www.Zapaciti.ro

OLTENII LUI TUDOR Vine-un chiot dinspre munte. Vine freamăt din păduri - Tudor Domnul vine-n frunte, Cu mulțimea de panduri ! Iar din Jiu, din apă sfîntă, Iese cîntesc vitejesc, Și cu glas de surle cîntă Tot poporul românesc. Las' să-i sune surle-n țară, Să-și adune-olteni destui, Țara s-o vedem noi iară Veselă pe urma lui - Mîndra patrie română Nu sub braț de oameni slabi, Ci voinică și stăpînă Cum a fost sub Basarabi. Zboară corbi pe sus, băiete, Cîrduri negre se-nvîrtesc, Și se zbat de-atîta sete Și de foame se izbesc: N-au s-aștepte-oltenii rugă Să le dea de hrană-n văi - Oh, ciocoi, te-ajung în fugă Toți răzbunătorii tăi ! Cine vrea părtaș să fie Dreptului pe-acest pămînt După Tudorian să vie ! Că-i trimis de Domnul sfînt Să ne scape-acum odată De ciocoi, căci Dumnezeu Însuși s-a pornit să-i bată, Cum ne bat și ei mereu. Ridicați, români, Dreptății Steag cu sfîntul George-acum ! Sfintei Legi și Libertății Faceți-i odată...

CÎNTECUL CEL VECHI AL OLTULUI ,,Vine, tată, Oltul mare ; Malul stîng de-abia-l zăresc !” ,,Las' să vie Oltul mare, Că, Români de cînd trăies, Oltul tot la piept ne are Și-i al nostru și ne știe Și nu bate cu mînie Malul cel băsărăbesc. Vine mare, las' să vie Că ni-e sol dumnezeesc.” ,,Vine, tată, Oltul mare Brazi trăsniți rotogolind.” ,,Las' să vie Oltul mare, Căci tătarii-ncoace tind, Dar li-e Oltul în cărare Și n-au inimă să-l treacă Și speriați se-ntorc și pleacă Cu noi horă nu se prind. Las' să vie, că-i îneacă, Neamul nostru mîntuind.” ,,Vine, tată, Oltul mare, Și cu sînge-amestecat.” ,,Las' să vie Oltul mare, Că mulțimi de oști tătare El pe mal a apucat. Lifte poartă, lifte duce, Lifte, bată-i sfînta cruce ; Oltul capul le-a mîncat ! Las' să vie, să-i apuce Că ni-e scut de Domnul dat.”

PENTRU LIBERTATE Plîngem, da, că prea ne doare ! Nu pe noi ! Crescuți în chin Ne-amintim de-un cer cu soare Și-l cunoaștem cel puțin ! Plîngem cu copii, sărmanii, Că-ntr-al temniței mormînt Îți încep în noapte anii, Neștiind ce-i soare sfînt. Plîngem, da, și strîns ne strîngem Lîng-olaltă, cîți sîntem, Dar să știți că nu ne plîngem Ca nebunii cari se tem. Robi, meniți, prin jocul sorții, Noi ai chinului am fost, Însă nu, și nu, ai morții ! Nu cătăm noi adăpost Nici în milă, nici în rugă ; Asta cear-o de la voi Cel ursit să fie slugă - Dar n-o cereți de la noi ! Vom răbda, privind în fața Orișicui, și-a orice chin, Că noi știm că-i multă viață Și în noi, și-n cei ce vin. Blăstemați pieri-vor regii Cari s-abat din drumul drept - Ne-ați adus stricarea legii Și ne stați cu mîna-n piept. O, și-n loc s-aveți rușine, Vă mîndriți cu ce-ați adus : Dar puterea, știți voi bine, Nu vi-a dat-o Cel-de-sus Nici eternul Domn ! Vi-e dată De-un vremelnic d...

DUNĂREA ȘI OLTUL Dunărea vorbea cu Oltul : ,,Tu, copile drag al meu, Zbiciumat tu vii la vale Tulbure mereu - Plouă mult la voi la munte, Sate și cînpii de-neci, Ori ți-e firea ta de-a rupe Maluri pe-unde treci ? ,,Rup și maluri cîteodată Și fac holdele de pier, Iar cînd plouă mult la munte Cap de om eu cer. Dar nu-i asta, maică sfîntă, Nu de asta-s tulburat, Ci de cîte văd mi-e milă, Maică, și-i păcat ! Tu, pe unde-alergi prin lume, Vezi și țări și munți frumoși, Neamuri ce-și vorbesc ferice Graiul din strămoși. Toate laudă pe Domnul, Libere-a trăi cum vor, Vesele fiind de viața Și de soarta lor. Vezi și-aci poporul nostru Cel din veac adus pe-aici, Sprintene și mîndre fete Și flăcăi voinici. Și ți-e dragă țara asta De români, căci te iubesc - Dar tu nu cunoști de-a-ntregul Neamul românesc ! Eu de unde vin, mîhnitul, Furios spre șes scobor, Căci, de unde vin, e spaimă, Groază și fior. Tot români sînt și pe-acolo, Neam români sî...

IMNUL STUDENȚILOR Cîntînd libertatea și numele sfînt Al țării străvechi și-al acestui pămînt, Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost O pavăză-n lupte și-n pace-adăpost Cîntămu-i supremul ei cîntec. Cu vesele glasuri de tinere firi, Cuprinși de-amintirea străbunei măriri, Spre soare ni-e gîndul și mergem spre el Lumina ni-e țintă și binele țel - Trăiască-ne țara și neamul ! Cu dreapta-nălțată spre Tatăl de sus Jurat-am pe tot ce strămoșii ne-au spus : Unire-ntre frați și pe Domn să-l iubim Și-altarul de jertfă-al națiunii să fim Și sufletul neamului nostru. Iar dacă potrivnicii numelui tău Cu oști ar veni ca să-ți facă vrun rău, Ridică-te mîndră și nu te-ngrija Căci inima noastră e inima ta, Tu-ncrede-te-n fiii tăi, Mamă. Iar dac-ar pieri de pe-ntregul pămînt Iubirea de neam și-al credinței avînt : Azilul lor veșnic găsindu-l în noi Le-am crește, ca iar să le dăm înapoi Mai tari și mai trainice lumii.

TERȚINE Cu păru-n ochi și soarele în păr, Era ca un pîrîu într-o pădure De mladă nouă : taină și-adevăr. Și aplecat pe trupu-i, să mă fure Șuvoiul timpului, lăsam setos Tot sîngele ei tînăr să murmure. În jocul nebunatic și sfios Cu doi fălcoi vînai sărind călare, Pe strîmte căi, prin crîng de abanos, O roză porumbiță în pierzare, Și sîngele-i cu focuri de rubin Pătă un pat de nori deschis în zare Cînd steaua Venerii se-aprinse lin.

VECHIME Au pălit tălăncile oilor la perdele... Mi-au liniștit vîltoare și tumult. Rămîn la foc de tîrlă, pe sub stele, Șoptirea stufărișului s-ascult. Aștept la focul inimii prea grele Întoarceri de cucoare, vremi de mult, În deslușiri de zile tot mai rele. Aicea de cînd țara și gorganul Tînjesc de greața veacului meu slut, Mi-nșel sub semnul cerului aleanul. Străin în propiu-mi sînge, am șezut Cum odihnește oaia și ciobanul. Am suflet din vechime - l-a-ncăput Cu zeghe fără margini Bărăganul. Pierdut, arar, tălăncile se-ngînă... Mai pîlpîie din jar un foc scrumit. Cad zodii în adîncuri de fîntînă Pe-o cumpănă de suflet părăsit - Mi-am strîns nevoi și griji în țarc de stînă. A fulgerat tot ceru-n răsărit, Și trîmba vremii vînt de spaimă mînă. Răzbat potop furtunile-n puhoaie, Sub bici de foc fug norii herghelii, În bezna vijeliilor șiroaie Ogor și sat se sting de pe cîmpii. Stă suflet sub vremi și se îndoaie, Și-n scîba lui se-ntreabă de-o ...

