PĂSTOR IONIAN
Pe plaja-n are de soare, unde marea
Cu val rotund de mii de ani a stat,
Îi văd, lungit pe-o rînă, doar spinarea
Și trupul gol în bronz turnat.
Din naiul dus la gură, apriline
Chemări se pierd cu senet de izvor.
Pasc capre pe uscatele coline
De piatră sub azur dogoritor.
Și vremea a încremenit sculptată,
Dar trunchiul unui pin a tresărit,
Sub coajă dezvelind un piept de fată
Și un suspin cu plîns înăbușit.
Pe cînd în marea limpede, în care
Prin scoici și alege peștii fug și vin,
Misterios din umbre vii răsare
Un zeu tăcut, ca un delfin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...