www.Zapaciti.ro

SECETA Vrăbiile-mi vin, ca de-obicei, Să ciugulească la fereastra mei. De ani de zile vin, din neam în neam, Și nu greșesc a ști la care geam. Numai că de-astă dată vremea pleacă, Lăsîndu-mi țărîna muncită seacă. Meiul e sterp, grădina mi se-ngînă Cu arșița bolnavă de țărînă. Din patru-n patru ani o dată Cîmpia noastră pare blestemată Să dea pîrjol, tăciuni și plumb, În loc de grîu și de porumb. Ce să vă dau, cînd vă uitați la mine Și așteptați sămînța că nu vine ? Puiandri de o vară, cine-o să vă crească ?... Durerea-n ochii voștri-i omenească.

CÎND EI SE BUCURĂ Cînd ei se bucură și cîntă, Eu ce mă iau cu viața mea la trîntă ? În loc să joc, să strig, să beau, stingher Mă uit, mă-ntreb, posac într-un ungher, Și mi se pare că de-aș fi călcat În hora lor, aș face un păcat. I-aș deștepta pe cei uitați acasă, Pe care mîna morții îi apasă, Cîți în nădejde și în rugăciune Nu au aflat alean și-mțelepciune. Ori chinuiți în taină de trecut, De ce-au făcut și n-au făcut. Unul plîngînd, o lacrimă pribeagă Pe rana ochilor se-ncheagă, Pecete pe o negură de veci. Ei gem și tu petreci ? Nădejdea celor sprinteni a murit. Carul de aur cu împărați și zei Trecu prin gloate peste ei. Cimpoaie, cobze, flaute și naiuri, Dați cîntecelor voastre alte graiuri. Mai bate hora și aleargă, Cînd trec flăcăii-ncremeniți pe targă ?

DE MULTE ORI De multe ori ți-a fost rușine Sculîndu-te cu soarele pe tine, Că-n raza lui din așternut O nouă zi a și-nceput. Nu se sfîrșise încă-n amorțire Ziua de ieri din amintire Cu nedreptatea, groaza și dezgustul ei, Că alta vine fără să i-o cei Destinului din negurile grele, Pribeag între mocirlă, vînt și stele. De cobilița dusă în spinare Mi-atîrnă zilele în cîte o căldare Și calc încet, să nu le vărs în mers. De cîte ori le-am clătinat, am șters Cu talpa și opinca, la fîntînă, O vărsătură neagră pe țărînă. Duc sînge-n ele vechi ca un năuc. Al cui e sîngele și cui îl duc ?

OGOR PUSTIU Ogor pustiu și neumblat. S-a tot risipit, s-a tot adunat, Luna-i într-un coș de vatră veche Și soarele-aninat de o ureche, Cofă de lut, atîrnă de-o prăjină, Mînjit cu zmalțuri ce-ar fi fost lumină. Uscate stele, pe coceni și ostrețe, Încep de Slăvi și cer să se dezvețe. Buruieni de scamă și otreapă. Muntele-i strîmb. Țarina crapă. Cenușe, funingi și zgură. Mucegai și mălură. Un sobor de vlădici la matca-ncleită, S-a făcut buturugi de răchită. A trecut, undeva, și oaste : Ies din țărînă suliți, coifuri și coaste. Valuri de cîrpă Se răstoarnă cîmpul, cu scîrbă. O harfă și o vioară, Cu strunele de sfoară, Zac în sînge și noroi. O singură jivină, gogoloi. Ca un arici, ca un pește, Pitulată, se rostogolește. Și un coștiug spînzură-n văzduh : Al Tatălui, al Fiului și-al Sfîntului Duh.

DE CÎND MĂ ȘTII De cînd mă știi, am luat asupra mea Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea. Și tot urcînd în costă, vream s-arăt Că nu mă dau poverile-ndărăt. O suferință între alte două N-am socotit-o suferință nouă. Haide și tu, așează-te-n spinare. Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare ? Cine-i strein și singur, cine ? Să urce-n cîrcă, pe samar, la mine. Hai, ticăloșii, blînzii, toți de-a valma. Cîți ați întins obrazul, cîți l-ați bătut cu palma, Însărcinarea, poate, am de la Satan Să vă ridic la cer prin uragan. Sînt robul vostru, hotărît de sus, Să fiu caricatura lui Isus. De cîți în seamă mi v-a dat Vreau să răspund pe față și curat. Nu-l uit pe cel ce pîine dă și nici Pe cel ce dă cătușe, pravilă și bici. Sînteți ai mei, și răi și buni. Veniți. Dator sînt să vă fac și fericiți. Dar ostenit în drumul meu îngust, Că sînt ales la milă cu dezgust, Scîrbit de om, jignit de omenire, Să-mi duc poverile la mîntuire, Aș căuta zadarnic a-...

CUPRINSUL Pămîntul, țărîna, bucatele, Puse-n spinarea mea cu toatele, Oameni și turme și vite, Brazdele zguduite, Potecile, miriștea, Durerile, neliniștea, Ploaia, negura, vîntul, Hohotul, spaima, frămîntul. Cum a intrat în mine țara toată ? Cum a-ncăput o țară-ntr-o lopată ? Pădurile într-un ghiveci de lut ? O mare-ntreagă-ntr-un pahar băut ? Atuncea, dimpreună cu ele-n stropul meu De zmîrc, a încăput și Dumnezeu.

SFATURI PĂRINTEȘTI PENTRU COPII Pentru noile mămici care au bebeluși noi născuți, și o întreabă mama soacră dacă știe chiar ce trebuie făcut cu creșterea bebelului, și ia răspunde că știe totul despre creșterea copilului ei, dar de fapt nu știe mai nimic dar spune că știe din orgoliu personal. Dar ar fi bine să mai lase nora de la ia și să-i ceară sfaturi sau ajutorul soacrei sau o doamnă mai învîrstă. Pentru că o femeie bătrînă știe ce are de făcut pentru că la rîndul ei a crescut copii. Dacă vrei să crească copilul tau frumos și armonios și să aibe și o minte strălucită, comunică foarte mult cu copilul tău, comunică cu el în orice împrejurări. Dă copilul tău la un sport pentru aș dezvolta trupul frumos, cel mai bun sport pentru dezvoltarea oaselor este înotul, baschetul, hambal, volei, polo, șamd. Dacă copilul tău începe să te mintă, pedepsește-l dă-i o pedeapsă pe măsură. Acum depinde cît de gravă este situația, dă-i o săptămînă de pedeapsă sau două săptămîni, ...

SARCINA SACRĂ Sînt greu cum era grea Fecioara, Din Duhul Sfînt, și-s chinuit și trist. Mă doare gîndul, doare subsuoara. Se zvîrcolește parcă-n mine Crist. Și mă înțeapă parcă raza lui, Și rana lui de lance m-a durut. Mă doare fiecare cui, Mă doare locul unde-a fost bătut. Și mie, ca și lui, de apă. Unse mi-s buzele și arse de burete Și de otrava care mă adapă. Am și murit întocmai, taică, Și toată suferința m-a strîns, De-a pururea Fecioară, mică. Și plîng, și nu știu cînd și tu ai plîns. Dar, vezi tu prunc pe-acela l-ai putut cunoaște. Însusul meu nu-i cel adevărat, Și eu nu-l pot nici duce, nici cunoaște.

REMINISCENȚE Vin, iată-le, tot de la sine, Frînturile toate spre mine, Fărîme știrbite și-ntregi De lucruri pe care de-abia le-nțelegi. Așa sînt precum le-am uitat De lucruri pe care de-abia le-nțelegi. Așa sînt precum le-am uitat De cînd s-au culcat : Un fost cimitir de păpuși. Încep să se miște de-acuși, Să capete trup Din umbră și zvon ca de stup, Și, rupte, pe-ncetul se reîntregesc. Copite cu nimb îngeresc, Spărturi de icoane, păstrînd o mustrare, O schiță de bine și rău cuvîntare, O lacrimă prinsă-n pictură, O mînă rănită, o căutătură, Și clopote, parcă, departe, Și cîte o foaie de carte. O țandără-nvie o amforă spartă. Dă sunet și iedera moartă Și vocile stinse luînd graiuri, pe rînd, Și murmură parcă și parcă și rîd. Mă văd cînd la Cină părtaș, Sau cînd, în prigoană, sutaș. Încerc iar cămașa de-atunci, Îngustă, cu-o rană de-atunci, Și nemaiiștiută La inima vremii, tăcută. Și dacă duc palma la gaura ruptă, Nu știu din ce luptă, Mi-alu...

CLOPOTELE Sunați de seară ca-ntr-o dimineață. Parcă sunați dintr-altă viață, Dintr-un văzduh, care părea pierdut. V-ascult și v-am recunoscut. Nu știu ce chin mă ia mă frămîntă Cînd iar ascult cum vocile vă cîntă. Nu vreți să stați pe loc puțin, Să mă gîndesc ce e, alean, ori chin ? Muncesc în mine aripi să-ncolțească, Dintr-o pruncie îngerească. Și neputînd ieși, la cer, să bată, Mă doare carnea-n umeri, sîngerată. Vecernia uitată de la toacă, Aș vrea să sune și aș vrea să tacă Și nu știu, să mă-nchin. ori să m-ascund ? Dintr-alte ceruri altele răspund.

