i pacostea să-i bată !           ...

JUCĂRIILE CELUI CUMINTE Un copil, cînd jocu-i place, Toată lumea joc îi face ; Iar el toate le pricepe Și cu ele-un joc începe. Zice tufa de zambile : -Bună ziua, drag copile ! Floarea zice : - Oprește-ți pașii ! - Prinde-ne ! zic fluturașii. -Eu sînt netedă și mică, Ia-mă ! zice-o pietricică. Cîntă rîndunica iară : - Eu de mult te chem afară ! Cățelușu și el vine : - Hai și joacă-te cu mine ! Vrăbii zboară                  pe tot locul : Vezi, așa e vesel jocul ! Patru roți de la trăsură Strigă : - Iute alergătură ! Vîntul zice : - Așa mi-e placul, Să-ndoiesc de vîrf copacul ! Mărul zice : - Mă voi coace, Vin-atunci pe fugă-ncoace ! Toate-așa cu drag îl cheamă Și el vesel ia de seamă Numai cel ursuz nu știe Cum să-și facă-o jucărie Și numai posomorîtul Nu-și știe-alunga urîtul.

IARNA PE ULIȚĂ A-nceput de ieri să cadă Cîte-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă                               Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntul-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine               De pe drum. Sînt copii. Cu multe sănii. De pe coastă vin țipînd, Și se-mping și sar rîzînd ; Prin zăpadă fac mătănii                  Vrînd-nevrînd. Gură fac ca roata morii ; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gîlcevesc Vrăbii gureșe, cînd norii                   Ploi vestesc. Cei mai mari acum din sfadă, Stau pe-ncăierete ău...

VESTITORII PRIMĂVERII Dintr-alte țări, de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi -                   Veniți cu bine ! De frunze și de cîntec goi, Plîng codrii cei lipsiți de voi. În zarea cea de veci albastră Nu v-a prins dragostea sihastră ? De ce-ați lăsat ? Nu v-a fost dor                     De țara voastră ? N-ați plîns văzînd cum trece-n zbor Spre miazănoapte nor de nor ? Voi ați cîntat cu glas fierbinte Naturii calde imnuri sfinte, Ori doine dragi, cînd v-ați adus                    De noi aminte !         Străinilor voi nu le-ați spus, Că doine ca a noastre nu-s? Și-acum veniți cu drag în țară ! Voi revedeți cîmpie iară, Și cuiburile voastre-n ...

                                                       GEORGE COȘBUC                                            ( 20 Septembrie 1866 - 9 Mai 1918 ) George Coșbuc s-a născut în satul Hordou ( care azi îi poartă numele ), județul Bistrița-Năsăud. Învăță să citească încă la frageda vîrstă de 5 ani. La Năsăud, în liceu, fiid un foarte activ membru al societății de lectură a elevilor -Virtus romana redivita-  devine președintele acesteia în clasa a-VII-a. George Coșbuc a cîntat în mijlocul cărora s-a născut, natura ...

         CODRU ȘI SALON                          I Zadarnic fete mîndre cutreier sala Și muzică-i și visuri și farmec îndelung. În ochii unui tînăr sădite e răceala Și note cît de blînde în inimă-i n-ajung. Amicul cel de-o vîrstă păharul lui îl împle Și-l cheamă și pe dînsa la masa unde beu ; Pe mîinile-amînduă el ține a lui tîmple, Se uită pe freastră cum ninge-ncet... mereu. Se uită cum omătul copaci și case-ncarcă, Cum vîntul farmă ramuri zvîrlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și parcă Revede tinerețea-i cu ochii sufletului. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu rîpe fără fund, Unde izvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de profund. Ar vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stînce încuibate, ce mai că se prăval, Cînd luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie...

            LECTURĂ Stam sara la fereastră, Iar stelele prin ceață Cu tainică dulceață Pe ceruri izvorarea. Citeam pe0o carte veche, Cu mii de negre gînduri Și literele-n rînduri Prinsese a juca. Jos lacul se-ncreșise Sub purpură tîrzie Și valuri verzi de grîie Se leagăna pe lan. O stea din cer albastru Trecu a ei icoană Din fața apei plană În fundul diafan... Și cred pe înțeleptul Ce-l văd că-n carte zice Că-n lume nu-i ferice, Că toate-s năluciri... Deodată la ureche-mi Aud șoptind copila... Iar vîntu-ntoarce fila Cu negrele gîndiri.

