Poezia Coborîrea Apelor de Mihai Eminescu

            COBORÎREA APELOR


Din munți bătrîni și din păduri mărețe
Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rînd oceanica lor limbă
Și sunt în codri pustnici cîntărețe.


Spărgînd prin stînce albia lor strîmbă,
Se legăn line și fac valuri crețe.
În drumul lor ia firea mii de fețe -
Același sunt, deși mereu se schimbă.


Dar cu adîncul apei s-adîncește,
În glasul lor a sunetului scară.
Devine tristă - rînduri-rînduri crește,


Păn` ce urnindu-se în marea-amară
- Ca fluviu mîndru, ce-ostenit mucegește -
Al tinereței dulce glas de mult uitară.