DESTIN Timp înghețat și lacăt fără cheie La poarta universului, Ovalul tău, oglindă, vreu să-mi steie Simbolul pur al versului. Cu stranii limpezimi de-nfiorare, Ca apele văzduhului Adîncul ți-l sporești din zare-n zare În necuprinsul duhului. Răsfrîngi din foc de patimi numai rază Senină cum e soarele. Se frîng de farul tău, de mai cutează, Și vîntul, și vîltoarele. Orb veacul stă sub negura ce-l leagă, Să-și suie-n slăvi clipitele, Dar tu pe veci te șlefuiești întreagă, Cum te-au menit ursitele.

SINGUR Limpede suflet, turbure sînge al meu Cum puteți oare trăi împtrună ? Gemeni din naștere, dușmani mereu, Duhul și lutul pieziș vi se-adună. Cum puteți vajnic pe moarte-ncleștați Ține această strîngere stranie ? Taci ți te miră - poate sînt frați ! Înfricoșată taină și danie. Turbure sînge, unde mă duci ? Valuri de neguri, blestem, otravă ! Limpede suflet : cîntec de cruci, Rîs de copil, lumină suavă ! Veșnică navă, vamă de-o zi, La țărm peste vreme cine v-așteaptă ? Sînge și suflet, cine-o primi Strîmba asîndă, cumpăna dreaptă ?

PREZENȚĂ Între oglinzi și umăr lîngă umăr Cu mine, mă privesc la infinit : Multiplicat ecou ce m-a orbit, Sau adevăr, pe-același cînd îl număr. În transparențe reci de teoreme Oglinzile opuse îmi deschid Pe oceane legănate-n vid O geometrie vie de poeme. O, timp invers ! O, clar afund de ape Lovite-n digul sufletului dur ! O, val lăuntric, sare și azur, În care numai lacrima încape ! Cu gemenii din mine pribegiți, Oglinzi pustii, de ce să mai mințiți ?

NECUNOSCUTEI ( III ) Cînd zorii tăi se-aprind în dimineață, Îmbrac, tăcut, o noapte tot mai grea. Și văl de stele dacă tragi pe față, Un soare sec și sterp e soarta mea. La antipod ne-a rînduit destinul : De-mbătrînesc, întinerești în schimb ; Plăcerea ți-e părtașă, mie - chinul, Adormi zîmbind cînd otrăvit mă plimb. Ce-mi pasă ! Către tine, ca Apollo Pe Dafne fugărind-o pas cu pas, M-azvîrl, îmi scapi, te prind, cînd, iată, colo, În verde dafin, veșnic mi-ai rămas. Dar dacă pieri, iubire neatinsă, La ce bun fruntea mea de lauri prinsă !

ZEU MARIN La lumina lunii vreau la noapte Să-ți arunci năvodul de pe țărmul Insulei, de unde marea poartă Argint-viu pe tava peste care Licăresc în jocuri de sidefuri Solzii apelor ca o mătase Unduindu-și moale foșnitura. Și de tragi de plasa grea, s-aducă Pe nisipul ud de spuma lunii, Străveziu de vis, un straniu pește, Zeu marin născut din îndrăgirea Valului cu raza într-o scoică Ce-și deschide miezul roz pe prundul De mărgean al peșterilor mării. Cu ochi turburi încă de vedenii Și smuls lor, la tine să se uite Ca prin ceața altor lumi - cu ochii Încleiți de sarea nemuririi. Tu să-l ierți de moarte, dîndu-i drumul... Și de-atunci în fiecare noapte, De e lună, să cobori pe plajă, Și scoțînd din sîn nostalgic fluier, Să-l rechemi la țărm - și El să vină. Desfăcîndu-se de ape, să răsară Chipu-i proaspăt rupt din veșnicie, Ochii turburi încă de vedenii, Și să stea sub scînteierea lunii Împietrit de viersu-ți pînă-n zori.

SOLIE Pe ceardacul meu foșni sfios Lung o aripă în tremur - Rîndunea din stol picată jos, Ori un înger cu îndemnuri ? Bate-n lemnul porților ușor, Sau în inima din mine ? Stau cu mîna pe zăvor - Azi din ceruri cine-mi vine ? E doar zborul unei frunze seci... A suit cu seara-n tindă, Și-n tăceri de umbre tot mai reci Se afundă în oglindă, Turburîndu-mi sufletul pe veci.

OGLINDIRI Amiaza verii doarme în odaie Și ceasul a tăcut. Cu umbra lui fereastra iar o taie Un ram, de ani nemaivăzut. M-am deșteptat, sau somnul tot mă ține ? Odaia n-o mai știu. Din apele oglinzii îmi revine, Uitat, acest iatac pustiu. Invers și clar trecutul în oglindă Sfidează omul de-azi, Și în cleștar vrînd viața lui s-o prindă Răspundă mut cu alt obraz. Tu, ce-n oglindă ai rămas aieve Cînd dibuiesc prin vis, Nu mă privi sub ramul fără seve, În limpezi nemuriri închis. Nu mă privi nostalgic - fără veste M-oi șterge ce-n oglinzi De ape, norul dacă trece peste Străinul chip ce nu-l cuprinzi.

TOAMNĂ Sclipea pe zid șopîrla de smarald, Se aplecau deasupra tămîioșii, Aramă tramura în aer cald Pe nucii galbeni și pe vițe roșii. Ca într-un port sub viile-n terase, Cu soare-n pînze anul ne uitase. Reînflorea pe dealuri liliacul, Și piersica prin foi se rumenea Și vara iar își deschisese sacul Belșugului, și rodul nu pălea, Și-n suflet zilele de jar ca-n sită Suflau o fericire aurită Mai stăruiau pe ceruri rîndunele, Mai guruiau hulubii prin păduri, Privighetori spărgeau cleștar de star, Dar cu zăbranic de tăceri în jur, Cu melodii sunînd a altădată, Și vorba ta și-a mea sta descîntată. Ce-a dat de-a dezlegat ce se legase ? Cum s-a făcut că vremea ne-a venit ? Că păsări, pomi ca pînze de mătase Umflate-n vîntul iernii au pornit, Că a brumat, și nu cum ninge luna, Că toamna ni s-a dus pe totdeauna.

CEAS TAINIC Ceas tainic, bătăile tale egale Ca vîsle lovite pe mări Mă duc din uitări în uitări Spre mine, agale. Copilul revine în casele sale, Și vremea cu vechi îmbătări Îmi cheamă trecutul în țări De-acuma natale. Ceas tainuc, mi-așez sub umbrarele tale Și zile trăite, și zări - Redă-mi din schimbări în schimbări Un suflet de zale.

TRANSHUMANȚĂ Suie cu iarba pe plaiuri străvechi Turmele. Plouă lumină pe ele. Ape de munte le cîntă-n urechi, Sună amurgul fluier de stele. De ziua de azi, de jalea de azi, De zbuciumul lumii lor ce le pasă ! Suie în pacea poienii sub brazi, Stau cu potopul ce crîncen m-apasă. Păsul meu, păsul vremii de lut, Pasul lor, pasul zodiilor clare. Ceasul meu, ceas în nisip desfăcut, Veacul lor, veac cu vecii în izvoare. Turme coboară din plaiuri străvechi. Galbenii toamnei plouă pe ele. Foșnet de frunză le-adoarme-n urechi, Sună sub fluier de stele.

LEGĂNAT CU TINE... Albă dimineață - Apele îngheță Chiciure pe ramuri Prin lumina-n lamuri Și pe rămurele Dau polei de stele. Legi de talpă bine Arcuri de patine, Și în zbor de lebezi Pieri pe pîrtii repezi, Tai și eu olmazul Gerului pe iazul Apei cristaline. Legănat cu tine Pe stihii străine, Cu aripi alunec - Sunet lung de tulnic Surpă în cleștare Bolți cu-o tremurare : Crengi neprihănite, Sălcii pudruite, Reci mărgăritare. Glasul tău adună Clopoței de lună - De argint sînt teii, Sună clopoțeii. Limpezile liniști Zboară din ariniști. Prea e clar văzduhul : În argint văd duhul Rîsetelor tale Strălucind pe vale. A căzut cernută Nea neîncepută Dintr-un corn de lună, Ce prin zări pășună Stelele din strungă, Și ieșind din luncă, Pe omăt oprită, Căprioară mică - Sora și-l sfiită - Capul și-l ridică.

