CLOPOTELE
Sunați de seară ca-ntr-o dimineață.
Parcă sunați dintr-altă viață,
Dintr-un văzduh, care părea pierdut.
V-ascult și v-am recunoscut.
Nu știu ce chin mă ia mă frămîntă
Cînd iar ascult cum vocile vă cîntă.
Nu vreți să stați pe loc puțin,
Să mă gîndesc ce e, alean, ori chin ?
Muncesc în mine aripi să-ncolțească,
Dintr-o pruncie îngerească.
Și neputînd ieși, la cer, să bată,
Mă doare carnea-n umeri, sîngerată.
Vecernia uitată de la toacă,
Aș vrea să sune și aș vrea să tacă
Și nu știu, să mă-nchin. ori să m-ascund ?
Dintr-alte ceruri altele răspund.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...