Poezia Cînele Din Pompei de Lucian Blaga

CÎNELE DIN POMPEI



Văzui în Pompei acel cîne roman.
Așa ni-l voiră zeițele sorții -
mulaj conservat în materia morții,
să nu-l putrezească nici ploaie, nici an.




Ieșise să scape de norul din ușă,
de noaptea căzută din munte cu foc.
Dar cînele, scurt răsucindu-se-n loc,
se stinse rînjind și mușcînd din cenușă.



Te văd Dumnezeule - plumb, scrum și nor -
odată venind peste mine prin ușă,
din muntele cerului, cutropitor.



Scăpa-voi doar pînă în poartă. Apoi
mușca-voi, în Tine, a lumii cenușă.
Tiparul în Tine păstra-mi-l-voi.

Poezia Cînele Din Pompei de Lucian Blaga

CÎNELE DIN POMPEI



Văzui în Pompei acel cîne roman.
Așa ni-l voiră zeițele sorții -
mulaj conservat în materia morții,
să nu-l putrezească nici ploaie, nici an.




Ieșise să scape de norul din ușă,
de noaptea căzută din munte cu foc.
Dar cînele, scurt răsucindu-se-n loc,
se stinse rînjind și mușcînd din cenușă.



Te văd Dumnezeule - plumb, scrum și nor -
odată venind peste mine prin ușă,
din muntele cerului, cutropitor.



Scăpa-voi doar pînă în poartă. Apoi
mușca-voi, în Tine, a lumii cenușă.
Tiparul în Tine păstra-mi-l-voi.

Poezia Epitaf de Lucian Blaga

EPITAF



Calea aici ce greu se găsește.
Nu-i nimenea să te îndrepte.
Numai tîrziu, numai o clipă
uitată pe urmă și ea,
îți dezvăluie
nebănuitele trepte.




Apoi ca frunza cobori. Și țărna
ți-o tragi peste ochi
ca o gravă pleoapă.
Mumele sfintele -
luminile mii,
mume sub glii
îți iau în primire cuvintele.
Încă odată te-adapă.

Poezia Epitaf de Lucian Blaga

EPITAF



Calea aici ce greu se găsește.
Nu-i nimenea să te îndrepte.
Numai tîrziu, numai o clipă
uitată pe urmă și ea,
îți dezvăluie
nebănuitele trepte.




Apoi ca frunza cobori. Și țărna
ți-o tragi peste ochi
ca o gravă pleoapă.
Mumele sfintele -
luminile mii,
mume sub glii
îți iau în primire cuvintele.
Încă odată te-adapă.

Poezia Cîntec Pentru Anul 2000 de Lucian Blaga

CÎNTEC PENTRU ANUL 2000



Vulturul ce rotește sus
va fi atunci de mult apus.


Lîngă Sibiu, lîngă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi și-atunci.


Mai aminti-mă-va un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor ?


Nu cred să mă vestească cineva,
căci basmul ar începe-așa :


Pe-aici umbla și el și se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.

Poezia Cîntec Pentru Anul 2000 de Lucian Blaga

CÎNTEC PENTRU ANUL 2000



Vulturul ce rotește sus
va fi atunci de mult apus.


Lîngă Sibiu, lîngă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi și-atunci.


Mai aminti-mă-va un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor ?


Nu cred să mă vestească cineva,
căci basmul ar începe-așa :


Pe-aici umbla și el și se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.

Poezia Cetini Negre de Lucian Blaga

CETINI NEGRE



Cetini negre sună-n urmă,
drum mă poartă, chin mă scurmă.


Cetini negre sună-n față,
ceasul sîngeră prin ceață.


Cetini negre îmi descîntă,
geana inimii n-o zvîntă.


Cetini negre-n lume zică
zvonul brumelor ce pică.


Cetini negre-n lume spună
ostenita mea furtună.

Poezia Cetini Negre de Lucian Blaga

CETINI NEGRE



Cetini negre sună-n urmă,
drum mă poartă, chin mă scurmă.


Cetini negre sună-n față,
ceasul sîngeră prin ceață.


Cetini negre îmi descîntă,
geana inimii n-o zvîntă.


Cetini negre-n lume zică
zvonul brumelor ce pică.


Cetini negre-n lume spună
ostenita mea furtună.

Poezia Noemvrie de Lucian Blaga

NOEMBRIE


Foaia udă, mătrăgună -
picurii prin fagi răsună.


Văgăuni și scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.


Fauni vechi și roșcovani
scîncet dau sub bolovani


și pe căile amiezii
se pătrund de negurii iezii.


Se aștern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.


Rod al inimii, de apă,
crește lacrima-n pleoapă.


Am pierdut, vai, ce-am pierdut ?
Vatră caldă, drum bătut.


Am pierdut soare și lună.
Golul cine mi-l răzbună ?

Poezia Noemvrie de Lucian Blaga

NOEMBRIE


Foaia udă, mătrăgună -
picurii prin fagi răsună.


Văgăuni și scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.


