Poezia Destine de Tudor Arghezi

DESTINE


Nu știu cum se-mpreună stihiile cu sorții,
Că blestemul dreptății are puterea morții.
De nu te ocrotește norocul în delir,
Nu scapi să te ajungă nici mort în cimitir,
Oriunde te-ai ascunde, te caută cuvîntul
De jale terfelită, și-l duce-n lume vîntul.
Că ai trăit din moarte, din ură și minciună
Nu te cruci că ura se-ncinge și răzbună.
Ai alungat săracul venit flămînd la ușe
Să-ți ceară o lipie tîrîtă prin cenușe.
Stă-ți sufletul pe-o cracă deasupra gropii tale
Și croncăne-n pustiu suișurilor goale.
Ți-au pus la cap o cruce gătită cu-o cunună
De ghimpi uscați și putrezi și-un znop de mătrăgună,
Și-n creștetu-i o zdreanță și-un ciob de oală spartă,
Murdara pomenire nu uită nici nu iartă.
Păzește-te de rele, că-ntr-un bordei din zare
O văduvă blestemă, șoptind, la lumînare.
Ea știe și să lege în veac și să dezlege,
Fără să ție seamă de pravilă și lege.
Molitvele citite de preoți la morminte
Nici slova pe hîrtie nu le mai ține minte.
Se duc cu tine-odată cînd te-au lăsat puterile
Și neamurile strîmbe cu hoții și muierile.