NUNTĂ ÎN CODRU Ce mai chiu și chef prin ramuri               Se -ncinsese-atunci ! Numai frați și veri și neamuri De-ar fi fost umpleau o țară ! Dar așa că s-adunară            Și străini din lunci; De mă-ntrebi, eu nu știu bine                  Alții poate știu - Ce să-ntrebi calici ca mine ! Știu că lumea dintr-o dată S-a trezit că-i adunată               Și c-o duce-n chiu. Că-ntr-o zi purtînd în mînă                  Un colac și-un băț, Prepelița cea bătrînă S-a pornit și-n deal, și-n vale, Și chema-ntîlnind pe cale                 Lumea la ospăț. ,,Ce-i tu, soro?'' ,,Ce să f...

SĂ ȚI-O SĂRUT Ți-o-ntorc pe dos și față și nu mă pot supune Să cred că floarea asta, ce-o țîu, nu-i o minune. O-asemănam cu-o floare, dar seamănă cu-o stea. Cînd ai furat-o poate, din locul ei, cîndva, Pe drum, la pogorîre, din ceruri, din zenit, Te-a furnicat cu haruri și ți s-a-ntipărit. Că mă smsresc să cuget e lucru de crezut. Dă-mi fiecare deget, din cinci, să ți-l sărut, Și ție, fată zveltă, care-nvîrtești în aer, Ca o sfîrlează, fusul pe firul tors din caer, Și ție, trăduitul cu palma grea și tare, Cu ele îmbrăcate, de fier, ca-n degetare. Gîndește mintea, zicu-mi, dar ce-ar putea să facă Fără gîndirea mîinii, închisă și săracă ? În scoica ei lipită și-ar duce în zadar, Pe funduri, strălucitul curat mărgăritar. O scrie slova mîna și e nemuritoare, Pe cît vor fi mai multe și veacuri viitoare. Și ochii plîng, dar și mai adînc vioara, Că plînge mîna-n coarda oftată, surioara ! Și meșterul Manole visa o mînăstire, Dar cine-a scos-o vie din moarta-nchipuire ? Cinci degete-ale dreptei...

MÎNA LUI Ia uită-te acuma la mîna lui, făcută Pe flaut, pe cimpoi și alăută. E-o floare. Viră-ți fața în ea și ai să bei Mireasmă, amintire și vis din palma ei. Ea știe să mîngîie, să vindece, s-alinte, O strîngere, o dată, o ține-o viață minte. E mută cînd vorbește tăcut, ca o pecete C-un crin săpat în mijloc și litere secrete. Făgăduiește-o dată, trecînd pe lîngă tine : Făgăduința-i sfîntă și-atunci cînd nu și-o ține. De cîte ori o viață întreagă nu se-ngînă, Mîhnită, printre lacrimi, cu-o strîngere de mînă ? Și cîte visuri, cîte și vieți nu au pierit, În suflet cu inelul părut făgăduit ? Pe dinafară, viața are puteri să-ndemne, Pe dedesubt urzită între tăceri și semne. Cotoarele legate cu aur vor să spuie Ce țin cuprins în scoarțe, și-un gînd cum se descuie, Dar fiecare titlu-i crestat pe-o carte-nchisă Cu lacăte, cu cheia știrbită, cînd e scrisă.