Fauni vechi și roșcovani
scîncet dau sub bolovani


și pe căile amiezii
se pătrund de negurii iezii.


Se aștern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.


Rod al inimii, de apă,
crește lacrima-n pleoapă.


Am pierdut, vai, ce-am pierdut ?
Vatră caldă, drum bătut.


Am pierdut soare și lună.
Golul cine mi-l răzbună ?

Poezia Pe Multe Drumuri de Lucian Blaga

PE MULTE DRUMURI



Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcă
gîndul spre tine. O, sfîrșitul acela de zi,
peste care căzură grabnice brume !
În grădina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tînjind
mai invocă și-acum
lumina ta fără de nume.




Unde dormi astăzi - nu știu. Nici un cîntec
nu te găsește. astăzi
tu ești unde ești. Iar eu aci. Depărtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n văi, focul în noapte pe dealuri,
și pe pămînt a pus anemone și patimi
cărora ziua nu le priește.
Ca o poartă s-a-nchis. Nici un semn nu străbate
vămile, vămile.

Poezia Pe Multe Drumuri de Lucian Blaga

PE MULTE DRUMURI



Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcă
gîndul spre tine. O, sfîrșitul acela de zi,
peste care căzură grabnice brume !
În grădina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tînjind
mai invocă și-acum
lumina ta fără de nume.




Unde dormi astăzi - nu știu. Nici un cîntec
nu te găsește. astăzi
tu ești unde ești. Iar eu aci. Depărtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n văi, focul în noapte pe dealuri,
și pe pămînt a pus anemone și patimi
cărora ziua nu le priește.
Ca o poartă s-a-nchis. Nici un semn nu străbate
vămile, vămile.

Poezia Veghe de Lucian Blaga

VEGHE


De greul prea lungului joc
acum și pleoapa mi-e grea.
Mana neagră a visului
să mă slujească ar vrea.



Albă frumusețe tu, fără apunere,
pustietoare minune tu,
gîndul - la tine-noptatul -
ce treaz mă ținu - !



pînă la ora ce nu se-nfiripă
cu nici o bătaie. Iată acum
se sting jucăușe ardorile,
cade din lume un drum.



Eu singurul, cît de tîrziul !
Slugă și domn
al vegherilor - plec după tine
în largul meu somn.

Poezia Veghe de Lucian Blaga

VEGHE


De greul prea lungului joc
acum și pleoapa mi-e grea.
Mana neagră a visului
să mă slujească ar vrea.



Albă frumusețe tu, fără apunere,
pustietoare minune tu,
gîndul - la tine-noptatul -
ce treaz mă ținu - !



pînă la ora ce nu se-nfiripă
cu nici o bătaie. Iată acum
se sting jucăușe ardorile,
cade din lume un drum.



Eu singurul, cît de tîrziul !
Slugă și domn
al vegherilor - plec după tine
în largul meu somn.

Poezia Ardere de Lucian Blaga

ARDERE



Ființă tu - găsi-voi cîndva cuvenitul
sunet de-argint, de foc, și ritul
unei rostiri egale
în veci arderii tale ?



Al seminției mele cel din urmă sînt.
Pumn de lumină - tu, pumn de pămînt. Tu rodie,
tu floare mie, cu puteri de zodie,
unde și cînd găsi-voi singurul cuvînt
în cercul nopții să te-ncînt ?




Nepriceput pe lîngă vetre
dar înțeles de zei și pietre,
cuvîntul unde-i - ca un nimb
să te ridice peste timp - ?



 Cuvîntul unde-i care leagă
de nimicire pas și gînd ?
Mă-ncredințez acestui an, tu floare mie,
ca să sfîrșesc arzînd.

Poezia Ardere de Lucian Blaga

ARDERE



Ființă tu - găsi-voi cîndva cuvenitul
sunet de-argint, de foc, și ritul
unei rostiri egale
în veci arderii tale ?



Al seminției mele cel din urmă sînt.
Pumn de lumină - tu, pumn de pămînt. Tu rodie,
tu floare mie, cu puteri de zodie,
unde și cînd găsi-voi singurul cuvînt
în cercul nopții să te-ncînt ?




Nepriceput pe lîngă vetre
dar înțeles de zei și pietre,
cuvîntul unde-i - ca un nimb
să te ridice peste timp - ?



 Cuvîntul unde-i care leagă
de nimicire pas și gînd ?
Mă-ncredințez acestui an, tu floare mie,
ca să sfîrșesc arzînd.

Poezia Dumbrava Roșie de Lucian Blaga

DUMBRAVA ROȘIE


Mușchiul reavăn, negru murei
ține cumpăna căldurii.
Ieși zeiță din sandale -
vrerea e-a Măriei Tale !



Și rămîi desculță-n rouă !
Tremură prelung în glas
întrebarea de-i aievea
astă clipă de popas.



Dobitoacele pădurii
cred în mine, cred în tine.
Întrupîndu-se tomnatic,
sună soarele prin vine.



Capre roșii vin din vale -
copleșiți stăm amîndoi -
vin să-și uite fericirea
verii calde, lîngă noi.

