Poezia Streină de Tudor Arghezi

STREINĂ



Streină ? Și streină ! Venise de departe,
Din insula pribeagă dintre vecii și moarte,
Pe care-o duce vîntul și fulgerul o-ncearcă,
Alene somnoroasă în trestii, ca o barcă.



Streină ? Da ? Îmi pare atît de aproape,
De s-ar părea că-n matca acelorași vechi ape,
Urzită-n marea vastă și-n val, ca pe gherghef,
Și luntrea mea plutise pe dunga de sidef.




O insulă fugară, desprinsă dintre zodii,
Scăldată de miresme și rumenă de rodii,
Lăută simțitoare la vînt, ca subt arcuș,
Ce vultur își va face în cuibul ei culcuș ?




O insulă și-o luntre plutiseră-mpreună.
Talaze frămîntă, bat neguri de furtună
Și-aleargă să le soarbă prăpastia, întregi.
Nu ai putea tu vraja ispitei s-o dezlegi ?