VRĂJITORUL DE ȘERPI
Herencheu,
Berendeu,
Grozăvior, stai pe loc !
Sub soarele-n amiază e lacul de platină
Și joardele luminii îl bat cu vergi de foc.
Stă lopătarul oacheș tăiat într-o tulpină
Străveche, cum e lotca greu pironită-n loc.
Pe luciul apei, negru, un sfîrc de bici în plăsnet
Străfulgeră topirea... Pescarul l-a simțit.
Se-apleacă, mormăiește descîntecul : de trăsnet
Atins, un șarpe-și lasă inelul despletit.
S-a răsturnat, și țeapăn plutește, buturugă.
Dar omul mișcă buza, și vorba veche iar
Se duce, ca jivina deplin să-i fie slugă.
Din ape se ridică un cap triunghiular,
Alunecă în luntre năpîrca blestemată,
Pe brațe e brățară și măr rotund în sîn,
Și omul giugiulind-o ca pe-un copil, i-arată
Șerpoaicele bătrîne cu șuierul păgîn,
Ce-și cheamă seminția ieșind la gol de baltă.
Din milă iar șoptește cuvinte de hristov :
Și șarpele, deodată desmeticit, tresaltă
Și scapă ca săgeata pe lacul din Snagov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...