E ÎMPĂRȚITĂ OMENIREA...
E vîmpărțită omenirea
În cei ce vor și cei ce știu.
În cei dentîi trăiește firea,
Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu.
Cînd unii țese haina vremei,
Ceilalți a vremii coji adun :
Viață unii dau problemei,
Ceilalți gîndirei o supun.
Dar pace este între dînșii :
Ce unii fac iau alți aminte,
Căci pînă azi domnește-ntr-înșii
A cărții tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor cînd vede,
Căința văd urmînd greșelii,
Căci omul tot în tine crede.
Al răului geniu arate-mi
Un om din viță pămîntească,
Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
Naintea ta să-ndreptățească ;
Căci buni și răi trăiesc în tine,
Cuvîntul tău e calea lor -
De-a lor abateri li-i rușine,
Căci tu ești ținta tuturor.
Virtutea nu mai e un merit,
Căci merit nu-i cînd nu e luptă.
Asupra ta ei nu se-ntărît
Cu viața-n joc, cu mintea ruptă ;
Mînînd cu anii colbul școlii,
Ei cred că făr-a fi înțeles,
Din cărți străvechi roase de molii
Își umplu mintea cu eres.
Ei nu pătrund a ta mărire -
Minune-i pentru dînșii tot.
Necertînd nimic în fire,
Nimic nu știu, nimic nu pot ;
Căci nu-i supusă lămuririi
Gîndirea-n capul înțelept -
La toate farmecele firii
Se bat cu mînile pe piept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...