ÎMI PARE RĂU Îmi pare rău că Dumnezeu, pe toți, Ne ia drept niște spărgători și hoți Și niște haimanale, Crezînd că tot umblăm după parale Și după giuvaerele Măriei-Sale. Le leagă noduri, le chitește într-ascuns. Ca să ne mintă, cu lumină el le-a uns Și le arată doar pe dinafară. Că înlăuntrul lor e noapte chioară, În care știe totul să îngroape. Îl supără să le vedem mai de aproape. Că nici n-ajunge mîna la zăvoare Și se zgîrcește și te doare. Pe toate celea scrisă-i, fără carte, Pedeapsa lui - ,,Primejdie de moarte”, Pe om, pe bobul mic și pe gîndac, Pîn' la sîmănța cît un vîrf de ac. Nu mai vorbesc de cele mari de tot : Pînă la ele să ajungă nu pot. Decum atingi ceva, ori moare aia, Ori tu, că peste tot văpaia Lui umblă ca un fulger orb, și trece, Și arde, și ucide, nevăzută, molcomă și rece - Nu zic, și eu sînt tot o haimana, Dar drag îmi ești, Sfinția-Ta, Și pot să mă-ncumet să jur Că umblu, nu să fur, Dar ispitit, să văd, și...

CREZI BASMUL... Crezi basmul c-a sfîrșit și s-a pierdut, Și el de-abia-i la început... Cînd seceta mai stearpă ți se pare, Atuncea podidește izvorul tău mai tare, Și albia, uscată ca un drumeac de țară, A izbucnit odată și dă pe dinafară. Aseară ți-era pana din călimară seacă. Șuvoiul azi o-nneacă. Minunile se iscă din peșterile pline Nainte să ajungă izvoarele la tine. Tu înnădind povești după povești Grije să n-ai că o să isprăvești. Rămîne orișicînd răzleț un fir Din cusătura unui trandafir. Dacă și cade mîna la țesut, O mînă nouă firul îl ia, unda-a căzut. În iia străbunicichii, se împlinise veacul, Pe-o floare întreruptă mai sta înfiăpt și acul. Întorci un fir prin fire, de beteală, Și altă față iese din urzeală, Izvoade noi, din două-trei vopsele, Și n-a putut nici veacul să le spele. Eu le-am întors și le-am tot fost sucit, Pînă ce s-au fărămițit. Povestea mare mi-am făcut-o mică. Am deșertat Tăria cu-o ulcică. Din Calea Robilor a...

MI SE PARE... Tu ești ? l-am întrebat. Că mi se pare Să te cunosc dintr-o asemănare. Te-am mai zărit cîndva. Poate că-n vis. Te-oi fi găsit pe undeva și scris.  Nu mai știu. Poate-n cărți, poate-ntr0o apă Obîrșiile tale să înceapă. Poate din umbră, sau din fulger, sau Nuștiu de unde să te iau. Din murmur, poate, din niscai Icoane, rugi ori șuiere de nai. Semeni leit, și te-am văzut cîndva, Cu Cineștie sau cu Careva. Drept, nu știu nici cu cine am vorbit Și nici cu cine l-aș fi semuit. Am auzit în ceață că s-a deschis o ușe Și că s-a-nchis. Cenușe și-atunci și-acum cenușe.

MĂ UIT LA FLORI Mă uit la flori, mă uit la stele : Ești chinul dulce al tristeții mele. Mă uit în mine, ca într-o chilie, Mă uit în ceruri, în Împărăție, Mă uit în gol, mă uit în vizuini. Te caut printre spinii din grădini, Dau buruienile deoparte, de otravă, Și pipăi locul urmei tale cu zăbavă. Străbat călare șesul, cucuruzul : Te caut cu vederea, cu auzul. Mă plec la trandafiri și le miros Bobocii din tulpinile de jos. Fuseși în toate și te-ai dat în lături. Încerc sulfina : tu trecuși alături. Întreb plăpîndele verbine. Ele răspund că știe patlagina mai bine. Zisei șopîrlei : - ,,A trecut pe-aici ?” Ea m-a trimis la șerpi și licurici. Și neprimind răspuns nici de la stupi, Mă iau după vulturi și lupi. Am colindat Moșia-n lung și lat Și-am scoborît din leat în leat Și, ostenit în rîvnă și puteri, N-am dat de tine nicăieri. Oriunde-ncep a cerceta Trecuse albă, chiar atuncea, umbra ta. Tăria-i de beteală și salbă lîngă dalbă. Mi s-a părut od...

ÎNȚELEPCIUNE Nu-ntîrzia pe lucruri, frate, Și lasă-le necercetate. Că de le-ntorci urzelile frumoase, La pipăit mătasea se descoase. Un fir întreg, răzleț în țesătură, Leagă ruptură de ruptură Și, de te uiți prin ștofă, s-a zărit Hlamida, ca de cîlț lipit. - Atîtea oale zmălțuite Nu țin nici vînt, pe cît sînt de dogite, Și stau în sus doar într-o doară, Cu sprijinul cojelii dinafară. O funie de clopot vrea să tragă, Și bronzul sună-n patru zări a doagă. Tocmai cînd cuiul trebuia să-l bată, Iată-l, ciocanul a sărit din coadă. Nu prinde dalta, cleștele n-apucă Și nu se-mbină stîlpul de ulucă. Compasul scrie cercul strîmb, Cîntarul e scălîmb, Și cotul s-a scurtat detot, Să facă zece coți un cot, Și greutățile din tirizie Se cumpănesc cu foaia de hîrtie. Un icisar e-așijderi cu lăscaia. Tăcu o mierlă, cîntă cucuvaia. Scaperi amnarul, nu mai dă scînteie. Nu s-a lovit cu broasca nicio cheie. Ce sta-ncuiat acuma stă căscat. Cheile noastre s...

O stepă jos, o stepă neagră sus. Se-apropie-mpreună și sugrumă Calul de lut și cîinele de humă Și omul lor, din umbra de apus. Drumul s-a strîns din lume ca o sfoară, Gheme de drumuri zac în heleșteu. Hambarul n-a lăsat nimic afară. Noaptea-ncuiată e, cu lacăt greu. Noi, singuri trei, dăm lumii-nchise roată, Cercăm, strigăm... Niciun răspuns. Că oboseala pribegiei ne-a ajuns Și n-aveam loc să stăm și noi odată. Unde ne ducem ? Cine ne primește ? În poarta cui să cerem crezămînt ? Hai, calule, hai, cîine, pămîntește, Să batem, frînți, cu pumnii în pămînt.

PĂSTREAZĂ Păstrează lacrimile în urcioare Și-ascunde-o copila mea departe, Comoara cu mărgăritare. Plînsele lacrimi sînt mărgăritare moarte. Nu trebuie să moară Niciuna din comoară. E zestrea ta de teafără fecioară. Cununa ta domnească, de scîntei, Să stea în taina din firida ei. Te calicește, strînge subt zăvoare Neînceputele urcioare de izvoare, Să nu străbată-n ele nici, curată, luna. Nu cheltui din lacrimi, tu, niciuna. Întîrzie suspinul și, la plată, Să nu plătești cu lacrimi niciodată, Că o să ai nevoie, poate, Cîndva, de lacrimile toate.

CE PLÎNGI ? Ce plîngi, copilul meu ? Ce-ți are Sufletul ? Te doare ? Senină ca un bob de rouă, Ar fi ca o podoabă nouă, Dar e o lacrimă de turburare Și mai cu seamă locul ei mă doare. Eu, lacrima, de tine-o am ascuns, Căci lacrimile nici nu-ntreabă, nici nu au răspuns. Teamă mi-a fost de lacrima ta, fată, Și ea s-a și ivit neașteptată. De unde a putut să-nmugurească ? Pricina ei o simt că-i pămîntească. Dintr-un nisip, dintr-un prundiș, dintr-un nămol. De nu aș da de urma ei în gol. Cînd a-nceput și lacrima de viță, Ai plîns și tu, suava mea domniță, Și n-am avut să bănuiesc prilej Că s-a rănit o ramură de vrej. Mă doare că-i sosită vremea lor, A gîndului și-a lacrimilor, Fără să văd că fragedul sîn mic Crește tiptil în cuibul lui de borangic. Obrazul sărutat de mine, Acum primește lacrima, mai bine. Vioaia pleoapă, de odată tristă, Cată la drum și tace în batistă. Păpușile, poveștile, cum au trecut De n-am știut și nu am priceput...

TU TACI Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri Cu sculele și farmecele tale. Te cheamă din biserici, din temniți, din spitale, Și nu răspunzi durerii nicăieri. În care loc, cu pila ta de faur, Ți-ascuți tu fierăstrăul de cristal ? L-am ascultat vibrînd parcă-n migdal, Parcă-n salcîm, în frunzele de aur. Poate că noaptea mai ales, de tac Și plopii rari și pasărea pribeagă, Te-aud cînd timpul se dezleagă Și de poveri, și de tictac.

