MAREA MOARTĂ
Spun corăbierii că în Marea Moartă
Văduvă-i de viață apa, din vechime,
Nici un strop de suflet undele nu poartă.
Și pe Marea Moartă nu vîslește nime.
Ceriul Palestinei, spun corăbierii,
Baldachin de ceață flutură pe maluri,
Neștiind nisipul rostul primăverii,
Doarme apa mută în tăcute valuri.
Ocolind-o pururi paseri călătoare,
N-o ating în calea pribegiri nomade,
Peste Marea Moartă dac-a prins să zboare,
Sugrumat de neguri, albatrosul cade.
Cîntec nu răsună, nu s-aud nici șoapte,
Țintirim de apă-i unda ei sălcie,
Să fi plîns vreodată, ori să strige-n noapte,
Despre Marea Moartă nimenea nu știe.
Ce poveste tristă spun corăbierii,
Nici n-aș crede, poate, vorbele acestea,
Dar, cu biata minte-n patima durerii,
Mă gîndesc la tine și-nțeleg povestea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...