CHEMAREA ÎNĂLȚĂRII Chemarea înălțării ca spicul se-mplinise. Tărîmurile toate te așteptau deschise Și te mutai pe ele în voia ta deplină, Scăpat de-nțelenirea pe loc și rădăcină. De-o fire cu țărîna, dar dezlegat de lut, Ai început o lume din nou de la-nceput. Strein în pribegie, plăpînd și venetic, Erai cît fărîma de fulg și de nimic, O coajă de tărîțe, o țandără, o pleavă. Bălan și gol, făptura parcă-ți era bolnavă. Fugar, livid ca melcii, bătut de vremuri rele, Tu singur rămăseseși pe lume gol la piele, Cel mai gingàș, mai fraged la trup și oropsit ; Doar umbra, drept cămașă, pe piept nu ți-a lipsit. Dihănii în cojoace cu ghiare, colți și coarne, Pîndeau să te răstoarne : O lingură de sînge într-un plămăd de carne. Între clădiri de piscuri, pierdute-n culmi de brumă, Ivirea ta, Adame, părea să fie-o glumă, Căci potrivit cu ele și-oriunde te așez Erai nici cît o boabă de mei ori de orez. Erai, ca pe-o hlamidă de purpură, o scamă, Un ac cu borangicul pierdut într-o năframă, O copcă ră...

              BALTA Aerul e viu și proaspăt!... el trezeşte și învie Peptul, inimia și ochii peste carii lin adie. Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios, Aşteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos. Ceru-n zare se roşeşte; mii de vrăbii deşteptate Ciripesc şi se alungă pe girezi netrierate. Balta vesel clocoteşte de-un concert asurzitor, Şi din ochiuri se înalţă cârd de raţe ca un nor.                     Printre stuhul ce se mişcă iată-o luntre vânătoare! Şerpii lungi se-ncolăcează sub a nufărilor floare; Raţele prin muşunoaie dupa trestii se ascund, Şi pe sus nagâţii ţipă, lişiţele dau în fund. Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină Când la umbră se doseşte, când s-arată la lumină; Iar pe mal, în liniştire, un bătlan, păşind încet, Zice: ,,Nu-i peirea lumei... vânătorul e poet!"

PE DRUM De-atunci încoace, focul străin a fost să-nceapă o vîrstă hotărîtă în țara ta de apă, Ai logodit văpaia cu apele-n viitoare, Să mîne sumedenii de mori și de cuptoare. Atunci, întîiaș dată s-a deslușit în fum Că ți-ai croit nainte și-n slăvi alt rost și-un drum. S-a zguduit văzduhul și răsuna și hăul, Cînd se-auzi ciocanul zdrobind pe muchi ilăul. Îți trebuiau potcoave la caii prinși de coamă, Zăbale, lănci și scuturi de fier și de aramă, Ca să o-nfrunți cu pieptul primejdia-nvoită Cu ceasul rău, cu vraja și leneșa ispită. Tu ai rămas de-atuncea-n răspăr și răzvrătit, De cîte ori stăpînii și vremea te-au mințit.

EU NU CRED NICI ÎN IEHOVA Eu nu cred nici în Iehova, Nici Buddha-Sakya-Muni, Nici în viață, nici în moarte, Nici în stingere ca unii. Visuri sunt și unul ș-altul, Și totuna mi-este mie De-oi trăi în veci pe lume, De-oi muri în vecinicie. Toate-aceste taine sfinte - Pentru om frînturi de limbă - În zădar gîndești, căci bîndul, Zău, nimic în lume schimbă. Și fiindcă în nimica Eu nu cred - o, dați-mi pace ! Fac astfel cum mie-mi pare Și faceți precum vă place. Nu mă-ncîntați nici cu clasici, Nici cu stil curat și antic - Toate-mi sunt de-o potrivă, Eu rămîn ce-am fost : romantic.

             VIS Ce vis ciudat avui, dar visuri Sunt ale somnului făpturi : A nopții minte le scornește, Le spun a nopții negre guri. Pluteam pe-un rîu. Sclipiri bolnave Fantastic trec din val în val, În urmă-mi noaptea de dumbrave, Nainte-mi domnul cel regal. Căci pe o insulă în farmec Se nalță negre, sfinte bolți, Și luna murii lungi albește, Cu umbră împle orice colț. Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adîncă l-al meu pas. Prin întuneric văd înalte Chipuri de sfinți p-iconostas. Sub bolta mare doar străluce Un sigur sîmbure de foc ; În dreptul lui s-arat-o cruce Și-ntunecime-n orice loc. Acum de sus din chor apasă Un cîntec trist pe murii reci Ca o cerșire tînguioasă Pentru repaosul de veci. Prin tristul zgomot se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mîna-i slabă - În albă mantie de domn. Și ochii mei în cap îgheață Și spaima-mi sacă glasul meu. Eu îi rup vălul de pe față... Tresar - încremenesc - sun...