CÎND SA-R OPRI SECUNDA Păianjenul visării parc-ar sui cu frică Și ar călca, pe firul nădejdilor întins, Care-și destramă vîrful, pe cît i se ridică Un căpătîi în haos, de-o stea de unde-i prins. Singurătatea-n zale mi-a străjuit cavoul Ales pentru odihna rănitului oștean Și i-a cules auzul catifelat ecoul Cu șașe foi, al frunzei căzute din castan. Demult păzește cripta și treapta ce scoboară, Dar vremea, nentreruptă de morți și crăci uscate, Prin mîinile tăcerii, de ceară, se strecoară Ca un fior de pulberi și brume deslînate. Intercalate-n ritmul unicului viu vers Ar mai simți cadența, de-a pururi ascultată De valuri și de zodii, egale-n pasul mers, Cînd s-ar opri secunda și inima să bată ?

DOMNIȚĂ... De-amar de timp scriindu-ți și cîntînd, Stau cu-o ureche-n zid și la pămînt. Pridvorul tău, de sus, din turla mare, Nu a cinstit scripcarul cu o floare. Tocită-i pana-n slova ta, Și corzile, nici ele, nu mai pot cînta. Domniță cu cinci turle la cetate, Răbdai aproape anul jumătate,  Și-n așteptare, număr ca nebunii Luceferii rotiți din coada lunii. Nici slut nu sînt și am destoinicie Și la stihiri, dar și la cerbicie. Nu te cerșesc. Te vreau. Am dreptul: Sunt. Legat de umbra ochilor tăi crunt; Și-s doară Făt-Frumosul din poveste. Ajungă stihurile-aceste. Mai zic atît : Ia seamă bine, Că-s neam din hoții fetelor Sabine.

UN PLOP USCAT Un plop uscat și lîngă plop o școală. Jurîmprejur, Tăria goală. O veșnicie uriașe, nentrerupt Albastră-n șes, în zări, sus, dedesubt. Atîta cer pentru atîta sat ! Atîta Dumnezeu la un crîmpei ! Un greiere de om stă-ngenunchiat Cu cobza-n rugăciunea ei. Tu te închini și mai nădăjduiești, Fărîmă de ceva ce ești, Și glasul tău cîntat ți se îngroapă Ca-n heleșteu un strop de apă. Plopul uscat știa mai mult : a fost. Fă și tu trunchi, ca plopul din ogradă. Crește la cer, de bunăvoie prost, Dă frunze-n el și lasă-le să cadă.

STĂ SINGURATEC Stă singuratec cîinele. De pază Nu știe cui, pe la amiază : Fîntînii rupte, spinului uscat, Drumului, cerului, omului ? A tremurat. Gerul îi ustură urechile, laba, Nevinovat, neîndurat și degeaba. Carnea, vlaga, zgîrciul, pe de-a-ncetul, I le-a mîncat și mistuit scheletul. Barbă aspră i-a crescut zbîrlită. Vocea scrîșnește isprăvită. Și-a purtat, ocărîte, oasele Pe la toate ușile și casele. Îl chem și nu înțelege : Nu mai poate să se dezlege. Dar ochii lui, într-un maidan, Părinte, Dau mărturia lucrărilor sfinte.

ÎNTOARCERE Copacul, vîntul au venit de-aseară Și cheamă gîndul istovit, afară : Li-i dor de el, că nu se mai adună De multe nopți, să umble împreună. Unde-i, mătușe, nu-l văzuși ? Stați să mă uit. V-aduc răspuns acuși. Întreabă, gîndule, de tine Vîntul pribeag și pomul. Nu mi-e bine. Ce să le spui ? Știu eu ce să le spui ? Că gîndul, maică, nu mai e al lui... Spune-le că m-au amăgit destul, Că sînt de vînt, de drum și de copaci sătul, Că zac olog, mîrșav și amărît... Ba nu ! Stăi, nu te du. Dă-mi cîrjele, dar prinde-mi tulpanul alb de gît Cu boldul lung de aur cu gămălie-albastră. Și dă-mi și-o floare din ghiveciul din fereastră, Și spune-le că viu numaidecît.

CÎNTEC DIN FLUIER Inima mi-e drumul cu ploile, Mi-e drumul cu praful și oile, Drumul sterp dintre copaci, Mi-e via strîmbă pe araci, Mi-e satul cu cîini, mi-e bătătura, Cenușa din brazde și arătura. Mi-e cireada care paște pămînt, Mi-e cîrdul de ciori din vînt, Mi-e bivolul sculat din noroi Cu capul greoi Și care se uită în golul mare. În toate inima bate și trăsare, În pruncul tăvălit de lingoare, În slăbănoagele lui mădulare, În stolul de muște Tăbărîte să-l muște. N-am iaz curat De adăpost. Vitele mele-n pășuni Rumegă tăciuni și rugăciuni. Caut izvorul cu undele noi Și sorb din borș de noroi Mocirlă și zmîrc. Mi-e inima și-n cocostîrc Și în săgeata-i vînătă din cer, În fierăstrăul de fier Al mărăcinilor de pe mormintele pustiei, În șoarecii de cîmp ai stihiei, În viespe și în tăun. Cîntecul nu e bun, Cuvîntul e oftat, Brațul tărăgănat, Moleșită aripa. Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa.

MĂ UIT Mă uit în cer, mă uit în pămînt. M-am întrebat cine sînt. Gînduri se duc, vin Din vînt, din senin, Ca niște pasări rotunde. Încotro ? De unde ? Glasuri mă strigă cu nume străine. M-ați chemat pe mine ? Sînt eu cel căutat ? Mi se pare că vîntul s-a înșelat. Cîte puțin sînt dator Fără să-mi fi dat nimic, tuturor - Și lemnului uscat, și bălții stătute, Și florilor, și pietrelor, și vitelor bătute. Și oamenilor din răstignire. Cu ce să plătesc nefire și fire ? Sîngele meu nu-i al meu. Mi-e teamă să zic ,,mie” și să zic ,,eu” Cu ce fel de drept Mi-aș umfla bîrnele din piept Și mi-aș întinde pe zarea Toată, spinarea ? Ce martor aș întreba Ca să-mi răspundă întrucîtva Măcar dacă sînt ? Mă tit uit în cer, mă tot uit în pămînt, În baltă și stuh Și adînc în văzduh.

DACICA Mă uit la tine, șubred vas de lut. Trei mii de ani ai încăput. Veci de vecii, pe care le înfrunți, S-au adunat în golul tău, mărunți, Și fiecare vîrstă din vecie, Lăsînd un fir de praf drept mărturie, L-a pus tihnit în ciobul păstrător. Clipa trăiește, veacurile mor. Tu, plin de taine și știrbit în gură, Ai stat ascuns adînc în arătură. Nici oasele nu i s-au pomenit Ale aceluia ce-n zmalț te-a-ncremenit Și, frămîntînd, ți-a dat obîrșii noi. N-a mai rămas măcar din el gunoi. Tot un pămînt, la fel de bun, la fel de prost ; Tu ești aci. El parcă nici n-a fost. Dar înmuiată-n sînge și sudoare, Unghia lui ți-a pus un zbenghi de floare Și, ocolindu-ți coapsa cu subțire Chenar, i-a dat noroiului simțire. Tu poți să fii, el poate să nu fie, Zgîriitura-i teafără și vie. Nu ești al singurului Dumnezeu, Ca luna, ca o stea, ca o pustie, Ești și al semenului meu. Brîul tău viu, cînd mîinile-au murit, Dă biruință gingașului pipăit. Olarul d...

LUNA S-A Luna s-a suit în zare Din pămînt, cît o căldare, Și pe cît se tot ridică Moara-n rîu se face mică. La iazul de platină Cumpăna se clatină. Și cred că-i un meșteșug Luna prinsă de belgiug. Cobilița-n cer se urcă. Sprijinită-n crac de furcă, Pe cînd moara, strînsă glugă, Ține loc de buturugă.

BÎLCI ÎN ALDEBARAN Hai mărgele ! la mărgele ! Gerul meu e plin de ele. Giuvaere, cruci, podoabe, Cître trei și patru boabe, Cu scîntei mai tari, mai slabe. Vînd și un mărgăritar, Cinci ocale la cîntar, Dar păcat de greutate, Că scade la jumătate Și pierde cîte-o cîtime De crîmpei din îngustime. Vineri seara, la lucarne, O să-l am cu două coarne. Dar aduce și noroc, Că se face iar la loc... Toată noaptea țiu deschis : Vînd pe dragoste și vis Și numai pe datorie. Plata la Sfînta Mărie, Ori la un soroc, știu eu ? Cînd o vrea și Dumnezeu. Ia numai un pumn și du-te : Într-o palmă ții opt sute. Dacă merge bine treaba Dau și Carul Mic degeaba. Cînd lumina se aciuă, În oblon se face ziuă. Încui ușa pe la clanță Și strîng bolta-n tărăboanță Și o car tiptil acasă : Zorile să nu mă vază, Vîntul să nu mă miroasă. Azi mi-a mai rămas o stea. Fetelor, care o ia ?

