DREPTATEA LEULUI
Pe vremuri, Capra, Oaia și surioara Juncă
s-au însoțit cu Leul - un staroste trufaș -
în obște, la câștiguri și pagube, părtași.
Și Capra, mi se pare, tot iscodind prin luncă,
avu noroc în lanțuri un Cerb frumos să vadă
și le trimise vorbă să-i cheme la prânzare.
Veniră toți. Și Leul îi socoti pe gheare
și împărți în patru, pe loc, întreaga pradă.
- ,,Îia parte - nu e de mirare -
pe drept cuvânt se cade s-o iau eu
ca Leu!
A doua - îmi închipui că știe fiecare -
e dreptul meu
ca dintre toți mai tare.
A treia îmi revine ca viteaz, firește.
Iar dacă de ciozvârta a patra îndrăznește
măcar să se atingă vrun ortac -
bucîți îl fac!''