Poezia Primăvara de Nichita Stănescu

PRIMĂVARA



Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te ivești istovitor de dulce
cu sînii bulbucați zvîcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene



Te stingi încet din mine, iară
sub piept lovește-n caldarîm o minge
și ziua pe trotuare se prelinge,
lăsînd în urmă-i iz de primăvară



Alături de mocirlele uscate
ies pomii tiți cu trunchiurile-n floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi, oare
cam cîte fete-s astăzi deflorate ?




::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Un orizont pierdut, cu buze rosăă
sărută-n creștet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
și mor în primăvară ofticoșii...



                                                 scrisă vineri 18 februarie 1955