FRUNZĂ PALIDĂ, FLOARE GALBENĂ
Frunza cînd moare
Se face floare.
Au adunat lună și lumină
Pomii-n grădină
Și scutură soare.
Ați fost niște trupuri
Și v-ați făcut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.
Dafini, duzi și migdali
Erau plini de papagali.
Le-au căzut aripi și pene,
Fulgii, alene
Și pe-ndelete.
Le-au rămas în arbori scheletele.
Miroase a piatră și ceară,
Și ziua intră în seară.
Prin ceață mînjită cu humă
Se micșorează carul cu paie de brumă,
Dric vînăt, strîmb, pe jumătăți de roți,
Și cimitir întunecat, de hoți.
În mocirlă și apă
Calcă momîia ciungă și șchioapă
Și duce carul ei cu gloabe mici,
Ca un jeluitor singuratec, cu bici.
Azi n-are-nceput deslușit
Și pare o zi de sfîrșit.
Mîine va fi, nu va fi... Iată,
Umbra strînge orele aplecată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...