Poezia Elegie În Fața Mării de Ion Pillat

ELEGIE ÎN FAȚA MĂRII



În fața mării iată-mă, în fața
Desăvîrșirii cerului pe ape
Fără sfîrșit... Dezgrănițarea iat-o,
Și sufletul cu aripă de spumă
Pe valuri vii, vestind vuirea verde-a
Furtunilor, sub norul de cerneală,
Venind din zări. În fața mării stau ca
Un stîlp de lut. Pe tălpi purtînd țărîna
Ogorului, pe frunte praful holdei,
În sînge neamul morților ducîndu-l,
Aici, pe țărmul vechi de unde-ncepe
Sămînța vîntului pe brazda apei,
Și jocul norilor, și zbor de stoluri
În unghi deschis cu vremea și cu visul.
Ce-mi poate-aicea seceram și sapa,
Și plugul tras de opintirea vitei ?
Aici ce-mi folosesc grîul și secară ?
Stau și privesc, ajuns la căpătîiul
Pămîntului din mine Singur, fără
Moștenitor ca să-mi adune sarea
Durerii de pe apele amare.
Stau și socot, înfipt cu rădăcina
Piciorului în humă grea, cu frunza
Mea slobodă pe vînturi. Pescărușii
Furtunilor se duc țipînd. Stau stîncă
În murmur lung de valuri prăbușite
Și tot ascult, pe țărmul cel din urmă,
La glasul morții și la glasul mării.