MENIRE Au spus că-i rece, și n-au bănuit Ce patimă îi clocotea în vine, Au spus că nu-i adînc, și n-au simțit Genunile ce dorm sub limpezime. Un răsfățat al soartei l-au ținut Cînd încordat și dur și-a dus destinul, Stăpîn pe fericire l-au crezut Cînd pe furtuni și-a așezat seninul. E doar un om, și-a suferit și el, Dar n-a vrut plîns și bocet de muiere, Să fii sortit desăvîrșirii-i greu : O cumpănă în zile de durere.

PATINOR Din suflet înghețat în nemurire Ca lacul sub sclipirile de ger, Un patinor, despoleind tăceri, Înscrie-n zodii semnul său subțire. În sticla siderală taie spire Și linii albe ninse de mister, Și sub călcîi înaripat îi pier Năluci - dușmane vremuri în neștire. Nu-l văd din țara lor încununați Acestui timp haotic și barbar, Cum suie-n simetrii de constelații - Cum crește jar lucind pe alba cale, Dezvăluind tăinuitor de clar Deschisul cerc al patinării sale.

REGĂSIRE Ating cu anii toamna și, precum Pădurea mea din suflet își așterne Frunziș brumat pe veștedele perne, Tot ce mi-a fost străin s-a stins în drum. Pieri coloarea verii : foc și fum - Răsar arhitecturile eterne. Din rămurișul alungat de ierne Rămîn coloane trainice de-acum. M-am despoiat de lume și de mine, Ca să-mi găsesc prin jerfă bogăția În marmora cu-nfiorări senine. Deasupra turmei ce grăbește-n moarte Primind cununi de-o zi, eu am tăria Să-mi hotărăsc nemuritoarea parte.

LEGENDE Aud prin veacuri zborul lor înalt Și de pe țărmul rotunjit al mării Mă fură-n depărtarea fremătării Adînci vărtejuri, suitor asalt. Și-a stins cenușa-n vis văpaia zării. Acum le văd pe ceruri de cobalt Tremurător, alunecînd pe alt Tărîm al lumii și al descîntării. Dar arcul meu a săgetat vecia : Îmi cad rostogolite la picioare, Cu stropi de stele împroșcînd tăria. Și, aplecat pe fabulosul chip Al marilor legende migratoare, Culeg cu spaimă spumă pe nisip.

DON QUICHOTTE Fantastic deșirîndu-și lung umbra din perete, Se înălța din perne și boală Don Quichotte. Ardeau ca jarul ochii bătrînului netot, Dur se-arcuia profilul său aprig de erete. În cușca îmbîcsită în care, cot la cot Cu Sancho, cu mojicii, sfîrșea pe îndelete, El - ce slăvită luptă cu morile o dete - Spre-amurgul din fereastră se întinse tot. Căci dorul său din urmă îi arăta prin zare, Strălucitoare de tînăr în zale sunătoare Alt Don Quichotte, mai mîndru, de-același vis atras, Ce, părăsind pămîntul, și răii toți, și bunii, Schimbîndu-și Rosinanta pe-naripat Pegas, Cu lancea poeziei lovea în scutul lunii.

NAVIGATORUL În geam își desfășoară pînza clar Pe ape înnoptate bricul lunii, Lăsînd să-i joace stelele prin funii - Pe punte sufletul veghează ier. Deschide stranii hărți cu vechi chenar, Pe care zugrăviră șters străbunii : Sirenele, Trotonii și Neptunii Pe continentul încă legendar. Să-și suie alți turma-n transatlantic, Debarce liniștit sub zgîrie-nor Pe țărmuri fără zei și vis baccantic. Prin globuri străvezii ca porțelanuri, La antipod te văd, nou Christofor Columb, ivindu-te din oceanuri.

SAADI Cădea-n Șiraz o seară de safir, Urcau cipreși, havuzuri, minerete... Columbe albe se lăsau încete. Saadi ținea în mîni un trandafir. Plutea rotind, poamul : un erete - Petala de petală, fir cu fir, Al rozei har și al luminii mir Înaripau un vers pe îndelete. Sus, pe Șiraz, ardea un cer de aur... Dar la hotar, pe stepe da pîrjol : Tătari veneau cu mugete de taur. Pe cînd într-o grădină, tainic sol, Păzind pe lume singurul tezaur, Saadi privea o floare și un stol.

HAR Ce-ți veni de sus, nu-l lăsa să cadă, Ține-ți-l adînc în pămîntul bun. Ți-a blagosvit grîul un străbun, Crezul îngropat tainic sub zăpadă. Lasă-te că-n somn zodiilor pradă, Va veni Prier înverzind pășuni, Sufletul va fi zboruri de lăsturni, Vei uita umbriri, nori cumpliți și sfadă. Ce-i născut întreg, moartea nu-l sfărîmă, Veșnicia-i stă sîmbure în dar Și din nalte duce o fărîmă. Lasă-l aruncat pămîntescul zar - Cerul, el ne dă stele bune, rele, Cîntecul deplin, gîndurile grele.

STELE Lumini pe limpezimi de veșnicie Stînd pironite-n loc ori călătoare, Închipuiți deplină geometrie Sau zar scăpat din mîni nemuritoare ? De mii de veacuri pentru cine oare Deschideți cale vremii ce-o să vie ? Crestal plăpînd pe ceruri de ninsoare, Ființe de foc alb și armonie. Perfecte ca un cerc închis și totuși Nostalgice ca florile de lotuși Pe-oglinzi în tremur, ați rămas fecioare - Legînd de valuri văluri argintate, Pe mări urcați și, reci scînteietoare, V-aprindeți taina în singurătate.

ETERNITĂȚI, VREMELNICII Eternități, vremelnicii - Le ține moartea în balanță Zadarnic te trudești să știi De ești de bronz sau de faianță. Suflați cu fulgi de păpădii, Părtași cu munții în constanță, Din fruntea noastră la tării Sau la schelet nu-i vreo distanță. Tot ce scultăm, tot ce clădim, Le-nghit veciile ce curg Pe-al veacurilor țintirim. Și pe un cer proteic norii, Topindu-și zborul în amurg, Rămîn - doar ei - nemuritorii.

TIMPUL În sticlă nu-i, în ceasul cu nisip Ce curge lin și sec aceeași oră. Nu-i în apus și nici în auroră Și urma-i pe pămînt nu are chip. Dar îl aud tîrziu, la foc de sobă, Cum pasu-i apăsat își face drum Venind din țara umbrelor și cum În inimă îmi bate ca-ntr-o tobă. Recheamă tot ce-a fost și o să fie ; Toți anii mei cu clipa lor învie Din totdeauna, fară ieri și azi. Simt mîna-i cum m-atinge ca o moarte - Și oglindă stă un alt obraz Îngălbenind ca fila dintr-o carte.

CALENDAR O foaie cade, zboară-o zi Pe albe aripi de hîrtie - Nu încerca s-o mai reții Viața ta ce se subție. Copil rîdeai cînd fîlfîi Întîiul vînt ce-n gol adie, Acum începi a te sfii De-a calendarului stafie. Pe apa timpului nu poți Urca-napoi cu nici o luntre. Și inima - un ceas cu roți - Cum dă vecia s-o înfrunte, Lăsîndu-ți tîmplele cărunte, Ne culcă în sicriu pe toți.

PRIVEGHI La căpătîi i-au pus o lumînare. O viață împietrește, și o ceară Cînd umbra cade pașnică în seară, Învie steaua ei pîlpîitoare. Din mugur flacăra s-a făcut floare : Obrazul e de zgură. De afară Prin geam deschis albine glonț zburară Și rîset de copii jucînd la soare. Gîndesc la tine, ceară de altar, La florile de unde te-au ales Albine-n atupi de lut și de șovar, Să te prefaci lumină de eres - Și mă gîndesc la moartea ce-ai cules, Tu, omule, cu masca ta de var.

VÎNĂTOAREA Ogarii tăi, o, Doamne,-mi dau de urmă, I-aud chefnind nenduplecat prin zări. Zadarnic fug în mine și-n uitări Adînc m-ascund de apriga lor turmă. Bătaia lor cuplită nu se curmă. Îngenunghează - ciută-n tremurări - Tu, inimă,-ncolțită de-ntrebări La ape vii cînd colții buni te scurmă. Pe apele curate îți apleacă Și setea pătimașă, și fiorul Iubirii care-n veci de veci nu seacă. Ogarii tăi, o, Doamne, mi-au rupt lutul - Acuma poți, părinte, să-mi fii scutul Și, pradă, îmi prind singur vînătorul.