SFÎNTULE De cîte vremuri ți-l tot ții închis Nu știu ce ai, viață, vis, Bine, rău, În stresul pumnului tău ? Ții în mînă fum, cenușe, foc ? Ți-am descîntat-o ca pe un ghioc, Sfîntule, Pămîntule. Nici cîntecul, nici ruga n-au descremenit Zaua de granit. N-au dezlipit deștele Nici dălțile, nici cleștele. Tu ești, oare, Sfinxul din poveste Care știe ce este și ce nu este, Dincolo de literă și pravilă, Negură, namilă ? Umblă omul, vîntul și fiarele Să te rîcîie cu ghiarele Vii. Nici nu simți, nici nu știi.

BĂRĂGANUL Ții firea ta de la pămînt. Dai tuturor cu jurămînt Un petec de brazdă și-o groapă. După ce le-ai dat pîine și apă Li le iei înnapoi Și-ți hrănești buruiana țăpoasă și pepenii goi Îndoit, Cu mîzgă trăită și suflet dospit. În suflet tău sufletele lor, Ale tuturor, Se aștern ca rufăria moale În sertarele goale Teanc. Năframe, tulpane, barișe Cu croaial piezișe. Dintr-o viață, a rămas curată O batistă pătrată. Dacă s-o topi și batista, or să rămîie În dulap, încuiate, miezuri de lămîie, De pelin, de calomfir, de clematite, Plămădite. Cînd nu mai are timpul nici, nici os, Vîntule, îmi cunosc neamurile și strămoșii după miros.

CÎNTEC DIN FRUNZĂ O să-ți spui un basm cu copacii goi Care țipă noapte în vale la noi. Cuiburi de cioci, Veverițe flămînde, melci, betegi în găoci. Valea se vaietă toată Și tu n-o auzi niciodată. O să-ți spui... Mă frămînt pe moșie. Cît mi-e de dragă nimeni n-o să știe. Aș vrea să fiu mai mic, să fiu vrabia ei bucurată. Îi sînt ca un copil și-i sînt ca un tată, Și-i sînt ca un rob și ca un stăpîn, de rob ce-i sînt. Tu nu vezi crîmpeiul ăsta de cer și pămînt. O să-ți spui multe povești. Ai s-alegi. Dar pe niciuna nu ai s-o dezlegi.

HAR Îmbrăcați în straie de iască Sînt gata cartofii să nască. S-au pregătit o iarnă, de soroc, Cu cîrtițele launloc, Cu întunericul, cu coropijnița și rîmele Și din toate fărîmele Au rămas grei ca mîțele, Umflîndu-li-se țîțele. Auzi ? Cartofi sînt lehuzi. Ascultă, harul a trecut prin ei Virginal, candid și holtei, Dumnezeiește. Cel-de-Sus și din veac binevoiește Să-și scoboare sfintele scule Pînă la tubercule, Și pentru negul cartofilor cald Face descîntece, ca pentru zmarald. Într-o noapte Li s-au umplut straiele cu lapte Ca să-și hrănească un pui În fiecare vîrf de cucui.

ORA RECE Treci peste tine, ca peste un drum închis, Și nu spune cine te-a trimis. Treci prin pirul negru și bălăria groasă, Ca un cîine care se-ntoarce acasă. Să nu-ți pierzi lacrima. Păstrează. O să fie nevoie. Drept înnainte, inima trează ! Pitește-te. Cineva o să bată La ușa, pe dinlăuntru încuiată. Să nu răspunzi că ești bolnav de vreme. Cîntă. O să asculte, o să te cheme - Ora e umedă și rece - Și o să plece.

PLOAIE N-am auzit-o, parcă, demult... O ascult. Nădușeala nopții curge pe geamuri. Plouă-n golurile din ramuri. Aș voi să găsesc o asemănare Și caut în zgomote și murmure. În viori, în naiuri și ghitare Ecoul nedeslușit și turbure. Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopți în fund, Și din noapte-n noapte, nopțile urzite Cern ploaia ca nisipul mărunt Niște site. Gîndul, ajuns în flacăra lui de ploaie tîezie, Se face palid și descrește ca o făclie. Fereastra e cernită de un fag De care-atîrnă noaptea neagră, toată, ca un steag. Nu-i șuierul săbiilor ce se ascult Și-al spadei ciocnite de scut. Nu e bătaia inimii. Nu-i Tutnul și ornicul lui În care timpul colinse. E parcă sufletul tuturor oștilor învinse.

POEZII-LITERARE.RO A DEVENIT FOARTE CUNOSCUT PE GOOGLE ȘI FACEBOOK Acest blog Poezii-literare.ro l-am deschis din dorința de a scrie poezii, Fabule, Pastele, Opere Literare, Poeme Istorice, Balade, Doine, Proză, Articole Scrise.... Șamd Am început în 2012 am deschis blogul poeziiliterare.info și am început să scriu poezii și amd... Adresa pagini pe Facebook este Poezii-literare.ro acest blog. Poeziiliterare.info într-un an de zile devenise foarte cunoscut pe google și facebook, Și ce am zis poeziiliterare.info să devină poezii-literare.ro adică pe viață, Și uite ce frumos și cunoscut a devenit acest blog ( poezii-literare.ro care l-am deschis la sfîrșitul luni Aprilie 2014 ). La început este adevărat că pînă am învățat să scriu a fost foarte greu, Dar acum după ceva timp m-am obișnuit și cu tastatura, și scriu chiar foarte repede dar și foarte bine. Acum acest scris sa transformat într-o pasiune scriu cu drag și pasiune aceste poezii articole. șamd. Acest blog...

A VENIT De zeci de vieți îl cheamă Pe cel fără vîrstă, fără țărm, fără vamă, Din singurătate. Are să vie vîntul, poate, Cu sulurile desfășurate. Poate o umbră albă Cu luna în salbă. Poate veni pasărea înstelată Cu aripa tăită, Acvilă, drumeață Prin țărînă și ceață. Poate vîntul mării, pribeag pe talaz. Nu venise pînă la amiaz'. N-a venit nici pînă la toacă. Strigătul în pustiu începuse să tacă. Păianjenii, preoți și arhierei, Puricînd odăjdiile de scîntei, În arcul streașinii de la cerdac, Le cîrpeau cu ață și ac.  Într-un plop cu turla subțire Corbii-și alegeau mînăstire. Mișunau omozile-n albii uscate De ape adevărate. Luna spartă Căzuse-ntr-o scorbură moartă. Ca un urcior de lut. Cînd a venit ? Cînd a trecut ? Nu era vînt, Nici pasăre, nici de cer, nici de pămînt, Nici om, nici vis. Era ca un lucru scris, Făptură de șoaptă și scamă. Se urzește, se destramă. Ca o licărire de icoană. Avea inel, cu broboană, Ca o măcea...

COLIND Doamne, vreau să-ți mulțumesc... Dar în graiul omenesc Slova vorbelor tocită, Vorba slovei prihănită, Înțelesul otrăvit Le-a mușcat și-mbolnăvit. Un strigoi Pune-n negreală noroi. Pravila de baștină S-a pierdut în mlaștină. Ochii mici ai literii Sticlesc ca ai viperii. Voie dă-mi să spînzur graiul Și să-ți mulțumesc cu naiul. Cîntecul care mă doare Freate-i cu tăcerea mare, Cu îngerii, cu lăstunii Și cu șoapta rugăciunii. Noaptea îți înșiră albe Fire de beteală, salbe, Fluturi și mărgăritare. Mulțumesc, lăutare, Bunului tău împărat, Și să-i cînți înghenunchiat.

FRUNZĂ PALIDĂ, FLOARE GALBENĂ Frunza cînd moare Se face floare. Au adunat lună și lumină Pomii-n grădină Și scutură soare. Ați fost niște trupuri Și v-ați făcut fluturi. Nucule, suflete scuturi. Dafini, duzi și migdali Erau plini de papagali. Le-au căzut aripi și pene, Fulgii, alene Și pe-ndelete. Le-au rămas în arbori scheletele. Miroase a piatră și ceară, Și ziua intră în seară. Prin ceață mînjită cu humă Se micșorează carul cu paie de brumă, Dric vînăt, strîmb, pe jumătăți de roți, Și cimitir întunecat, de hoți. În mocirlă și apă Calcă momîia ciungă și șchioapă Și duce carul ei cu gloabe mici, Ca un jeluitor singuratec, cu bici. Azi n-are-nceput deslușit Și pare o zi de sfîrșit. Mîine va fi, nu va fi... Iată, Umbra strînge orele aplecată...

NU V-AM SĂDIT Nu v-am sădit și nu v-am cercetat. Ați încolțit în drojdii de țărînă, Bezna din zguri v-a pus și semănat Și de ogor v-ați prins cu o țîțînă. Înnăbușind sălbatice grădina Și roadele alese le-ați ucis. Nu m-ați lăsat să mîngîi nici blajina Căutătură galbenă-n cais. Împorivite, aspre, solitare, Ați biruit cu blestem și năpastă Și vă crezusem strepezi și amare, O blestemată bălărie proastă. Dar ați răzbit în piatră : Pace vouă ! Și binecuvîntare cui v-a dat. Sînt bucuros de mulțumirea nouă Că s-a stîrpit gustosul zarzavat. Și de n-am luat nici poame, nici legume, Am scos cu degetele Cosînzenii Din brazdă rădăcina fără nume Și neștiuta miere-a buruienii.