CU GÎNDURI ȘI CU IMAGINI Cu gînduri și cu imagini Înnegrit-am multe pagini : Ș-ale cărții, ș-ale vieții, Chiar din zorii tinereții. Nu urmați gîndirei mele : Căci noianu-i de greșele, Urmînd prin întuneric Visul vieții-mi cel chimeric. Neavînd învăț și normă, Fantazia fără formă Rătacit-a, vai ! cu mersul : Negru-i gîndul, șchiop e viersul. Și idei, ce altfel împle, Ard în frunte, bat sub tîmple : Eu le-am dat îmbrăcăminte Prea bogată, fără minte. Ele samănă, hibride, Egiptenei piramide : Un mormînt de piatr-în munte Cu icoanele cărunte, Și de sfinxuri lungi alee, Monoliți și propilee, Fac să crezi că după poartă Zace-o-ntreagă țară moartă. Intri-nuntru, sui pe treaptă, Nici nu știi ce te așteaptă. Cînd acolo ! sub o faclă Doarme-un singur rege-n raclă.

         ICOANA ȘI PRIVAZ De vrei ca toată lumea nebună să o faci, În catifea, copilă, în negru să te-mbraci - Ca marmura de albă cu fața ta răsari, În bolițile  sub frunte lumină ochii mari Și părul blond în caier și umeri de zăpadă - În negru, gură-dulce, frumos o să-ți mai șadă !         De vrei să-mi placi tu mie, auzi ? și numai mie, Atuncea tu îmbracă mătasă viorie. Ea-nvinețește dulce, o umbr-abia ușor, Un sîn curat ca ceara, obrazul zîmbitor Și-ți dă un aer timid, suferitor, plăpînd, Nemărginit de gingaș, nemărginit de blînd.         Cînd îmbli, a ta haină de tine se lipește, Ci gingaș-mlădioasă tu rîzi copilărește. De șezi cu capul mîndru pe spate lin lăsat, Tu pari sau fericită, sau parc-ai triumfat... Ciudat... Stau melancolic, greoi ca și un trunchi, Cînd veselă ți-ai pune chiar talpa pe genunchi. Căci mă cunosc prea bine și nu-mi vine să cred Că mă iubești pe m...

                   TERȚINE Tinzîndu-ți mîna o priveai cuminte, Mișcai zîmbind a tale roșii buze, Șoptind încet, ca-n vis, la dulci cuvinte. Urechea mea pîndea să le auză - Abia-nțelese, pline de-nțeles - Cum ascultau poeții vechi de muză. Și-n ochii tăi citeam atît eres, Atîta dulce-a patimei durere, Că-n al meu suflet toat-o am cules. A vorbei tale  lamură de miere, Al gîndurilor visătorul chaos, Al tău surîs precum ș-a ta tăcere Și chipul tău în voluptos repaos Pătruns-au toate limpede-n cîntare-mi, Cînd al tău suflet mie l-ai adaos. Stăpînă, ești pe gîndu-mi și suflare-mi, Și-acesta cînt, ce gata-acum vedemu-l, Tu poți să-l ții și numai tu să-l sfaremi. De-ngădui tu ca eu să-nchin poemul, Precum viața mea și-am închinat-o, Disprețui hula orișicărui emul : Primește-l dar c-un zîmbet - adorato !

