ZEU MARIN
La lumina lunii vreau la noapte
Să-ți arunci năvodul de pe țărmul
Insulei, de unde marea poartă
Argint-viu pe tava peste care
Licăresc în jocuri de sidefuri
Solzii apelor ca o mătase
Unduindu-și moale foșnitura.
Și de tragi de plasa grea, s-aducă
Pe nisipul ud de spuma lunii,
Străveziu de vis, un straniu pește,
Zeu marin născut din îndrăgirea
Valului cu raza într-o scoică
Ce-și deschide miezul roz pe prundul
De mărgean al peșterilor mării.
Cu ochi turburi încă de vedenii
Și smuls lor, la tine să se uite
Ca prin ceața altor lumi - cu ochii
Încleiți de sarea nemuririi.
Tu să-l ierți de moarte, dîndu-i drumul...
Și de-atunci în fiecare noapte,
De e lună, să cobori pe plajă,
Și scoțînd din sîn nostalgic fluier,
Să-l rechemi la țărm - și El să vină.
Desfăcîndu-se de ape, să răsară
Chipu-i proaspăt rupt din veșnicie,
Ochii turburi încă de vedenii,
Și să stea sub scînteierea lunii
Împietrit de viersu-ți pînă-n zori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...