IARBA TREAZĂ Cu urechea la pămînt Lunecînd l-ascult prin foi Lungi, de cîrji de popușoi, Graiul apelor din vînt. I-aud undele-așternute Giulgii moi, ca de hîrtie, Șoapta cum îi întîrzie Sufletul să i se mute. Sculele mele cîntate Le-aș zvîrli vîrtej în foc. Vreau un singur pai, în loc De unelte-ncrucișate. Dintr-o strună de o sfoară Voi să mă căznesc să scot Geamătul și-aleanul tot, Pîlca grea și ceața rară. Treceți toate pe o coaedă, Iarbă trează, floare moartă.

S-AU DUS... Cînd mi-a sărit pe dinainte, Rîul mi-a spus : Vino cu mine, Și nu m-am dus, Cînd îmi trecu pe maluri, Vîntul mi-a spus : Vino cu mine, Și nu m-am dus. Cînd mi-a zburat de sus în jur, Șoimul mi-a spus : Vino cu mine, Și nici cu șoimul nu m-am dus. Și au trecut pe lîngă mine, Către apus, Apele, vîntul, stelele, șoimii, Și au trecut și-alăturea s-au dus.

DE PE PODUL RÎULUI De pe podul rîului M-am uitat în unda lină, Prin care s-a strecurat Fumul vremii albastru. Au trecut înnot pasările albe, Cenușii și pestrițe, Împinse de umbră de sălcii. Au trecut și luntrile, Au trecut și îngerii oglindiți. Peste umărul meu se uită în ape Mulțimea. M-am ridicat : podul era pustiu. M-am aplecat : mulțimea s-a întors. Am vorbit și nu mi s-a răspuns. Se uita și un copil în rîu, Uimit și el de frumudețea lui. Vezi să nu cazi ! Vezi să nu cazi !

TOATE STELELE Toate stelele care-au trecut Prin zăbraznicul meu S-au ridicat într-alte roiuri, Intrînd într-alte nopți. Erau în plopi, s-au prins în brazi. Erau în chiparoase, au intrat în tei. Au fost în fîntîni, sînt în ceruri. Bună dimineața, luceafăr ! Geana de argint tremură ca zaua. Ai fost pe un pieptar de fier Și-ai răsărit în zare. Bună dimineață, fetelor ! O să ăliviți pînă la scăpătat, Cu fotele întoarse pe brîu, Stelele întîrziate, încolțite, în pămînt.

MAI MULT MĂMÎNT Duc pămînt pe tălpi Cît cuprinde pămîntul. Mi-am făcut opinci din șesuri, Corăbii din talaze Și aripi din vînturi. Mai multe ape clocotesc în mine Decît în matca mării, Văzduhul mai mult a fugit Umbră mai multă a trecut Prin pasurile sufletului Decît prin piscuri. Drumețul înghețat pe creste A fost adus pe targă. Încălzește-i mîinile, maică, La icoane, Luminează-l cu candela. E bine în chilia ta. E bine în sufletul tău. Dă-i puțintică miere și-o prescu Ține-l o sută de ani ascuns, S-asculte, noapte, Lîngă mîinile tale-mbătrînite, Toaca blîndă de utrenii.

IATĂ, SUFLETULE... Sufletule, iată stihuri fără chip, Fără sunet și fără de răspuns, De pulbere și de nisip. Primește-le, murmură-le. Cuviincios m-apropii iar de tine Fiindcă mă tem și findcă te-am văzut Sălbatec și neliniștit. Dau adăpost subt un acoperiș cu mine Lui Dumnezeu li marilor minuni, Cum aș putea să nu mă-nfricoșez ? Le-am rupt să curgă fără șir, Metanii deslînate, Horbote, petice, borangicuri, frunze. Aș încerca să stăm din nou la șoaptă După ce dansurile s-au oprit Și a tăcut orchestra. Vreau să vorbim în graiuri desfăcute, Și, dezlegînd cuvîntul de cuvinte, S-alegem înțelesurile pe sărite. Alt'dată am grăit în stihuri încălțate, Croite măsurat și-mpodobite. Am ostenit să-mi fie strînsă limba în coturni Și vreau s-o las să umble de acum desculță.

DRAGOSTE Pe cîmpul palid, în sulfină, Vitele pasc și rumegă lumină. Ramurile, poamele Fac mierea, smirna și toate aromele, Și călușeii cercului cu zodii Curcubeie de jivine și jigodii. Auzi ? Oglinzi și argintări, și-n ape Stă scufundat un clavecin cu două clape. Zări de zmalț, văzduh de ceramică, Streașini, un cuib de rîndunică. Sprintenul aer miroase A răchită tînără și a mătase. Pămîntul dă din el Tidve, izmă, mușețel, Boance, piersice, struguri. Rînduri de pluguri, Cocorii taie brazdă stearpă și ară Nămolul Tăriilor de ceară. Vin turmele, capre, mioarce... Stăi ! Nu te-ntoarce. Coapsa ta sucită stă așa de bine, Caldă, lîngă mine ! Ai vrea să-nceapă noaptea ? Vrei ? Strînge-mi încet un deget, două, trei, Neputincioase, somnoroase, putrede, slute, Pe adormite, pe tăcute.

CĂSNICIE Șopîrlele verzi și cenușii, din chiparoși, Se uită la tine, șopîrlă Albă, cum coși Pe mal, cu piciorul în gîrlă. Șerpii casei nu te-au mai văzut, Oile se opresc, vacile rag. Și măgarilor încurcați în muște, le-ai căzut Cu drag. Trebuie să mergem să cunoască Tîrla, cotețele, grajdul, balta, Cine are să le domnească. Poftim... Ariciul nostru, pînă una-alta.

MIREASA Ochii tăi s-au pus pe slove și cuvinte Ca niște albine albastre, însetate de mirodeniile sfinte, Și sugînd mierea cărții s-au îmbătat cu ea. Halucinata științei, vino în grădina mea, Unde busuiocul a crescut ca brazii, și măceșii Zgîrie sîmburii sînului prin inul cămeșii. Pămîntul umblă după tine să te soarbă Cu vîrfuri boante de iarbă oarbă. Din sîngele tău băut și din sudoare Pot să iasă alte poame și feluri noi de floare. Vino. Dinainte îți voi desface pelinul și romanița Pe care le coace arșița. Cu brațele și pieptul voi despica poiana Și buruiana. Voi ridica vițele fragede cu ghimpi de mărăcine Ca niște omizi lungi, lipite de tine, Te voi strecura ca dintr-o plasă, Dînd foile și umbra de o parte, Cum ai făcut și tu în carte, Mireasă ! După ce te voi fi trecut și apărat De fiarele mici, de gîzele de un carat, De șarpe, de lanțuri și de metale Vegetale, O să mă lași să-ți pui inele de mîini, brățări de picioare. Și alte ve...

ÎNGENUNCGIERE Tu miroși ca marmura și apa din fîntînă. Ai scos din uitare o mînă, Te-ai deșteptat cu genele dese Peste minunile puțin înțelese. Vino să te ascund în trestii și papuri Pînă-or sosi hainele din cufere și dulapuri, Pantofii înnalți Cu care-ai să te-ncalți, Ciorapii de sticlă de mătasă, Horbota moale, cămeșile fumurii de acasă. Mîinile mele vor să te-mbrace În aromate, calde promoroace. Cu cireșe la cercei Să mergem la purcei, Să dăm vitelor tărîțele Mulgîndu-le țîțele În ciubere. Dă-mi mîna ta fără putere Cu fînul de-a valma. Taurul vrea să-ți lingă palma.

MIRELE Pășunea mea tu să fii Cu păpădii. Eu să fiu boul tău alb și nevinovat Care te-aș fi păscut și te-aș fi rumegat, Pe înserate, Pe copitele îngenunchiate. În jugul brațelor tale Aș urca greul cerurilor goale Și munții lunii pînă-n pisc. Am rămîne în lună, pe disc, Să arăm văile de tibișir, Să semănăm lămîiță și calomfir. Culcă-mi-le trîndavă pe coarne, Fă-te jugul meu de carne, Stăpîna mea, frumoasă ca aurul, De care tremură taurul.

HAIDE Dacă ochilor tăi le-ar plăcea Nevăzutul și neștiutul, ai putea Veni la mine, parcă, Și te-ai lăsa primejdiei din barcă. Și nu te-ai mai gîndi la nimic, Nămolurile tainelor toate Zac în mine răsturnate. Luntrea tîrîtă de ele Se lovește de nuferi și stele. Într-o limbă barbară Ți-aș spune povești dintr-o țară. Vorbele, ca o țărînă Din șesurile ei ți le-aș presăra pe mînă. Și-n lacrimi se vor trezi Apele țării dinspre miazăzi. Ascultă : rîurile-i trec prin mine. Le auzi tu destul de bine ? Ascultă : grăiește cucuruzul. Pricepi creșterea lui cu auzul ? Uite-n livadă stupii, Uite-n vifore lupii, Uite cerbii, Uite firul ierbii. Vezi Herghelii, stoluri, turme, cirezi ? Toate ale mele sînt și de mine țin. Tot ce nu-i al meu și e strein. Din perinile munților, la rîul lat, Dumnezeu și-a așternut pat Și s-a culcat.

