Poezia A Venit de Tudor Arghezi

A VENIT



De zeci de vieți îl cheamă
Pe cel fără vîrstă, fără țărm, fără vamă,
Din singurătate.



Are să vie vîntul, poate,
Cu sulurile desfășurate.
Poate o umbră albă
Cu luna în salbă.
Poate veni pasărea înstelată




Cu aripa tăită,
Acvilă, drumeață
Prin țărînă și ceață.
Poate vîntul mării, pribeag pe talaz.




Nu venise pînă la amiaz'.
N-a venit nici pînă la toacă.
Strigătul în pustiu începuse să tacă.
Păianjenii, preoți și arhierei,
Puricînd odăjdiile de scîntei,
În arcul streașinii de la cerdac,
Le cîrpeau cu ață și ac.




 Într-un plop cu turla subțire
Corbii-și alegeau mînăstire.
Mișunau omozile-n albii uscate
De ape adevărate.
Luna spartă
Căzuse-ntr-o scorbură moartă.
Ca un urcior de lut.


Cînd a venit ? Cînd a trecut ?



Nu era vînt,
Nici pasăre, nici de cer, nici de pămînt,
Nici om, nici vis.
Era ca un lucru scris,
Făptură de șoaptă și scamă.
Se urzește, se destramă.
Ca o licărire de icoană.
Avea inel, cu broboană,
Ca o măceașă, privirea amară
De căprioară.
Zîmbetul întristat.
L-ai așteptat.
Ai adormit.
A venit.
A plecat.