Poezia Pasul Dulce de Tudor Arghezi

PASUL DULCE



Singurătatea mi-e întodeauna
Și pretutindeni bună-nsoțitoare,
Asemuindu-mi sufletul cu luna
Care îngheață viața, cum răsare.



Mișcarea-n jurul meu încetinează,
Se micșorează uliți și cetate,
Și oamenii, trecînd pe la amiază,
Au gînduri și cuvinte depărtate.




Cui să vorbesc de nu știu ce mă doare ?
Cine s-asculte sufletul e-n stare
Cu degetul trecut în cingătoare,
Fără să-mi ceară să-i vorbesc mai tare ?




Tu pricepeai din gest. Într-o privire
Păstrai comoara ce-mi lipsea
Și cunoșteai și din închipuire
Ce bolți de cer vegheau deasupra mea.




Dar cînd venea s-asculte îndoiala
La ușa-ntredeschisă către vis,
Îți auzeam pantoful și podeala...
Și-atunci știam că ușa i s-a-nchis.