TU MĂ PRIVEȘTI CU MARII OCHII... Tu mă privești cu marii ochi, cuminte ; Te văd mișcînd încet a tale buze, Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte. Urechea mea pîndește să le-auză - Abia-nțelese, pline de-nțelese - Cum ascultau poeții vechi de muză. În ochii tăi citeam atît eres, Atîta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toat-o am cules. Vorbirea ta mi-i lamira de miere, În ochii tăi de visuri e un chaos, Și-atît amor c-auzi pîn` și-n tăcere. Frumosul chip în voluptos repaos Pătruns-au trist și dulce în cîntare-mi. Ființa ta gîndirii-mi am adaos. Căci numai tu trăiești în cugetare-mi. A ta-i viața mea, al tău poemul, Cum le inspiri tu poți să le sfaremi. Nu crede tu că eu sunt cuiva emul Cînd cîntul meu se-mbracă fel de fel : Ici în terține suspinînd, vedemu-l, Dincolo el oftează în gazel, Același e, deși mereu se schimbă, De tine-i plin, tine-mi zice el... Alege forme dulci din orice limbă : Acuma-l vezi îmblînd cărare dreaptă, Acum pe-a lui Firduși cale strîmbă. Dar orișicînd el al...

GRAI SUPT LA SÎNII CALZI AI MAICII Grai supt la sînii calzi ai maicii, strivit în buze te dădură ca un sărut din gură-n gură, din jalea mioriței, bacii. În munții ninși cu ochi cărunți, goniți în tainice tăceri de mîine așternut pe ieri, destul te-am obrocit, în munți. Adună-ți dintre vremuri iezii zbucniți, pe care ți-i păscură în sînge,-n chiote, în ură Neculce, Creangă și Arghezi, și-n codrul scorburat de furi, la cei ce te-au vîndut pe stele în ceas de noapte, printre iele, Dumnezeiește să înjuri. Și-apoi spărgînd în frunze lyra să rîzi, să rîzi, pocnind din dește, precum ai rîs dumnezeiește în tine, cînd muri Zamfira. În munții ninși cu ochi cărunți, gonit în tainice tăceri de mîine așternut pe ieri, destul te-au obrocit, în munți. Din Eminescu înapoi. hai, grai de oameni liberi, vină în frunți ce-au nădușit lumină, în pumnii noștri mari și goi !                       ...

FUG CERBII Fug cerbii vineți, cerbii, în nesfîrșitul azi, goniți din munții singuri chemărilor furtunii... Ei, hai, băieți, e vremea, să ațîțăm tăciunii ; destul fumarăm gerul cădelnițînd prin brazi. Zadarnic printre crenge țîșnește din buștean privirea înghețată, cu apele-nghețate, o să ghicească cerbii cînd palizi vor străbate cîmpia mărginită de lună și alean Fug cerbii vineți, cerbii, din codrul coborît iar crivățul-și descheie surd buciumul și zeghea Ei, hai, băieți, e vremea să ne descingem veghea și să intrăm în pături și-n seară pîn' la gît !                                                                                     ...

CÎNTEC MUT Prin smîrcul noroit în valea seacă țesută-n fire lungi, de tort, se opintesc căruțele să treacă, albastre, peste Crișul mort. Copacii putrezesc încet, în plete, îngenuncheați de-atîta rod cînd greierii căruțelor încete, ascunși în osii, rod și rod privirea crengilor jugastre, nedeslușirile de pîrg... Și tot se duc căruțele albastre și poate că în zori e tîrg.                                                      Prin Smîrcurile Crișului Mort, Iulie 1955

CÎNTEC DE TRANȘEE Chiroit, păduraru-și svîcnește-n femeie cu ropotul fugii de ciută sămînța pădurii-n fetia gemută a cerului scurs în transee. Mă doare-n ureche un cîntec stătut, cîmpia mi-adoarme în nară și țeasta mi-atîrnă spre lună, e seară și mut se lipește tot lutul de lut. Hei... viermilor, viermilor. Sînt ! Prea fulguie clipa-n coline... Sămînța mă doare ; sămînța e-n mîne și astăzi m-oi naște pămînt.                                                                        Duminică  10 Iulie 1955