SPECTRUL ROZEI Roza pe masă sta Ruptă tulpinii - Albă ca mîna ta Piere grădinii. Moartea o prinde ca Zborul albinii. Vîntul floarea îi ia - Umbrele, spinii. Fețele ei de acum Numai cenușe, Albă părere de fum - Tremur prin tremur de zori, Fără cătușe Aripi, arhanghel de flori.

ÎNGER RĂMAS Dăduse iarna-n primăvară iar Și sub un piersic scuturat de floare Lăsase nea de scoici ca un brumar Și mic un înger înghețat la soare. Părea o rîndunică de cleștar Uitată jos de toamna migratoare - Cu aripile-n cruce, tainic dar Căzut din cer și care-n suflet doare. Avea doi ochi ca boabe de mărgean, Pe cap purta un cerc de albă lună Ca o icoană dintr-un schit muntean. Fetița cea mai mică l-a văzut, Plîngînd fugi în casă să le spună Și toți au rîs și nimeni n-a crezut.

TOAMNĂ Tîrziul luminiș de foi gălbuie Îmbracă ulmii în odăjdii vechi. Tăcerile din codru ies perechi, Trezind prin siliști pașii mei ce suie În anotimp... Și-nalta mînăstire Cu tîmpla aurită de lumini, Adună la icoane fagi senini Sub ceruri ruginii de patrafire. În strana mea de umbră m-am oprit Și liniști cu evlavii mă-mpresoară, Singurătăți din veacul împietrit - Și am zărit, sfioasă și ușoară Venind în sihlă la izor ferit Să se cuminece, o căprioară.

PREVESTIRE M-aplec pe tine ca pe arătură Plugarul însetat de verde grîu - Va crește spicul galben pîn' la brîu. Cînd totul m-amăgește și mă fură ? Ce n-am putut eu spune, prins în frîu De zile grele, oare altă gură, Destăinuind un suflet de răsură. Va limpezi-o-n glas curat de rîu ? Mi-ești, fiule, un clopot sfînt în care Aștept să sune ceasul meu deplin Cînd voi porni spre umbră și uitare. Cum stă legat de cer un peregrin, M-așez și eu cu sufletul în zare, Chemîndu-ți limba grea ca un destin.

NARCIS Îți pleci pe liniști de iaz Prin umbre profunde Nostalgica sete și azi, Amurg de-o pătrunde. Te chemi. luminos ca-n pervaz În taină răspunde Misterios obraz Ascuns pe sub unde. Cu mîna încerci să-l atingi Din vis cum răsare, Dar chipul pe ape îl stingi. Grumazul și fața îți pier Și raze, și sete, și cer, Cu o tremurare...

CENTAURUL Vuiră stînci căzînd în rostogol Și pietre scăpărară sub copită, Cînd răsări cu umbra lui, lungită De-amurg, centaurul pe vîrful gol. Cu bust de zeu și trup vînjos de vită, Se înălța trufaș și trist : simbol Credințelor uitate, aspru sol Gonind sălbatic inima-i rănită. I se-arcuise fruntea, grea de gînd, Ca bolta cerului purtînd tăria Și cu tăceri solemne munți umplînd. Privirea lui de stea opstra vecia - Doar nechezat de iepe-n văi vibrînd Cu surd ecou îi turbura stihia.

FAUNUL Ivit cu luna intră în livezi, Cînd răsunînd în magica tăcere, Din crengi pe selenarele zăpezi În troieniri de vis cad grele mere. Stă împietrit de taină, ca-n obezi, Pîndit de nemuriri și de mistere. În pîrguirea sevei parcă vezi Cum crește-n el pămîntul în putere. Un nor. Iar luna. Și din umbră sare Răpind la piept plăpînda înnodare De nimfe - lebezi albe sau păreri. Se sparg pe căi lactee rodii coapte Și, îmbătat de trupul lor de lapte, Un faun soarbe luminosul cer.

ENDIMION Plîngi, nimfă ziua atinsă în izvoare... Pier oile luminii pe prundiș. Păstorul gol ți-ascunde sub frunziș, În somn destins, un trup rotit de soare. Dar peste liniști pururi călătoare Chemînd talazuri noi la luminiș, Imensul dor al lunii, drum pieziș Întinde scînteind ca o ninsoare. Pătrunde-n guri de peșteri gol de munte Aprinde ape-n tăinuite chei Și prin păduri adînci durează punte. Cu ochi de rază crengile desface Și lacrimile prind în arzător polei Tot visul celui adormit în pace.

HELLAS Măslini străvechi, munți numai stînci, și colo Culcată : marea ca un cer mai clar. Orice atingi e rugă ori e dar, Și pini în vînt sînt lira lui Apollo. Sau, de preferi, coloanele acele Dormind la umbra crîngului sfințit, Bucolica talangă-n asfințit Și mieii pășunînd prin asfodele. Vrei sarcofagul alb în foc de maci Sau stela-n drum a dansatoarei moarte Și vîntul viu în marmură încins ? Dar mie dă-mi, deplin să mă împaci, În rama ei de-argint fluid, departe, O insulă de-azur pe valul stins.

ZORI DE PRIMĂVARĂ Cu vălu-i roz pe ceruri azurii A-ncremenit aerian migdalul - Sineala golfului își frînge valul Molatic peste scoici trandafirii. E-atît de clar văzduhul că nu știi Ce proaspăt vis și-a limpezit cristalul : Balcicul își descoperă tot malul Și-n soare norii se topesc fîșii. Pe plaja potopită de lumină Un turc bătrîn vopsește un caic, Pescari cîrpesc năvod cu plasă fină. Și piersicul, ieri gol, e azi în floare ! Pe cînd - petală albă - tot mai mic În zări catarg cu pînze stă pe mare.

NATURA MOARTĂ Lin trandafirul din pahar Lăsănd petala lui să cadă Sărută roza de zăpadă Din apa cu albastru har. La doi păstori de porțelan De Saxa : mică și pudrată, Marchiza-n Sevres își arată În alb disprețul suveran. Și pe un scrin din vremea-n care Trăia și Goethe și Voltaire : În lungi bătăi crepusculare Străvechiul ornic sună rar Prin timpul cu brumat cleștar Vecia ceasului ce moare.

HOKUSAI Lăptos și roz un cer de dimineață, Sub care - inundate - abia vezi Pătratele plantații de orez Cu sate mici în pîlcuri de verdeață, Și-aprinde luminoase dovezi Și, săgetat pieziș de-un zbor de rață, Rupînd închipuirile de ceață, Își suie-n minte piscul ce-l visezi. Furnici, pe cap cu mari ciuperci de paie. Își pare-n zări un șir de peregrini - Dar tu, chemînd priveliștea-n odaie, Și la măsura ta lărgindu-i rama, Cu-o trăsură de penel senin Culegi din nori eternul Fuji-Yama.

PASTORALĂ Pe sunet de fluier în sus Prin veac izvorît din vecie Se intră în țara pustie A mitului ce ni l-a dus. Cu luna, cu stelele sus Înalta lui cununie Păstorul se leagă să fie De-o turmă de zodii sedus. Și jos pe o gură de rai Trei baci în Prier reiau drumul Povestei spre verdele plai. Mioara mai plînge și azi Cînd toamna fîșii lasă fumul Să cadă pe fagi și pe brazi.

CINA Deschide poarta. Intră. Șezi la masă - Acoperită e cu in curat. Ia cașul alb și proaspăt strecurat, Și frînge pita cea dospită-n casă. Livezile de pruni sub frunza deasă Goldane rourate ți-au păstrat. Din via mea bea vin întunecat, Din faguri gustă miere luminoasă. Cînd seara dă de ramuri să se prindă Și luna-și lasă razele pieziș, Ți-oi dărui priveliștea din tindă. Sînt dealuri argintate ca icoane Și văi de ulmi sfițiți în luminiș, De care știu străine, că ți-e foame.

