Poezia Două Stepe de Tudor Arghezi

O stepă jos, o stepă neagră sus.
Se-apropie-mpreună și sugrumă
Calul de lut și cîinele de humă
Și omul lor, din umbra de apus.




Drumul s-a strîns din lume ca o sfoară,
Gheme de drumuri zac în heleșteu.
Hambarul n-a lăsat nimic afară.
Noaptea-ncuiată e, cu lacăt greu.




Noi, singuri trei, dăm lumii-nchise roată,
Cercăm, strigăm... Niciun răspuns.
Că oboseala pribegiei ne-a ajuns
Și n-aveam loc să stăm și noi odată.




Unde ne ducem ? Cine ne primește ?
În poarta cui să cerem crezămînt ?
Hai, calule, hai, cîine, pămîntește,
Să batem, frînți, cu pumnii în pămînt.