Poezia Dumbrava Roșie de Lucian Blaga

DUMBRAVA ROȘIE


Mușchiul reavăn, negru murei
ține cumpăna căldurii.
Ieși zeiță din sandale -
vrerea e-a Măriei Tale !



Și rămîi desculță-n rouă !
Tremură prelung în glas
întrebarea de-i aievea
astă clipă de popas.



Dobitoacele pădurii
cred în mine, cred în tine.
Întrupîndu-se tomnatic,
sună soarele prin vine.



Capre roșii vin din vale -
copleșiți stăm amîndoi -
vin să-și uite fericirea
verii calde, lîngă noi.

Poezia Cuvinte Către Fata Necunoscută Din Poartă de Lucian Blaga

CUVINTE CĂTRE FATA NECUNOSCUTĂ DIN POARTĂ



Nu te-mpotrivi. Tu va trebui să iai această grijă asupră-ți :
în poarta, la care-am ajuns, trecînd prin această vale,
să fii straja copilăriei mele. A copilăriei
ce-o duc încă în mine.
Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,
prin toți anii, sub toate punctele cardinale.
Tu păzește, păzește tu izvorul să nu se usuce
la sfîrșitul ăstui timp
lăsat în urmă între floare și poamă.
lăsat în urmă între floare și poamă.
Grijește tu să nu se stingă secretul micului incediu
ascuns în inima brîndușei de toamnă.



Avui și eu odată spatele ars de urzicile soarelui
și tălpile goale. Îți amintesc zile stinse demult,
dar să nu crezi că mi-am trecut și copilăria
sărind pe vremuri zăplazul. Nu, copilăria e încă aci.
Copilăria mea e aci și astăzi.
Și dac-aș sări și peste poarta toamnei
la care-am ajuns, copilăria aș sălta-o cu mine
strînsă în vine și-n pumnii mei arși.
Nu trebuie decît puțin să-mi ajuți
c-un surîs sau c-un val de frumusețe
năvălit în obraji.



Vorbele mele să nu te mire. La tîmple,
e drept, am o seamă de fire cărunte
și cîteva gînduri aplecate-ntr-o dungă - pe frunte.
Tu strîrnește numai o clipă îndurătoare scînteie
ce mai mocnește în vatră,
scînteia care aleargă și rîde,
mugurul de lumină
ce arde în sînge ca moartea de albină.



Ci poarta e în adevăr aci ? Poarta sură
căreia n-aș vrea pe nume să-i spun ?
Tu oprește-mă încă, să nu intru. Nu vreau să apun.
Ferește-mă tu, să nu-mi găsesc prea grabnic împlinirea,
să nu mor mai înainte de-a muri.
Dar iată mă-ntreb : Tu, fata din poartă,
tu - cine ești ?
Și dacă nu ești,
atunci unde ești și cum vei fi ?

Poezia Cuvinte Către Fata Necunoscută Din Poartă de Lucian Blaga

CUVINTE CĂTRE FATA NECUNOSCUTĂ DIN POARTĂ



Nu te-mpotrivi. Tu va trebui să iai această grijă asupră-ți :
în poarta, la care-am ajuns, trecînd prin această vale,
să fii straja copilăriei mele. A copilăriei
ce-o duc încă în mine.
Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,
prin toți anii, sub toate punctele cardinale.
Tu păzește, păzește tu izvorul să nu se usuce
la sfîrșitul ăstui timp
lăsat în urmă între floare și poamă.
lăsat în urmă între floare și poamă.
Grijește tu să nu se stingă secretul micului incediu
ascuns în inima brîndușei de toamnă.



Avui și eu odată spatele ars de urzicile soarelui
și tălpile goale. Îți amintesc zile stinse demult,
dar să nu crezi că mi-am trecut și copilăria
sărind pe vremuri zăplazul. Nu, copilăria e încă aci.
Copilăria mea e aci și astăzi.
Și dac-aș sări și peste poarta toamnei
la care-am ajuns, copilăria aș sălta-o cu mine
strînsă în vine și-n pumnii mei arși.
Nu trebuie decît puțin să-mi ajuți
c-un surîs sau c-un val de frumusețe
năvălit în obraji.



Vorbele mele să nu te mire. La tîmple,
e drept, am o seamă de fire cărunte
și cîteva gînduri aplecate-ntr-o dungă - pe frunte.
Tu strîrnește numai o clipă îndurătoare scînteie
ce mai mocnește în vatră,
scînteia care aleargă și rîde,
mugurul de lumină
ce arde în sînge ca moartea de albină.



Ci poarta e în adevăr aci ? Poarta sură
căreia n-aș vrea pe nume să-i spun ?
Tu oprește-mă încă, să nu intru. Nu vreau să apun.
Ferește-mă tu, să nu-mi găsesc prea grabnic împlinirea,
să nu mor mai înainte de-a muri.
Dar iată mă-ntreb : Tu, fata din poartă,
tu - cine ești ?
Și dacă nu ești,
atunci unde ești și cum vei fi ?