TRANSFIGURARE Cu toate că i-am spus că nu vreau, Mi-a dat noapte-n somn să beau Întuneric, și am băut urna întreagă. Ce-o să fie, o să se aleagă. Puteam să știu că-n zeama ei suavă Albastră alburie, era otravă ? M-am îmbătat ? Am murit ? Lăsați-mă să dorm... M-am copilărit. Cine bate, nu sînt acasă. Cine întreabă, lasă... Cui mai pot să-i ies în drum Cu sufletul meu acum ?

JOC DE CHICIURI Cine s-a jucat aznoapte Cā ne-a uns pomii cu lapte Și-a vopsit cu tibiriș Coardele de trandafir ? Ba se poate cā o mînā Le-a-nșirat c-un firbde lînā Și-a tras crāci de corcoduși Prin degete de mînuși. Vinele dintre petunii S-au fācut cît niște funii, Sîrma gardului de plasā E de zece ori mai groasā Și-mpresoarā curtea mea Cu zāplaz de catifea.   Sforile de telegraf Leagānā cîte-u cearceaf. Pe o cāpițā de mei Șed opt mii de porumbei. Cāci întregul Duhul Sfînt S-a pogorît pe pāmînt. Iepuri albi cu blana groasā S-au strîns pîlcuri lîngā casā. Țarina, ca de hîrtie, E-nvelitā cu dimie. Peste casā, o broboadā A cāzut, ciucuri, grāmadā. Cerbii,-n turme și cirezi, Prinși de coarne-s în livezi, Și-ncepînd coasta s-o urce, Se zmucesc sā se descurce. Și-n plopi sunā clopote Șubrede, de horbote.

O FURNICĀ O furnicā micā, micā. Dar înfiptā, vasāzicā, Ieri, la prînz, mi s-a urcat De pe vișinul uscat, Pe picioare, pentru cāci Mi le-a luat drepr niște crāci. Mārunțica de fāpturā Duse, harnicā, la gurā O fārîmā de ceva. Care-acasā trebuia Așezat în magazie Pentru iarna ce-o sā vie. ,,Un' te duci așa degrabā ? Gîndul meu mîhnit o-ntreabā. Încā nu te-ai lāmurit Cā greșești și-ai rātācit ? Cu metindea îmbucatā Te-ai suit pînā-n cravatā Și mai ai pînā-n chelie Douā dealuri și-o bārbie. Nu vrei, tatā, sā-ți arāt Cum iei drumul îndārāt ? Sā-ți mai pui o întrebare : E aproape de culcare ; Unde dormi, aici, departe ? Într-o paginā de carte ? S-ajungi virgulā tîrzie Într-un op de poezie ?'' Mā gîndesc ce-i de fācut S-o feresc de neștiut, Îngrijat de ce-o sā zicā Maica stareța furnicā De-o lipsi din furnicar, Și-o așteaptā în zadar.

NICI NU-I PASĀ Te-ai oprit într-un cais. Pasāre, cin' te-a trimis ? Te-ai mutat din dud în dud. Cîntā, hai sā te aud. Pāsārile fermecate Nu au har sā cînte toate ? Cioc vioi și ochi zglobii, Spune-mi tu, de unde vii ? Așa pasāre bālțatā N-am vāzut-o niciodatā. Și atîta catifea, Scrisā numai pentru ea. Între pomii din grādinā Ești acasā, dar streinā Și sā te ghicesc nu poci. Mā apropii, tu te joci. Nu știi, pasāre frumoasā, Cum te cheamā ? Nici nu-ți pasā.

DOI FRUMOȘI Pe-o foaie de izmā-ngustā Se oprește o lācustā. Ce frumoasā-i, fa Mārie ! N-are nici ea pālārie Și, strînsā-n fotele ei, Fārā tocuri și cercei, Cu bondița-n subsuori Și cu talpa goalā-n flori N-a fost, cînd era mireasā, Nici Crāiasā mai frumoasā. Însā e și-un brotācel Și nu luai seama la el. Ochii lui în ochii ei Licāresc și dau scîntei, Sufletele amîndouā Tremurînd de-o spaimā nouā, Și fiecare se strînge Celālalt c-o sā-l mānînce. Vai de pācatele lor, Nu a fost niciun omor, Au sārit care-ntr-o parte Și s-au dus în cîrji departe. Adevārul se cunoaște Dînsa nu mānîncā broaște. Ar putea mācar sā guste Dînsul, gingașul, lācuste ?

STEAUA-N IARBĂ Ca un strop de rouă-aprins. Ce lucește în poiană ? Pentru gîze într-adins, Să le-ndrume-n buruiană ? Ca o candelă de schit, Care, strînsă-ntr-o scînteie, S-a desprins și a fugit. Pe o gaură de cheie ? Ca o za de prin povești, Descusută de pieptarul Unei fete-mpărătești Sau din dești mărgăritarul ? Singură cu-aureolă În imperiul de urzici, Cum te cheamă ? Luciolă ? Sau te cheamă Licurici ? E gîngania cu stea Albăstruie, stinsă-n verde. N-o atinge, pana mea, Nici cu gîndul, că se pierde.

DENIE Seara stau cu Dumnezeu De vorbă-n pridvorul meu. El e colea, peste drum, În altarul lui de fum, Aprinzînd între hotare Mucuri mici de lumînare. Din cerdacul meu la el E un zbor de porumbiel. Îmi trimite danie Cîte o gînganie, Păianjeni pe sanie Sau pe o mertanie, Atîrnați de-o sfoară, groasă Cît o umbră de mătasă. Și se leagă de pridvoare Mirodenii dulci de floare, Ca o punte de poteci Pentru fluturii-n scurteici. Pe drumul de el ales Graiul n-are înțeles. Mai mult spune cucuruzul Decît gura și auzul. Domnul tace. Glasul nu-și trimite-ncoace. Domnul face.

O LĂCUSTĂ Mi-a umblat în păpădie O goangă cu pălărie Ș cămașe stacljie. Avea fuste și manta Tăiate din catifea Și pieptar cu solzi de țiplă, Căpușit c-un fel de sticlă. Domnișoarei cu trei rochii-i Lăcrimau rubine ochii. Să te-ntrb pe Dumneata, Cum veniși în iarba mea Și de unde, Domnișoară De cristal și scorțișoară ? După pana ce te-a scris, Vii și tu din somn și vis. Căci vopseli asemeni nu-s Decît colo, tocmai sus, Unde sînt într-adevăr Pensule de-a fir-a-păr Și zugrăvii de o șchioapă, Meșteri scriitori cu apă. Ce te-a supărat ? țînțarulș, Păpurișul, nenufarul ? Aș fi vrut să stea s-o prind, A venit încoa sărind Și-a plecat sărind într-alte Buruieni și mai înnalte. Și-aș fi vrut să-mi stea întîi Pe un vîrf și s-o mîngîi. Mi-a lăsat atîta mie : Bumbii goi, de păpădie.

GHICITOAREA Ghici ghicitoarea mea. S-a pogorît un poianjen dintr-o stea, Din Carul Mic, din Carul Mare, Pe un fir de cînepă lucitoare. Și nu era păianjen, era păienjeniță. Avea, ca tine, o guriță ( Mînca-o-ar mama ! ) Și părul ca arama. Ochii ca niște dude Brumate, negre, ude. Și a scos niște picioare lungi Din două pungi Fluturești, de mătase, Nu prea subțiri, nici prea groase, Cu călcîie Mirositoare a lămîie. La șale Avea două portocale, Și la sîn ( ascunde-le ! ) Oiăle, rotundele. Și, să-mi mai aduc aminte Unde să fi văzut și-un bob de linte... Nu știu, am uitat, Cu toate că l-am pupat. Ghici... Am împletit ibrișim cu arnici Și i-am tivit sprincene și gene Ca să-ngreuieze pleoapele alene. Ggici ( mînca-o-ar tata ! ) Cine era fata ?

DOMNIȚA Prințesei mici îi oare bine Că stăpînește țara de albine. Cetățile dintre răchitele-argintii Noroade au cu sutele de mii, Și mîna-i cît o floare Cîrmuiește dulce zeci de popoare. Ca să le placă În in se îmbracă Și se stropește cu fum De parfum, Împresurată de un văzduh de boare De levănțică și răcoare. Prințesa mică-i bucuroasă. Prisaca sună ca murmurul de coasă. Fagurii sînt grei În buricele moi ale degetelor ei. În urzeala miilor de gîuri de celule Așteaptă-ncovoiate larvele minuscule Să se treazească și să-i zboare Pe umeri, pe gulere, pe cingătoare. A venit o solie De i mie Să-i cînte la ureche Ruga bălții veche. Pîinea ei cu povildă și unt O înconjoară zborul trîntorului, mărunt. Pe cafeaua cu lapte Au tăbărît șaptezeci și șapte, Și roiurile avide Se îmbulzesc la felia de cozonac cu stafide.

