Poezia O Stradă Prea Îngustă de Mihai Eminescu

O STRADĂ PREA ÎNGUSTĂ


O stradă prea îngustă
Prea că se făcea -
Și case lungi și negre
Pe două părți era.


Pe dînsa nu lucește
Un singur felinar -
Eu trec încet și fluier
În suflet cu amar.


Deodată simt în urma-mi
Venind, tiptil-tiptil,
Pas sfiicios de fată,
Ușor ca de copil.


Și simt cum că de brațu-mi
Un braț uțor s-anină -
Și simt că mîna-mi strînge
O mînă dulce, fină.


Răsună miazănoaptea
Din turla neagră, veche -
Suntem atît de singuri
Și suntem o păreche.


Căci tu ești, tu iubită !
Și am dorit, ah, cît !
Să fim odată singuri
Și iată-ne-n sfîrșit!


Nici știi, copilă dulce,
Cîte pe suflet am !
De cînd te întîlniră
Ochii mei, te iubeam ;


Mi-erai atît de dragă -
Mi-era atît de dor
Încît credeam adesca
Că trebuie să mor !


O, în sfîrșit !... Copilă,
Și ai venit - chiar tu !
Am așteptat norocul -
Norocu-acesta nu.


Cum dete preste mine ?
Cum de-ai gîndit să vii,
Să simt suflarea-ți caldă
D-urechea-mi c-apropii ?