NOMADUL Gorgane, taine unde își dorm regii Un dor neogoit de pribegiri - Sub iarba stepei vălurînd umbriri, Călare stau cu arcu-n mîini vitejii. Adînci semințe în bătaia vrăjii Recheamă roiul slobod de simțiri : Vin călăreții vremii-n năpădiri - Pe tot pămîntul tremură betegii. Puhoiul ploilor cum umflă iazuri, Pornesc șivoaie și se sparg zăgazuri - În mine bate valul lor spăînd. Oprește-te ! movila n-o deschide ! Să nu trezești iar sufletul flămînd De ceruri vii, sub glie și obide.

TĂCERE Cîntecul păsării sus, Cîntecul apelor jos Și eu ca un trunchi de stejar Prins între ele : - ,,Pasăre dă-mi Trilul tău, clar. Murmurul tău, Apă, mi-l dă !” - ,,Aripă n-ai Să desfășori Aerian Rîsul solar.” - ,,Nu ești cristal Pribegitor, Neturburat Plînsul să-mi furi.” - ,,Aripi și val Dacă-mi lipsesc, Tainic senin.” Cîntecul păsării sus, Cîntecul apelor jos Și eu ca o grea Stană-ntre ele.

FRAȚII De frații mei creștini m-am săturat, De răutatea lor cea bună , De tîrg, de casă și de stat, De adevărul lor minciună. De sora mea păgînă m-am scîrbit, De sărutarea ei ce mușcă, De patul ca mormîntul adîncit, De dragostea-i îngustă cușcă. Vreau să mă duc la frați adevărați, M-așteaptă-n munți părinți de totdeauna. Din leagăn de copil îmi stau visați Ca soarele de dragi, frumoși ca luna. În funduri de păduri și de coclauri Și peste vremi, ca om să nu străbată, Păzită de poveste și balauri Stă seminția lor curată.

CÎNTEC PENTRU LUMINĂ Lumină, lumină, de ce În toamnă tîrzie te duci ? Amară e coaja de nuci Și floarea soarelui e Tăciune cînd tu ne-o usuci. Lumină, lumină, mai stai, Spre iarnă nu te grăbi ! Ce-or face în vînturi pustii Foșnițele frunze și mai Mîhnite de nu le mîngîi ?... Lumină, lumină, n-ai nici O milă de flori și furnici. Dar greierii, bieții, ce strîng Doar bobul de soare din crîng, Ce-or face la iarnă și cui Să ceară de nu-i însestui ? Lumină, lumină, mai stai La mine măcar pînă-n mai !

STANȚE Precum de orice lucru în zilele cu soare O umbră își anină făptură de-amăgeli - De tine mi-am prins dorul, rețea tremurătoare De patimi, de suspine, de spaime că mă-nșeli. Supus el te urmează oriunde-ți duce pasul, Nu poți scăpa de dînsul oricît de mult ai vrea. Chiar și în somn alături de tine își ia masul - Așa va fi să fie cît ține viața mea. Dar cînd, eu mort, doar viersul acesta va rămîne, Lumina lui chema-va de-acuma umbra ta. Oriunde și-n tot locul cuvintele-mi stăpîne Vor ști să mi te lege și tu le vei urma. Izvorul unde tînăr băusem altădată Mi-întinde iarăși ceruri din alte primăveri - Mi-e vara împlinită și toamna numărată ; Ce vrea cu mine soarta ? Și tu ce mai îmi ceri ? Iubire aprilină cu zîmbete și cîntec - La jocurile tale nu pot să mai mă prind. Ce mi-a fost viers pe buze, în suflet mi-e descîntec, Cînd pătimașe vînturi vin totul pustiind. Mai bine lasă spinul cu floarea lui de sînge Stingher să înflorească și-n toamn...

SCAMATORUL Doamnelor, domnilor, da-mi dați voie, Cu un femur v-arăt pe Tata Noe. C-un ochi de sticlă prinsă de ochean, V-aduc din ceruri pe Aldebaran. Pe fir și fără fir, sin sud și nord, Ce glas voiți să sune, vi-l acord. Caruso mort va cînta pe disc, Vorbește faraonul pe-obelisc. C-un hîrb de vas rotund, c-un ciob cu toartă, Vă-nalț din altădată Theba moartă. - Cu ele ce să-ncep, bătrîne vrac ? Cu oase și-oale sparte ce să fac ! Ia-mi trandafirul ăsta veștejit Și dacă poți redă-mi-l înflorit. Ia-mi inima brumată fără timp, Redă-mi-o proaspătă, de poți s-o schimbi. Și dă-mi din apa vremii doar un strop, Să-mi vină tinerețea în galop.

ÎNSERARE În vîrful carului cu snopi Amurgul cum se-ntoarce, Își vîră cerul noru-n plopi Și fir de stele toarce. Văzduhul se-adîncește clar De parcă-i lună plină ; Privești zburînd spre porumbar Hulubii de lumină. Și-n tine, suflet, schit de-argint, Pe aripi de tăcere Se-ntorc arhangheli, prelungind Un ceas de ir și miere. Și cum ușoare umbre-n dungi De sunet surd le măsuri, Lin evantaiul aripi lungi Și-l strîng, foșnind mătăsuri.

AMURG PE PRUT Cum coboram spre apa limpezită De soarele tot mai pieziș pe Prut, Am regăsit frunzarele mai rare Și liniștea poienii de demult. Lumina verii se lasă spre toamnă, Lumina după-amiezii da-n amurg. Sta crîngul verde și pătat de aur, Poiana se-ncheia cu umbre lungi. Pe țărmul dimpotrivă unde satul Alb prin livezi se odihnea și el, Sta pînza la ghilit pe prund întinsă. Cînd nori subțiri se-nvăpăiau pe cer. Nu se clintea o frunză în pădure, În sat nu se mișca un om. Cu roata molcum strălucind la soare, Bătea o moară apele domol. Pe firul apei se ducea o plută, Pe apa cerului aluneca un nor : Era de-argint ca sunetul tăcerii Și-i tremura lumina peste tot. Stam jos la rădăcina unei sălcii, În jurul meu priveliștile vechi. Priveam înmărmurit, cum într-o carte Copil privisem țara din povești. Amurgul îmi intrase în poiană. Priveliștea, tot stînd, mi s-a părut Că-o fură-n zări un stol de rîndunele Ce, tot mai mic, în ceruri se pier...

ZORI Cine-mi lovește-n inimă mereu ? La poarta ei închisă cine bate Atît de surd, atît de greu - Cînd noaptea s-a oprit la jumătate Cine-mi lovește-n inimă mereu ? O, Doamne, porțile sînt ferecate Cu lanț și lacăt de păcatul meu. Zadarnic bați în noapte, nu mai bate Atît de surd, atît de greu - La porțile din suflet ferecate. Pe umbra toamnei zorile-s aproape ; Lumini de-argint se joacă-n eleșteu. Bătaia ta tot sufletul să-mi sape Atît de surd, atît de greu - Prin nopți de toamnă zorile-s aproape. O, Doamne, Dumnezeul meu ! Se-aprind în aur tînăr cer și ape, Atît de clar sporesc mereu ; Lumina lor în suflet îmi încape Cu tine, Dumnezeul meu !

Spumă, fulg, vînt, val, nisip și ploaie, Clipe uitate, ceasuri pierdute, zile și ani - Totul se scurge, totul mă lasă, fuge și moare În necuprinsul, în nesfîrșitul tău ocean. Cum s-opresc fața mea în oglindă ? Seara brumată, apa viorie, mi-o fură din ochi. Vremea nălucă mă prinde în tindă, Doruri uscate foșnesc prin vechile rochi. Brațul iubitei, zîmbetu-i, păru-i, Mîna le-atinge și trece prin fum. Visul subțire în care mai stărui, Vraja de astăzi, zorii, amurgul : flăcări și scrum. Versul acesta îl vrei pe piatra veciei - Ștearsă, tocită, nu ține nici vorbă, nici pas ; Ard numai ochii sfinți ai Mariei Tainic pe-al lumilor iconostas.

PÎNDĂ Cade umbra timpului pe lan. Unde-s arăturile de an ? Grîul crește des cu spic crestat Unde floarea soarelui ne-a mîngîiat. Stolul de hulubi cu zborul lin, El să fie cel de an, de la vecin ? Brațul morilor de vînt ori mîna ta Azi sau ieri semn de adio flutura ? În amurgul adumbrit de liniști mari Caut pasărea căzută în zadar. Pe colina iazului ceresc Fața mea de an n-o mai găsesc.

