CE PLÎNGI ?
Ce plîngi, copilul meu ? Ce-ți are
Sufletul ? Te doare ?
Senină ca un bob de rouă,
Ar fi ca o podoabă nouă,
Dar e o lacrimă de turburare
Și mai cu seamă locul ei mă doare.
Eu, lacrima, de tine-o am ascuns,
Căci lacrimile nici nu-ntreabă, nici nu au răspuns.
Teamă mi-a fost de lacrima ta, fată,
Și ea s-a și ivit neașteptată.
De unde a putut să-nmugurească ?
Pricina ei o simt că-i pămîntească.
Dintr-un nisip, dintr-un prundiș, dintr-un nămol.
De nu aș da de urma ei în gol.
Cînd a-nceput și lacrima de viță,
Ai plîns și tu, suava mea domniță,
Și n-am avut să bănuiesc prilej
Că s-a rănit o ramură de vrej.
Mă doare că-i sosită vremea lor,
A gîndului și-a lacrimilor,
Fără să văd că fragedul sîn mic
Crește tiptil în cuibul lui de borangic.
Obrazul sărutat de mine,
Acum primește lacrima, mai bine.
Vioaia pleoapă, de odată tristă,
Cată la drum și tace în batistă.
Păpușile, poveștile, cum au trecut
De n-am știut și nu am priceput ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...