MARIA TUDOR
De ce cu ochii-ncremeniți sub bolte
De marmur - tu-l priveșticu spaimă crudă?
Pîndești ca leii, fruntea ta asudă
Și pumnu-ți vra mînia-i s-o dezvolte.
Secerătorul tău l-ai pus la trudă
Și snopi de viețe sunt a lui recolte ;
Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte
Și astăzi simți că strîngi la piept pe-o iudă.
Te-nalță-n cer invidia vulgară
Căci știi din lorzii junghiați a face
Lui Fabiano a măriei scară.
Tu ești regină și astfel îți place.
Cine te vede, slab obraz de ceară,
Știind furtuna vieții tale- tace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...