VACA LUI DUMNEZEU De prin vîrful pomilor A venit o boarbă-n zbor De cafea, Neclăită în perdea. Dumnezeu cînd i-a făcut Fința din scuipat și lut, Cu o pensula de zdreanță A vopsit-o cu faianță Și i-a pus ca din greșeală Două coji cu căptușeală În spinare, Ca să zboare, Și aproape în zadar Patru puncte, ca de zar. Se gîndea atunci că nu-i Greu să fie vacă lui. Ca un nod de broderie Neagră și cărămizie Care mișcă și se zbate, S-a-nnecat pe jumătate În nemărginirea-albastră Din fereastră. Și findcă răsar în ață Stelele de dimineață, Crede că din zare-adîncă Luna vine și-o mănîncă. Și se-așează liniștită Ca să fie înghițită.

CUVÎNT Vrui, cititorule, să-ți fac un dar, O carte pentru buzunar, O carte mică, o cărticică. Din slove am ale micile Și din înțelesuri furnicile. Am voit să umplu celule Cu suflete de molecule. Mi-a trebuit un violoncel : Am ales un brotăcel Pe-o foaie de trestie-ngustă. O harpă : am ales o lăcustă. Cimpoiul trebuia să fie un scatiu. Și nu mai știu... Farmece aș fi vrut să fac Și printr-o ureche de ac Să strecor pe un fir de ață Micșorata, subțiata și nepipăita viață Pînă-n mîna, cititorule, a dumitale. Măcar cîteva crîmpeie, Măcar o țandără de curcubeie, Măcar nițică scamă de zare, Nițică nevinovăție, nițică depărtare. Aș fi voit să culeg drojdii de rouă, Într-o cărticică nouă, Parfumul umbrei și cenușa lui. Nimicul nepipăit să-l caut vrui, Acela care trăsare Nici nu știu de unde și cum. Am răscolit pulberi de fum...

RADA Cu o floare-n dinți Rada-i un măceș cu ghimpi fierbinți. Joacă-n tină Cu soarele-n păr, ca o albină. Se-apleacă, se scoală, sare, Cu sălbile zornăitoare, Ca niște zăbale spumate. Se înconvoaie pe jumătate, Oprește șoldu-n loc, zvîrle piciorul Spre pîlcul, în cer, unde Săgetătorul Aține noaptea drumul vulturilor de-argint. Și-a dezvelit sărind Bujorul negru și fetia. Parcă s-a deschis și s-a închis cutia Unui giuvaer, de sînge. Ai pune gura și-ai strînge. Statuia ei de chilimbar, Ai răstigni-o, ca un potcovar Mînza, la pămînt, Nechezînd. Spune-i să nu mai facă Sălcii, nuferi și ape cînd joacă, Și stoluri și grădini și catapetezme. Sînt bolnav de mirezme. Sînt bolnav de cîntece, mamă. Adu-o, să joace culcată și să geamă !

MORȚII Ies morții... Subt bolta cu clopot a porții, Sînt zece la număr Și, umăr de umăr, Se duc, cîte doi, în coșciuge, Fără mumă, fără popă, fără cruce. Se duc împreună Pe-ngheț și pe lună.  Din condică zece s-au șters, Vărsați în univers, Cu brațele puse domol Pe pîntecul gol. Flămînzi, ei nu știu de foame Și, țepeni, uitat-au de ger. Răni vinete, semne intame, Vor fi vindecate la cer.  Portarul în drum i-a oprit Și-i numără-n boltă cu bățul. Mort pare și calu-nlemnit Și omul ce mînuie hățul. Drum bun ! către groapa comună. Țărîna vă fie mai bună Ca domnii ce v-au osîndit, Ca preoții ce nu v-au citit. Și băgați De seamă, să nu vă-ncurcați. Căci mîine seară, poate chiar diseară, Pe la aprinsul stelelor de ceară, Mai treceți o dată La judecată.

CÎNTEC MUT La patul vecinului meu A venit aznoapte Dumnezeu. Cu toiag, cu îngeri și sfinți. Erau așa de fierbinți, Că se făcuse în spital Cald ca subt un șal. Ei au cîntat din buciume și strune, Cîte o rugăciune, Și au binecuvîntat Lîngă doftorii și lîngă pat. Doi îngeri au adus o carte Cu copcile sparte, Doi o icoană, Doi o cîrjă, doi o coroană. Diaconii-n stihare Veneau de sus, din depărtare, Cădind pe călcîie Cu fum de smirnă și de tămîie. Lumînări de ceară Se încrucușară. Scara din cereasca-mpărăție Scobora în infirmerie, Pe trepte de cleștar, Peste patul lui de tîlhar. Cei de față vorbeau pe dește Cu el, și bisericește. În tindă, Creșteau plopi de oglindă Și o lună cît o cobză de argint. L-am auzit șoptind. Și toată noaptea a vorbit cu ei Și cu icoana Dumneaei A de-a pururea Fecioare, De Dumnezeu Născătoare. - ,,Lăsați-l : nu poate să v-asculte, Nu vedeți ? Azi are vizite multe, Domnule grefier.” Zăbrelele s-au îndopa...

FĂTĂLĂUL Cu vreo cîteva tuleie, Mă, tu semeni a femeie. La sprinceană Fetișcană, Subsuoară De fecioară. Ai picioare Domnișoare, Coapsa lată Adîncată, Ca-n zuvelci ; Urechile, ca doi melci ; Doi zulufi cu doi cîrcei ; Două boabe de cercei Dezlipite, de muiere. Și - al dracului ! - a miere Și a tiparoase Hoitul tău miroase. Ți-este mîna Ca zmîntîna, Degetele ți-s - Parcă ți le-a scris - Gemene Să semene ; Degetele : ca viermușii, Pielea : pielea corcodușii. Solz de sticlă-n unghie. Ochiul tău înjunghie, Gura ta subt firișoare-i Pafta cu mărgăritare. Buzei tale apă dă Fîntîna și leapădă. Fata, de cum te-o vedea, Ca din vînt rămîne grea, Căci pleoapa de ți-o ridici O ciupești cu trei furnici. O fi fost măta vioară, Trestie sau căprioară Și-o fi prins în pîntec plod De strigoi de voievod ? Că din oamenii de rînd Nu te-ai zămislit nicicînd. Doar anapoda și spîrc, Cine știe din ce zmîrc, Morfolit de o copită De făptură negrăită Cu coar...

LACHE Țăpos ca un cui Licăre ca sabia, Forfota ca vrabia, Să-și păstreze taina lui. Dintr-un ban face doi, Cum vrei, galbeni și lei, Descîntînd cu șoapte moi ; Și dintr-unul face și trei. Are un ciocan mut : Bate și nu se aude. Nicovala lui e ca de lut, Și toate uneltele lui sînt crude. Din metal face cocă, aluat, Borșuri, scrum și rîntaș. Le scade după ce le-a adunat, Le face gogeamite caș, Le împănează cu safire, Scurge, tescuiește și frige - Și scoate pentru chimire Icre de aur, în linguri și pe cîrlige. Și, a mai zis și o rugăciune Pe care-o știa numai el. Dintr-un tăciune A scos o beteală și un inel. Din copaie A tras cu mîna, de-a dreptul, O vîlvătaie Care i-a luminat fața și pieptul. Pentru multele lui minuni, Lache stă închis de opt ani și patru luni.

ION ION În beciul cu morții, Ion e frumos. Întins gol pe piatră, c-un fraget surîs. Trei nopți șobolanii l-au ros Și gura-i băloasă-i ca de sacîs. Cînd cioclu-l ridică-n spinare, Ion parc-ar fi de pămînt. De-l pui poate sta în picioare. Dar brațul e moale și frînt. În ochii-i deschiși, o lumină, A satului unde-i născut, A cîmpului unde iezii-a păscut, A încremenit acolo străină. Departe de vatră și prins de boieri, Departe de jalea mămuchii, Pe trupu-i cu pete și peri, În cîrduri sînt morți și păduchii.

STRECHE Nu știu ce-mi vine : Aș mînca din fitecine Și mi-aș pune mintea și cu tine, Ca un porc. Mă arde, mă frămînt, mă întorc. Mi s-a făcut. Gem și zbier ca un mut. Mi-a lovit strechea Și coapsa și gura și urechea. Îmi caut leacul Și la Dumnezeu și la Dracuul, Degeaba. Văzduhul mă ustură ca leușteanul și ceapa. Am un piron în țîță Și-un vătrai vintre mă ațîță. Vreau să beau sînge și să rup Ca un șarpe, caun lup. Cînd se vîră-n ușă cheia Parcă scrășnește femeia Pătrunsă, despletită Și neistovită. Acum, la lună, Stau părechile-mpreună. Doamne ! mîna se pune, Trupul se-nconvoaie, se lipește, se supune, Oftatul șovăie, înnecul vine, Și se zguduie mădularele, pline Ca niște struguri, cu chin, Ciorchin Și boabe pe boabe. La ușă, drugii zac în scoabe. Paznicul numără și spune. Nu se face nicio minune Pătru Marin flăcău De pe subt Ceahlău, Mai are Zece ani de închisoare.