Pe aleea-naltă de castani Taina, toamna, timpul mi se joacă. Simt : m-ajung din urmă vechii ani, Zurgălăii lor o să mă-ntreacă, Sună pe aleea de castani. Vii de unde ? din ce veac ? din ce mormînt ? În berlină foșnind surd pe frunza moartă. Nimănuia ori a mea ? pe vecie ori nicicînd ? Timpul, toamna, taina mi te poartă Blînd în zori, greu în amiaz, lin în mormînt. Pe aleea veche nici un om, Nici o frunză pe castanii de cărbune, Doar trecutul : cucuvaie într-un pom. Und' ți-e rîsul ? unde plînsul ? să mai sune Pe alee în surdină ca prin somn. Albă casă, neagră frunză, putred parc : Roata timpului își pierde uruirea. Taina vremii mînă umbrele în țarc. Numai toamna mi-a rămas și amintirea Albă-n zare, sură-n casă, neagră-n parc.

AN MORT Casa veche cu coloane albe, Parcul și mai vechi ca ea ; Cerul vînăt peste care salbe Pier cocorii-n seara grea. Nucii negri, pajiștea deșartă Și pustie, ca și parc și nuci, Amintirea care-mi bate-n poartă Lung, în sufletul de tuci. Miros jilav de trecut și ploaie - Și mai putred și mai strîns Calendarul veșted ce-n odaie Stîrvul timpului l-a strîns.

DIN RAMELE IATACULUI VECHI Ornicul alb de pe comoda bătrînă Sună subțire și straniu ceasul străin... Picură timpul adînc din plină fîntînă Peste iatacul străbun cu divan și cu scrin. Și vine ușa deschide cu teamă, nu știe Că fata în criolină din ramele vechi Și-așteaptă sfioasă și astăzi iubitul să vie : Romantic, cu barbă și plete, joben pe urechi. Și cine ușa o crapă, cum o să creadă Că jupînița din ramă cu ochiul viclean Tot mai pîndește la scară să vadă Calpacul blănit cu samur al marelui-ban.

CRA-RO-RA-RA Pășteau ciulinii turmele la șes, Fierbea-n podgorii mustu-n zăcători, Își întinse codrul covor des Și munții albi se arătau prin nori. De nu știu unde straniu o pasăre țipa Sub frunza moartă-a inimii : cra-ro-ra-ra. Era de cînd e lumea, de mult, de nu știu cînd : Se lumina de ziuă... cu țara cot la cot, Se depărta chervanul din clopote sunînd, Ne tot purta pe drumuri ce le-am uitat de tot, Pierdute pe vecie... Dar pasărea țipa Cu glasul ei de toamnă tîrzie : cra-ro-ra-ra. Cădeau fulgi mari și albi din cerul sur, Priveam tăcut la jarul din cămin Și însera albastru în parcul dimprejur Țesînd pe geamuri ceață, pe gînd zăbranic fin, Uitare peste toate... Și tot mai trist țipa Șung pasărea din suflet : cra-ro-ra-ra.

CÎNTEC Timpul care piere n-o să-l prind. Dragostea ta mare cum s-o țiu ? Vremea ce ne poartă n-are grind, Drumul ce ne duce nu-l mai știu. Mîna ta întinsă ca un dar, Glasul tău în seară ca un cînt. Fața ta întoarsă e de var, Ochii tăi, închișii, nu mai sînt. Raza se întunecă în crîng, Viața-și lasă umbrele în noi. Dragostea ta mare cum s-o frîng ? Moartea ne pîndește pe-amîndoi.

CÎNTEC DE VREMELNICIE Suflet : cer întins pe-o seară Tristă ca un zvor de-argint, Prin ce magic labirint Păsările-n tine zboară ? Zile cu obraz de moare Și cu zîmbetul fugar, Vreme, fumuriu ogar ! Ce aproape, ce departe... Dau să scap - de tine nu pot. De-nflorire și de spini Stau legat cu rădăcini Trainic ca de cer, un clopot. Scriu - și litera îngheață. Cînt - și sunete pier. În cenușă doruri cer Veșnicie și viață. Cresc prin foile uscate Viorele, flori adînci. Primăvara să n-o plîngi, Nici iubirile brumate. Suflete, prin tine zboară Toamne, frunze, amintiri... Au fost vis și ispitiri : Fă-le aripa ușoară.

UMBRE PE IAZ Toamna urcase pe cer Fum lung de zboruri deșarte. Iazul sub sălcii stingher, Seara mai ștearsă pe zări și tot mai departe. Ce căutăm noi aici ? Anii pierduți sau obrazul Nostru de-atunci ? Licurici, Stele sclipind pe oglinzi uitate cu iazul. Fugi, nu privi în adînc Vrajă de vremuri cernute. Timpul de-l prinzi de oblînc, Fața lui albă te vrea din apele mute. Stai, nu cîta ochii morți : Ard amintiri pe sub geană. Trec prin tremur de porți Zilele tale mai stins ca umbre de mreană.

ÎN TOAMNĂ Lumina caldă de pe frunze De aur și de purpură, Lumina vie de pe miriști E amăgeală, soarele Nu se întoarce de pe drumul Pe care pier cucoarele. În parc pustiu de visul verii Zadarnic bate inima, Zadarnic te apleci pe urma De pe nisip a pașilor, Ascultă bine : pe alee Cu zgomot surd cad nucile. Te du în casa bătrînească Ca-și-nalță-n timp coloanele Și ia bastonul vechi cu capul De fildeș al bunicului. E vremea să pornim, îți cheamă Și anii morți și sufletul. De treci prin porumbiști la iazul Pe care-l taie lișița, Un plop mai tremură o frunză Drumeașă ca și dragostea. Oprește-te să te mîngîie Cu razele amurgului. Zîmbirea caldă de pe buze, Și brațul gol, și degetul Ce-ți netezea pe vremuri fruntea Sînt nălucire... Zilele Nu se întorc din drum, nici fumul Ce-l lasă-n zare toamnele.

ZODIER Trec vulpile toamnei furiș prin păduri, Roșcate, gălbuie și sure. Înalță poclitul grăbit pe trăsuri Și pocnet de bici să ne fure. Aleagă la drapta și stînga cîmpii, Lungi lanuri arate și miriști. Mai iute aleargă Brumarul, nu-l ții, Nici iarna cu albele liniști. Copitele scăpară-n noapte scîntei, Gonesc telegarii nălucă - Și soarele verii se-arată prin tei Și vița în floare pe-ulucă. Și iar vulpea toamnei prin codri și iar De roți repezite vuire, Din an vechi în an nou, din hotar în hotar, Prin zodii în lină rotire.

POTECA ÎN PĂDURE Sub bolți de ramuri goale, singur, peste Cărarea desfundată unde care Cu boi în toamnă coborîtă lemne, Urc greu priporul printre trunchiuri negre Ce-așteptî încă mugurii zadarnic. Sub pașii mei uscat foșnește frunza Din alte veri și tot aud departe Cum bate în trunchi mort cioc surd de păsări. Sus printre crengi cer înnorat boltește Tot plumb, și-n mine plumb pustiu adună. Merg singur, apăsat, pe drumul umed În care urma pasului rămîne. Și trist mi se întipărește-n minte Obrazul tău mereu, așa cum dorul Nealinat mi l-a păstrat în suflet. O clipă-l văd și iarăși mi se șterge Cu forma pasului lăsată-n urmă. De-acuma piere și cîrarea, numai Poteca din pădure mă îmbie Spre genele poienii. fără vrere M-opresc uimit. Ești tu în alb, aievea ? Ba nu, un prun sălbatic stă în floare Și peste groapa iernilor mai cheamă Plăpîndul chip al tinereții tale.

