Poezia Cîntecul Fusului de George Coșbuc

CÎNTECUL FUSULUI


Eu mi-am făcut un cîntec
Stînd singură-n iatac -
Eu mi-am făcut un cîntec,
Dar fusul e de vină
Că se-nvîrtea mereu,
Și ce-mi cînta nainte
Cîntam pe urmă eu



De-atunci îl cînt întruna
Că-mi vine-așa nevrînd ;
Nu pot să-l scot din gînd.
Îl cînt torcînd la vatra
Și-l cînt mergînd pe drum
Și nu pricep ce-i asta,
Și nu știu, biata, cum ?




Adese stînd la cină
Simt lacrimile des,
Nu pot mînca de lacrimi
Și trebuie să ies
Afară-n vînt, afară,
Că-mi arde capul tot,
Și-ngrop în palme capul
Și-mi cînt amarul tot.



Am stat la roata morii,
Și roata umblă des,
Ți roata morii cîntă
Cuvinte cu-nțeles.
Ea cîntă înainte ;
Cînt și eu după ea -
Moraru-și face cruce
privind în urma mea.



Și-am mers pe malul apei,
În valuri să-mi îngrop
Și cîntecul, și-amarul -
Dar a-nceput un plop
Să cînte, și toți plopii
Cîntau duios în vînt,
Și m-am trezit dodată
Că plîng și eu cînt !



Și-am mers pe lunci, dar jalnic,
D-a lungul peste lunci
Cum plîng și cîntă toate !
Și-n crîng m-am dus atunci -
Nu-i loc mai bun pe lume
De plîns decît în crîng !
Ah, toate plîng, și satul
Se miră că eu plîng !



Dar fusul e de vină,
Că se-nvîrtea mereu,
Și el cînta un cîntec,
Și-l știu d-atunci și eu !
Și-ncet ce trece viața
Cînd n-ai nici un noroc -
Mai iute dac-ar trece,
De-ar sta mai bine-n loc !



De-ar sta pe loc mai bine !
Ori loc eu să-mi găsesc
Să pot să plîng cu hohot -
Nici asta nu-ndrăznesc !
Că mama mă tot ceartă
Și tata-i supărat,
Și-n ochii mei se uită
Toți oameni din sat.




Ah, seara, numai seara
Mă simt la largul meu,
Că-ngrop în perne capul
Și pînă-n zori mereu
Tot plîng ca o nebună
Și perna-n brațe-o strîng,
Și plîng, că nu mă vede
Măicuță-mea că plîng.


                                                                 12 martie 1893