CINA În frig și convoi Trec hoții-n convoi, cîte doi, Cu lanțuri tîrîș de picioare, Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare. Fiertura e gata. E seară. E ploaie. O lingură grea, cît lopata, Dă ciorba din două hîrdaie. Cîțiva au ucis, Cîțiva ispășesc ori un furt, ori un vis. Totuna-i ce faci : Sau culci pe bogați, sau scoli pe săraci. Livizi ca strogoii și șui, Strîmbați de la umeri, din șold și picior, În blidul fierbinte, cu aburi gălbui, Își duc parcă sîngele lor.

PUI DE GĂI... În ceața groasă Carul se-ntorcea acasă. Întuneric beznă. Nu se vedea pînă la gleznă. Caii mergeau din obicei, Unde, nu știau nici ei. Hamurile nu mai știau ce mînă, Iepile sau muntele de țărînă. Nu se mai vedea la nimic luminile, Dar treaba era gata. Omul și fata Vînduseră toate găinile Doamne ! parc-au dat cu oiștea în niște zid. Iepile s-au împleticit. Cinci oameni de cositor, cu un cuțit Măruntaiele și buzunarele omului le-au scotocit. Și, nevăzută, fata s-a strecurat în pîlca stătătoare Și a orbecăit, tărăș ca o lipitoare, Pe dihania nopții, vreme lungă, Pînă ce i-a fost sorocit, undeva să ajungă. - ,,Oameni !'' În strungăreața ușii Mîna fetei se lovi de mîna mătușii. Mătușa, cine-o fi fost, o bagă în odaie, Și fata povesti la vatră, într-un crîmpei de văpaie, Că veneau de la tîrg, că le-au ieșit îndrum hoții Și că ea scăpase pe dindărătul roții. - ,,Fetico, stăi colea cu Dumnezeu, și Lîngă fata mea te-i hodini.'...

FLORI DE MUCIGAI Le-am scris cu unghia pe tencuială Pe un părete de firidă goală, Pe întuneric, în singurătate, Cu puterile neajutate Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul Care au lucrat împrejurul Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan. Sînt stihuri fără an, Stihuri de groapă, De sete de apă Și de foame de scrum, Stihurile de-acum. Cînd mi s-a tocit unghia îngerească Am lăsat-o să crească Și nu a mai crescut - Sau nu o mai am cunoscut. Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară. Și mă durea mîna ca o ghiară Neputincioasă să se strîngă. Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mîna stîngă.

INCERTITUDINE Îmi atîrnă la fereastră Iarba cerului, albastră, Din care, pe mii de fire, Curg luceferii-n neștire. Sufletul, ca un burete, Prinde lacrimile-ncete Ale stelelor pe rînd Sticlînd alb și tremurînd. Scama tristeților mele Se-ncurcă noaptea cu ele, Genele lui Dumnezeu Cad în călimărul meu. Deschid cartea : cartea geme. Caut vremea : nu e vreme. Aș cînta : nu cînt și sînt Parc-aș fi nu mai sînt. Gîndul meu al cui gînd este ? În ce gînd, în ce poveste, Îmi aduc aminte, poate, Că făcui parte din toate ? Scriu aci, uituc, plecat, Ascultînd glasul ciudat Al mlaștinii și livezii. Și semnez :  Tudor Arghezi

NU TE TEME Nu te teme de cuvinte, cel cu degete-n urechi : O să te prăvale noaptea și-au să amuțească solii, Sfărît în lutul vremii, ca un vraf de oale vechi, Adăpost nu vor mai cere de la tine nici sobolii. Nu te teme de răsunet, cel ce te-mpresori cu cripte Și te supără flăcăii fugărind în cucuruz, Cînd prin trestii, lănci în tinda heleșteului înfipte, Cîntă caldă doina bălții, misticului tău auz. Lasă horele și trînta să-ți învie cimitirul, Cela ce ridici beteala iederilor peste vis Și, uitîndu-ți rădăcina, îți urmezi pe bolta firul, Pentru că în vîrf o floare cît o stea i s-a închis. Pleacă-te, îmbelșugată, tu, tulpină, peste țară, Și cu rodul greu sărută șesul vetrei, de gunoi. Scoate vîrfurile, de te bizui, și podoabe înnafară : Rodul va cădea și singur înlăuntru, înnapoi.

DE-A V-AȚI ASCUNS... Dragii mei, o să mă joc odată Cu voi, de-a ceva ciudat. Nu știu cînd o să fie asta, tată, Dar, hotărît, o să ne jucăm odată, Odată, poate, după scăpătat. E joc viclean de bătrîni, Cu copii, ca voi, cu fetițe ca tina, Joc de slugi și joc de stăpîni, Și fiecare îl joacă bine. Ne vom iubi, negreșit, mereu, Strînși bucuroși la masă, Subt coviltirele lui Dumnezeu. Într-o zi piciorul va rămîne greu, Mîna stîngace, ochiul sleit, limba scămoasă. Jocul începe încet, ca un vînt. Eu o să rîd și o să tac, O să mă culc la pămînt. O să stau fără cuvînt, De pildă, lîngă copac. E jocul Sfintelor Scripturi. Așa s-a jucat și Domnul nostru Isus Hristos Și alții, prinși de friguri și de călduri, Care din cîteva sfinte tremurături Au isprăvit jocul, frumos. Voi să nu vă mîhniți tare Cînd mă vor lua și duce departe Și-mi vor face un fel de înmormîntare În lutul afînat sau tare. Așa e jocul, începe cu moarte. ...

[ADIO ] LA TÂRGOVIȘTE Culcat p-aste ruine, sub care adâncită E gloria și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văz lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ast sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjie-un glas... ................................................................................ Dar unde sunt acestea? sau dus! au fost părere, Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orce mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirii ș-a Romei a trecut Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii de frică tremurând. Al nopții tâlhar vine și pasări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. .............................................................. .................................................................. Mă scol, mă d-aicea; pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și ...

TOAMNĂ DE SUFLET Zilele alba, iată, au început să plece, Ca niște bărci tăcute, pornind fără lopeți. În țărm se face seară, și steaua-n cerul rece Păzește cripta nopții cu candeli și peceți. În șirul vieții noastre întreg, se face seară, O seară fără sunet, nici vînt, nici amintiri. Ieri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară, Convoi de goluri strîmpte pe undele subțiri. De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă ! De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz ! Nu. Nemișcată-n margini, lumina se răstoarnă Și, ca să cînte, streajă de sus și-a luat răgaz. De-aș fi un stei de peșteri, cioplit cu dalta-n lung, Aș sta s-aștept cu tihnă, culcat pe-o muche dreaptă, Cele din urmă mute vecii să le ajung, Cu templul în spinare, cărui slujesc de treaptă.

PRIVEGHERE Nu-nchide ochii, nu adormi. Ceasul e pe-aproape, pe-aci, Trebuie să treacă. Poate cam pe la toacă, Poate cam între vecernii și utrenii, Cam după amurgul cu mirodenii, Pe la greieriș, Cînd își ivește din papuri, furiș, Luna creasta. Cam pe vremea asta. Ia seama bine. Ceasul o singură dată vine. Bagă de seamă. Nu tăcea dacă auzi că te cheamă. Spune-i ceasului : - ,,Ți-am auzit aripa de scrum, Cată-ți de drum''. Vezi ușile să-ți fie încuiate, Ferestrele ferecate Și poarta de la ogradă. Că or să vie grămadă Și sfintele femei, Care se vor înnălța din călcîie citeștrei, Cu făclii de ceară Pînă la geamuri, ca să ceară Trupul tău adormit. Strigă : - ,,Nu-i adevărat ! Nu sînt răstignit ! Dovadă pălmile și tălpile mele.'' Și pune cîinii pe ele.

O ZI Ziua de ieri s-a ținut după mine, crezînd, Ca un cîine flămînd, Că e legată cu ceva, cu vre o curea, Și la o răspîntie cu statui S-a întors, văzînd că nu-i. S-a pierdut neputicioasă și pribeagă După ce vremea întreagă M-a urmat, pas cu pas, pînă azi La amiazi. Cine și-a pierdut o zi cît o viață S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceață.

FĂCLII Făclii și candele la rînd, Stinse, aprinse, fumegînd, Catapetesme, bolți, iconostase, Acoperite cu praf de mătase. Cartea veche singură se răsfoiește, Învațată de boantele dește Cu măciulii grele și groase, Ale schivnicilor, la liturghii și parastase. De marginea foilor de jos, Treiburicele închinăciunii s-au ros. Și au lăsat pe foi Foițe de piele, mai vechi și mai noi. Amestecată cu cafeniile rămășițe de moaște, Slova, de multe ori sfințită, greu se cunoaște. Noaptea, cotobăiește la strană și în altar Uu strigoi de ieromonah cărturar Cu fața și barba săracă În dulamă de aburi. Și, iacă, Sînt închiși toți în anii tăi, în trecut ! I-ai trăit ? Ți s-a părut ?