Fabula Lupul Și Câinele de La Fontaine

LUPUL ȘI CÂINELE



Un Lup lihnit și slab să-i numeri oasele
-atât păzeau de strașnic câinii casele -
s-a întâlnit cu un Dulău vânjos,
           gras și frumos,
prin nu știu ce adânci pustietăți.
De-ar mai fi fost și-atunci ca-n alte dăți,
nu slab și prăpădit, cu burta suptă,
o, cum l-ar fi făcut pe loc bucăți !
Dar trebuia să se măsoare-n luptă
și, cu-n Dulău ca el, cât o huidumă,
o-ncăierare n-ar fi fost o glumă...
Deci, Lupul, prefăcut, îi dă binețe,
făcându-și rost de vorbă cu blîndețe
și lăudându-l că arată bine.
-,,Și dumneata poți să ajungi ca mine.
În codru vezi că e destul de greu
și trebuie mereu să te tot lupți.
Mai bine lasă codrul, dragul meu,
și hai cu mine, haide să te-nfrupți!''
- ,,Dar, îi răspunde Lupul, ce-ar trebui să fac,
să pot avea și eu aceeași soartă?''
- ,,Să-i faci mereu stăpânului pe plac:
alungi milogii de la poartă,
păzești ograda de jigănii, -
cum asta-i tot... Iar cei din casă
îți dau fărâme de la masă,
chiar oase de la orătănii,
iar uneori te și răsfață...''
Visând și el, sărmanul, o altfel de vieață,
înduioșat, mai că-i venea să plângă.
Dar cum mergeau, așa, vorbind, pe drum,
zări la gâtul câinelui o dungă.
- ,,Ce-i asta, vere?...'' -,,Nu-i nimic!...''
                                             -,,Ei cum?''
- ,,E urma de la zgardă sau rosătura ei.''
- ,,Păi, stai în lanț, legat lîngă poiată,
și nu alergi mereu pe unde vrei?...''
- ,,Da, vezi, se mai întîmplă câteodată...''
 - ,,Îți mulțumesc, atunci, de-așa ospețe!
E rău flămând, dar pot să-mi văd de drum...''
O luă la sănătoasa, uitând și de binețe.
Și poate că mai fuge și acum...