OARE FACEM BANI DIN GOOGLE ADSENSE...! Ce trebuie să faci ca să poți cîștiga bani din google adsense, în primul rînd trebuie să-ți cumperi un domeniu personalizat ca să te poți înscrie la google adsense. Îți faci un site sau un blog după caz, după aceea trebuie să puneți conținut pe site, adică să scrieți postări imagini și video, să fie originale nu da-ți copiați de pe alte site-uri. că la un momendat google adsense vă va bara contul și pierdeți toți bani. Mai trebuie să ai 18 ani. Site sau blogul tău trebuie să aibe cel puțin 6 luni online altfel nu te acceptă cei de la adsense. După ce ai făcut 6 luni online citeste termeni și condițiile adsense ca să fi la curent cu ele. Poți trimite o solicitare de înscriere la google adsense . Poți cîștiga bani și pe youtube poți trimite cererea de înscriere . Ce să nu scri pe site sau blog pentru a nu-ți bloca contul cei de la adsense. Nu scrie conținut despre adulți. Conținut care instigă la violență ură de rasă etc. M...

VÎNĂTORUL DE HIMERE Sub lampa de faianța cu verde abat-jour Visez tihnit în iarna ce viscolește-n jur. E-n zori : trag cu băgare de seamă de cucoși - În brazi, de ziuă cîntă sălbaticii cucoși. Aștept cu pușca-n mînă să iasă găinușa Pe cerul care-n zare își schimbă-n jar cenușa. Larg îmi deschide poarta din cap de sat, jitarul : Acum ochesc în zboru-i înșelător sitarul. Pe bărăgan, cu Geantă și Vlad cu păr cărunt, M-oprește Odobescu de-amiazi la Dor-Mărunt - În car cu rogojină, cînd cîmpu-și strînge snopii, Să dau, în dulce leagăn, cu carabina-n dropii. Și vînători nostalgici, cu Iermalai prin lunci, Turgheniev ne tot mînă să doborîm ierunci. Pe creasta CCiornahorei, pe Stogul și pe Sturul, Cu Dragoș-voievodul am urmărit bourul, Și-n plaiul Bucovinei, îmbălsămat cu cimbru, Cu suliță de moarte răpunem mîndrul zimbru. Cu Freiherr von Munchhausen, sosit din Țara Baltă, Trag broasca-n vîrf de codru și iepurele-n baltă. Cu Tartarin la-ntreceri...

PESCĂRUȘUL Zbucnită spumă de val Cu pene pîlpîitoare : Zbor alb pe verde cristal, Zbor negru în soare. Pe mări de cazi îndrăzneț, Ești zarul nemărginirii. În seara curată dai preț Și taină gîndirii. Plăpînd ca floare de prun Pe zări și totuși în stare Să-nfrunți talazul nebun Cu aripă tare. Poet al cerului pur, Lumina ta suie și sună Cu țipăt profetic, prea dur Ca omul să-l spună. Hulubul iubirii nu ești, Nici buba înțelepciunii, Ci solul cumplitelor vești Prin țările spumii. Cum treci pe furtuni voievod, Dezlegi a destinului carte, Și sufletul, pește nărod, Îl furi sus în moarte.

SCOICA Trandafirii petale, Cristal plăpînd și dur, Zori încă siderale Prin zarea de azur. Perfectă simetrie, Desăvîrșit contur, Păzind, fără să știr, Poemul cel mai pur. S-o smulgă mării mînă De om n-a cutezat. Din raza spumei, zînă, Ea singură s-a dat. Nisipul ce o poartă Privirii mi-a propus, În vasul fără toartă, Un vis fără apus. Misterioasă daică A veșnicului cînt, Ureche mea pe scoică Îi cere val și vînt. Și marea părăsint-a Seninul, strniul sol, Să-mi cheme iar ursita Adîncului ei gol.

INSULĂ, TOAMNA Insulă, toamnă și iar Apa cuprinsă de șoapte. Marea, molatic cleșter, Mierla și viile coapte. Seara cu stelele mari, Cerul plin de primejdii, Alge cu miros amar, Vinul străvechi al nădejdii. Insulă, toamnă și iar Marea își joacă delfinii. Suflete, veșnic hotar - Fluierul mierlei cîntă luminii. Valul cu umerii goi, Pasăre poamă și frunză, Totul se trage-napoi, Pe alt tărîm să se-ascunză.

SEARĂ PE APE Murmurul apei tot mai Moale s-a stins împrejur. Seara și-a tras aur pur Sub bărci de pescar. Păsări se duc în lumină.   Turma de fluier legată Leneș cu-amurg se adaptă. Insulă, pace deplină. Cîntecul suie stingher Pe brațe fluide la cer. Linia țărmului ca un tăiș : Sus, ostrov de humă, Jos, ostrov de vis. Între mine și sufletul meu Cumpăna stelei pe ape mereu. M-aplec pe oglinda fără hotar, Cu pașii luminii m-afund și dispar.

CIMITIR TĂTĂRESC Printre rîpi trandafirii în zori de zi, De mărgean și de-argint vînăt în apus, De jar alb la focul zilei, pe deal sus, Pietre sure pe mormintele pustii. Printre ele, cenușii ca iarba rea, Cu urechile pleoștite, măgăruși. Peste ele, sinilie marea ca O velință cu chenar de pescăruși. Din colibe de lut ars și dat cu var, Țigăncușe cu basma și în șalvari Vișinii, portocalii, de-un roșu mat, Joacă-n pîntec pe un viers tărăgănat Și aleargă și se bat pentru-o para. Trec prin praf în harabale turci bătrîni, Pe cînd seara s-a făcut de peruzea Pentru somnul cimitirului păgîn. Măgăruși și țigăncușe nu mai sînt. Cortul nopții urcă-n stepe pînă-n cer. Un mînz negru rătăcește și stingher Lung nechează la tătarii din pămînt.

PIATRĂ Mai albă ca brațul ales, Brăzdată de-o vînă viorie, Pe plajă în zori am cules O piatră rotundă și vie. De unde adusă nu știu De val, din ce peșteri străine, De portă un smalț străveziu De vis dezgolit pentru tine. De unde venită, de simt În juru-i ostroave cu palme Și zări cu amurguri de-argint Pe apele calde și calme. Din ea voi ciopli idol sfînt, Zeu tînăr ce crește din mare, Lovind-o cu daltă de vînt, Spălînd-o cu spume amare. Privește-mi copilul din flori, Născut din credință și sînge : Ard ochii ca marea în zori Și părul în valuri se frînge. Ți-l dau ! Nu te-atinge de el Cu mînă semeață, că scapă Topit într-o piatră la fel Cu cele uitat de apă.

PRINOS Ți-aduc migdale verzi ca ochii tăi, Ca inima smochine pîrguite De patimile verii : să le iei Plocon în palma mînilor lipite. Ia strugurele galben de gînd greu Din fagurii amurgului de miere Și rodii sîngerînd ca dorul meu : Le soarbe răcoroasa lor durere. Le bea lumina vie ca un vin, Le stoarce sucul anilor pe plajă. Și-au îndulcit amarul lor deplin Să guști, învolburato, zi de vrajă. Nu vreau în schimb șoptiri, nici legămînt. Puțină spumă doar să-mi dai simbrie : Din cer o duse valul pe pămînt, Îmi lasă-n mîni comoara ei pustie.

ÎNSERARE Stau privind și azi cum țărmul Braț rotund încet aduce Ca pe amurg și mare Frunte-n frunte să se culce Tot mă uit de pe terasă Cum răsar în soare-apune Pe rîpi sterpe maci de flăcări, Pe talazuri micșunele. Urmăresc, pe cînd Balcicul De pe cap dezleagă-alene Vînătul turban al serii, Păsări negre peste mare. Cu aripile întinse Cad pe ape înnoptate - Greu coboară gînduri negre, Gînduri negre, umbra vieții.

ȚĂRM PONTIC Cu oase uriașe povîrnișuri Căscate-n gura iadului, legendă De țări pietrificate de-un descîntec Necruțăror. Rîpi albe și surpate În bolovani, văi strînse-n văgăună, Scoțîndu-și la iveală stînca sură Prin albastra-neagră, cu lucire Pe-alocarea de-argint străvechi, cînd soare Pieziș o prinde, străbătînd prin norii Îngrămădiți în chip de munți, fantasti Răstălmăcind pe cer ce jos pe coastă A înghețat teluric. Singuratic Mergeam, trezind cu pasul numai țipăt De pescăruși pe valuri, numai zboruri De vulturi grei păzind bătrîni gorgane În care dorm cu cai și arme regii Veniți prin stepe din străfundul lumii, De cînd nu știe nimeni. Cîteodată Îmi năzărea că văd pe ape pînză De luntre ; cîteodată, că prin tufe De mărăcini zăresc cum se resfiră O turmă de oi negre sau de capre Sus cățărate-n stîncă. Dar pustiul Fără sfîrșit al malului și-al apei Mă prididea și tînguirea mării Tomnatice, și nesfîrșirea stepei Deasupra, presimțită pe podișul Golit de...