O STRADĂ PREA ÎNGUSTĂ O stradă prea îngustă Prea că se făcea - Și case lungi și negre Pe două părți era. Pe dînsa nu lucește Un singur felinar - Eu trec încet și fluier În suflet cu amar. Deodată simt în urma-mi Venind, tiptil-tiptil, Pas sfiicios de fată, Ușor ca de copil. Și simt cum că de brațu-mi Un braț uțor s-anină - Și simt că mîna-mi strînge O mînă dulce, fină. Răsună miazănoaptea Din turla neagră, veche - Suntem atît de singuri Și suntem o păreche. Căci tu ești, tu iubită ! Și am dorit, ah, cît ! Să fim odată singuri Și iată-ne-n sfîrșit! Nici știi, copilă dulce, Cîte pe suflet am ! De cînd te întîlniră Ochii mei, te iubeam ; Mi-erai atît de dragă - Mi-era atît de dor Încît credeam adesca Că trebuie să mor ! O, în sfîrșit !... Copilă, Și ai venit - chiar tu ! Am așteptat norocul - Norocu-acesta nu. Cum dete preste mine ? Cum de-ai gîndit să vii, Să simt suflarea-ți caldă D-urechea-mi c-apropii ?

CU PENETUL CA SIDEFUL Cu penetul ca sideful Strălucește-o porumbiță, Cu căpșorul sub aripă Adormită sub o viță  Și tăcere e afară. Luminează aer, stele. Mută-i noaptea - numai rîul Se frămîntă-n pietricele.

VENIN ȘI FARMEC... Venin și farmec port în suflet, Cu al tău zîmbet trist mă pierzi, Căci fărmecat sunt de zîmbirea-ți Și-nveninat de ochii verzi. Și nu-nțelegi că-n al meu suflet Dureri de moarte tu ai pus - Cît de frumoasă ețti pot spune, Cît te iubesc nu e de spus !

SĂ ȚIN ÎNCĂ O DATĂ... Să țin încă o dată Mînuța ta la piept Și-n ochii tăi să caut Întrebător și drept. O strîns-îmbrățișare - Vis dureros de foc - Ș-apoi să plec în lume, Copil făr` de noroc. Să nu se mai aleagă De viața mea nimic, Să mor uitat de oameni - E soarta ce-mi prezic.

O DATĂ TE VĂZUSEM O dată te văzusem - Ș-am stat înmărmurit Și crud-a fost durerea Cu care te-am iubit. Te văd de-a-doua oară Și glasul tău l-ascult - Și știu numai atîta Că am trăit prea mult. Al anilor iubirei - Înveninat necaz- E numai o părere Pe lîngă cel de azi.

ZADARNIC ȘTERGE VREMEA... Zadarnic șterge vremea a gîndurilor urme ! În minte-mi ești săpată ca-n marmura cea rece, Uitarea mînă-n noapte a visurilor turme Și toate trec ca vîntul - dar chipul tău nu trece. În veci noaptea și ziua șoptesc în gînd un nume, În veci la pieptul bolnav eu brațele îmi strîng, Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume, Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stîng. Astfel în veci în minte-mi încremeniți frumoasă Și văd în veci aievea divinul tău profil. O, cum nu pot în brațe să te omor plîngînd, Tu, blond al vieții mele și-al dragostei copil ! Zadarnic cat repaos pe perina cea moale, Îmi pare c-a mea tîmplă pe piatră o am pus Și noaptea-ntreagă ochii-mi în lacrimi se îneacă Și mintea mea în noaptea de veci va fi apus. Pe cît mai am în pieptu-mi un pic măcar de sînge, În inimă cît fibra din urmă va trăi, Avare, ele-n sine icoana ta vor strînge, Cu dînsa împreună și ele vor muri !  O, rai al tinereții-mi, din care stau gonit ! Privesc cu jind la tine, as...

IAR FAȚA TA E STRĂVEZIE Iar fața ta e străvezie Ca suprafața albei ceri Și nimai ochii mari sunt turburi De umbra negrelor dureri. Tu, chip chinuitor de dulce, Tu, ideal în ochii mei, Tu, ce femeie între flori ești Ș-o dulce floare-ntre femei. De-ai rămînea pe veci frumoasă, Precum te simt, precum te văz, Ca-n părul tău cel lung și galben Eu flori de-a verii să așez! Dar în curînd și nici o umbră Din frumusețea ta n-a fi - Treizile numai vei fi astfel Apoi... apoi vei putrezi. Pămînt nesimților și rece De ce iluziile sfermi ? De ce ne-arați că adorăm Un vas de lut, un sac de viermi ?