Poezia Ogor Pustiu de Tudor Arghezi

OGOR PUSTIU




Ogor pustiu și neumblat.
S-a tot risipit, s-a tot adunat,




Luna-i într-un coș de vatră veche
Și soarele-aninat de o ureche,
Cofă de lut, atîrnă de-o prăjină,
Mînjit cu zmalțuri ce-ar fi fost lumină.



Uscate stele, pe coceni și ostrețe,
Încep de Slăvi și cer să se dezvețe.



Buruieni de scamă și otreapă.
Muntele-i strîmb. Țarina crapă.
Cenușe, funingi și zgură.
Mucegai și mălură.



Un sobor de vlădici la matca-ncleită,
S-a făcut buturugi de răchită.
A trecut, undeva, și oaste :
Ies din țărînă suliți, coifuri și coaste.
Valuri de cîrpă
Se răstoarnă cîmpul, cu scîrbă.



O harfă și o vioară,
Cu strunele de sfoară,
Zac în sînge și noroi.



O singură jivină, gogoloi.
Ca un arici, ca un pește,
Pitulată, se rostogolește.


Și un coștiug spînzură-n văzduh :
Al Tatălui, al Fiului și-al Sfîntului Duh.