PARIS
I
La geam îmi cîntă-n ritmuri cadențate
Haotica Parisului năvală,
Cînd o ascult în goana-i triumfală,
Simt inima pămîntului cum bate.
Ca pe-un ostaș înfrînt de oboseală
M-a biruit năpraznica cetate,
Drumeț orbit de flăcări nevisate,
Îmi plimb prin ea umila mea sfială.
De-acum sunt robul mîndrei metropole,
În suflet simt cum crește-ntr-una zvonul
Din preajma auritelor cupole.
Dar nopțile, cînd umbre moi se lasă
Și-n jur de mine urlă Babilonul,
Eu mă visez în sat la noi, acasă...
ZIUA
II
În zorii albi, senină dimineață,
Tu-mi pari o fată mîndră de la țară,
Venită la oraș întîia oară,
Cu gînd curat, și rumenă la față.
Te prinde însă-n blestemata-i gheară,
Ta zbuciumă vîrtejul de viață,
Din mii de guri minciuna lui te-nvață,
Stropindu-te cu tină și ocară...
Insulte cad, batjocura te arde,
La orice pas culegi o nouă vină
În rătăcirea ta pe bulevarde.
Așa pe rînd te-ntuneci și, spre sară,
De praf, de fum și de păcate plină,
Tu te prăvăli sfîrșită și... murdară...
1 Oct. 1912
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...