Poezia Ea-și Urma Cărarea-n Codru de Mihai Eminescu

EA-ȘI URMA CĂRAREA-N CODRU


Ea-și urma cărarea-n codru.
Eu mă iau pe a ei urmă,
Cînd ajung cu ea alături
Răsuflarea-mi mi se curmă.


Mai răsuflu înc-o dată,
Zic o vorbă, ea tresare
Și se uită-n altă parte
Și răspuns de loc nu are.


Dar mereu de ea m-apropiu
Și vorbesc și îi dau sfaturi ;
Ea se apără c-o mînă
Și se uită tot în laturi.


Cînd pe talie-i pun brațul,
Ea se frînge, va să scape,
Dar o trag mereu spre mine,
Mai aproape, mai aproape.


Mai nu vrea și mai se lasă.
Capul ei mi-l pun pe umăr,
Pun pe ochii-nchiși, pe gură,
Sărutări fără de număr.


Și la piept o strîng mai tare.
Răsuflarea-mi se sfîrșește ;
O întreb de ce-i mîhnită,
O întreb de mă iubește.


Iar ea ochii și-i deschide
Mari puternici, plutitori :
- Îmi ești drag din cale-afară,
Dar obraznic uneori.