PE ȚĂRM Pe țărmul Mării Negre, cînd în toamnă Și în amurg se pîrguiește rodul Luminii pentru tine, suflet, aprig Spălat de vreme și rotund ca piatra Rostogolită lung. Pe plajă singur, Privind în larg, ce cauți ? Pentru care Serbări sosit în ceasul cel din urmă ? Tu, păstrător de strămoșești priveliști, Tu, paznic credincios al altor datini, Tu, preot la altarele uitate. Oprit aici, pe un nisip cu spuma Amarelor milenii și cu vîntul Din veacuri nencepute peste dînsul. Oprit aici : în spate purtînd țara Cu văi pustii, și stepe, și gorgoane, Cu vulturi mari, gheboși de-atîta strajă, Pleșuvi de-atît surghiun pe țărmul lumii. Oprit aici : în față cu lumina Amurgului și-a toamnei peste ape Întărîtate lor haită. Singur numai Cu tine, suflet, urnă de argilă. În golul tău mai tremură cenușa De zei păgîni cînd valul ce se sparge Pe țărm pierdut îmi strigă lung : Thalassa !

PLAJĂ PUSTIE Și val, și barcă au atins nisipul Deodată și deodată mi l-au dat Umbritul țărm și-n depărtare chipul Balcicului de-amurguri înălțat. Izvorul, alergînd cu unde repezi, Pe sub finapi m-a prins ; pe povîrniș A smuls din soare horbote pe lespezi Sărind, păgîn și gol, în vînturiș. Pe mări țesute-n ferele luminii, Nori vișinii mi-au înflorit și, duși De aur viu, s-au arcuit delfinii, Și-n peruzeaua zării, pescăruși. Iar eu, tăcut, am așteptat pe plajă Hotărîtoare zodii pe tării, Căci scrie-n cartea lor să stau de strajă : Corăbii cu minune vor veni !

SEARĂ LA ȚĂRM Cișmele cîntă, marea le răspunde. Amurgu-și strînge pînzele în port. De ce ecoul umbrelor pe unde, În mine cînd lumina o mai port ? Un singur paltin stă de strajă mării, Un singur dor și singură o stea. Mă-mbată vinul negru al uitării Cînd toate pier în umbra tot mai grea. De-acuma ochii stelelor păgîne Răsar cu înecare licăriri, De-acuma trec în văluri de cadîne, Prin pacea înnoptarii, amintiri.

FLOAREA DIN FEREASTRĂ Pe geamul înserării văd o floare, Tulpina ei e prinsă în pahar. Stă legănată între cer și mare, Păstrînd minunii tainicul lor har. Amurgul o atinge de departe : Plăpîndul chip adînc a tremurat... De ce să-l plîng ? S-a mîntuit de moarte, Cu două veșnicii îngemănat.

LUNĂ PE MARE Taci - totul nu e decît O slabă cutremurare. Taci - suie numaidecît Păunii lunii din mare. Își lasă cozile lungi Pe înflorirea de valuri Și tot mai adînci, mai prelungi Se-ncheagă albe portaluri. Și stelele, boabe de-argint, Cad lin din fluier de lună, Și sufletul tău în argint Departe pe ape mai sună. Dar tot mai adînc lunecînd, Se surpă albe portaluri, Și floarea penelor blînd Se ofilește pe valuri. Taci - duși sînt numaidecît Păunii în mare. Taci - totul nu e decît O slabă cutremurare...

STELLA MARIS La plaja liniștită cînd stelele înnumeri Coboară pe poteca pustie sub smochin Colina, cumpănindu-și izvoarele pe umeri, Ca o fecioară greacă purtînd urciorul plin. Pîraie în șoptire ascund prin seară sură Străvechile tulpine cu tinere mișcări ; Treptat mai șters amurgul în ritmică măsură Sandala de lumilă o joacă peste mări. Oglinzi se sparg cu zgomot și se refac puzderii, Colina se ridică pe cerul tot mai clar, Cînd le aștern pe piatră poverile durerii, Privind cum crește steaua pe valul solitar.

CINĂ CU PEȘTI În sfeșnice lumini de ceară Cum tremurau cu roșii dungi, Pe mare luna-ntinse iară Năvod de-argint cu fire lungi. Ne-aduse-n talgere pe masă, Cu ochi brumînd talaz străbun, Veniți din verdea lui mătasă : Lufar, guvizii și barbun. Priveam uimiți cum odihnește Lumina sfîntă peste el, Cum lumii noastre îi răpește, De taina mării tot mai grei.

BALCIC LUNAR Am regăsit fîntîna, Turcoicele cu vase de aramă, Asinii biblicii, Lumina serii Și umbra care-așteptă luna. Fîntîna șoptea încet... Am regăsit cetatea Smochinilor și-a pietrii, Cu ziduri peste ziduri dărîmate, Cu rîpe albe și mai vechi, Cu marea mai bătrînă decît toate. Fîntîna șoptea încet... Cu suflet greu, pe-o piatră grea, Am stat în drum. Am stat s-aud o apă din pămînt, Ce cîntă lin și piere liniștit Cu umbra trecătorului pe drum. Fîntîna șoptea încet... O pasăre veni să bea Cu zborul alb din apa lunii. Argint neroditor pe dealul sterp, Argint pustiu pe mări pustii, Și eu pe piatra vremii. Fîntîna șoptea încet...

BALCIC Balcic, nostalgic cum e luna, Albind pereții rîpelor pustii, Podind pe valuri licărite bruma, Veghind cu basme moarte vremuri vii. Balcic, încins cu ziduri de cenușă, Balcic, cuprins cu murmur de fîntîni, Încununat cu ceruri de brîndușă, Împodobit cu semne din păgîni. Cu dealurile surelor cămile, Cu case vechi : încremenite oi, Balcic, păstorule din alte zile, Cobori pe țărmul biblic pîn' la noi. Cetate mai bătrînă decît morții, Loc sfînt, ca tinerețea de senin : Migdalii să-nflorească pragul porții Cînd în lumina ta mă-nchin.

ÎMPLINIRE Copilăria mea privea pe rîul Rodit cu cerul toamnei argeșene, Copilăria mea privea pe grîul De aur greu din lanuri moldovene. Acum privesc la marea ce rodește, În umbră și lumină, doar cu spume, La pescăruși, la pînza ce albește Pe țărmul vrăjit regăsit în lume. Copilăria mea era lăstunul Din cuibul prins sub streșini de colină, Copilăria mea era cătunul De pe cîmpii cu unduire lină. Acum sînt valul nesfîrșit ce tună, Purtînd pe spate ceruri schimbătoare, Sînt pasărea ce țipă prin furtună Cu aripi arcuite peste mare.

SCUTUL MINERVEI 1. Ajuns acum pe culmea vieții, înainte De a descrește-n umbra ținutului tăcut, Zeiță înarmată cu lacie și scut, Stăpîn deplin pe cuget, înalt o rugăminte. De ani destui Diana cu raza ei mă minte Și, falsă ca și valul din care s-a născut, Cithereenei pradă destui ani am zăcut Plătindu-i vamă chinul și lacrima fierbinte. Cum mai păzită grijă îmi păstra odorul. Spun crinului și rozei un veșnic bun-rămas : Măslinul și un dafin să-mi străjuie ogorul. Nu-ți dau, de patimi arsă, o inimă pustie, Dar gînditorul suflet ce singur mi-a rămas, Tu încunună-l, dreapto, cu verde poezie. 2. Deoarece, senino, mireasă mi-ești și soră Și călăuză-naltă pe valul ce-am urcat, Cuminte și-ndrăzneață, cu capul ridicat Să-mi stai, spintecătoare de veșnicii, la proră. Iar eu din întuneric intrînd în auroră, Și limpezit cu totul de patimi și păcat, Voi cerceta cu ochii părerea de uscat Pe umăr de talazuri, albind ca o amforă. Strălucitoare-n sufl...