Poezia Impresii din Munți de Nicolae Labiș

IMPRESII DIN MUNȚII


1.CĂUTĂTORUL DE COMORI





Cerul își urnește moara.
Nouri-nouri huruind se învîrt din grind în grind,
Peste-o roată nevăzută își descarcă, grei, povara.
De sub osiile zării fulgere descolăcite
Bat în munți, se-nfundă-n peșteri țiuind prin stalactite,
Și pădurile bătrîne-n dansul ploilor se prind.



Drept, învăluit de nori,
Stă pe crestele înalte cel ce caută comori.
Fruntea lui și cu statura s-au mărit și s-au lățit,
Prelungindu-se cu norii ce se-ntind în infinit.
Păru-i prelungit pe ceafă
De șuvoaie de apă,
Degetele-s prelungite
De șuvoaie nesfîrșite.





Au căutat comori străbunii alergînd cu ochii treji
După vipiile care noaptea tremură-ntre vreji.
Între vreji găsiră cioate umede de putregai -
Goală le-a rămas visarea, gol și sacul de mălai.
Și ca să rămînă sacul doar pe jumătate gol,
Pentru alții-au scos din munte și metale și petrol.




Oh, pădurile-nverzite, munții cei pletoși ascund,
Limpezi ori amestecate, mii, comorile la fund.
Unde trăsnetele sună
Zac comorile-n țărînă,
Unde trăsnetele tac
Zac comori, și-acolo zac.
Zac comori, cetăți și urne,
Zac comori de grîu și turme,
Zac comori de fier și plumb,
Zac comori de aur scump,
Zac comorile pe care nu le măsori în carate,
Zac nedezgropate încă mituri, doine și balade.





Drept, învăluit de nori,
Stă pe crestele pietroase cel ce caută comori.
L-am văzut cînd vînturile, buciumînd din corn de bouri,
Au căscat spărturi în nouri
Și-au lăsat senin prin ele să răsară peste pini -
Erau ochii lui senini.
Munții cei cu linii dure printre pîlcuri mari de ceață
Aduceau cu el la fașă,
Rîurile ce din munte în cîmpii intrau adînc,
Fremătînd, mi se părură brașu-i drept și brațu-i stîng.
El găsește, el păzește pîlcuri de comoară rară
Ce scot flăcări în afară ori ce nu scot în afară.
Dacă umblu și mă zbucium, laud munții și-i cutreier,
Simt că sînt o-ncrețitură din giganticul lor creier.




2. Ciuta


Un om în miezul zilei se razimă-n țapină,
Cu fața încordată, îngîndurat puțin.
Își șterge de pe frunte sudoarea de lumină
Și-i fumegă în spate cîmașa lui de in.



Din ciutura-nghețată el soarbe-o-nghițitură,
Apoi și-ndreaptă ăașii către păduri, tăcut.
Și ciutura păstrează sărutul lui pe gură
Precum, sfioasă, fata întîiul ei sărut.