DIN COPILĂRIA MEA
( Pentru mica mea nepoțică Gigi
căreia nu-i plac decît versurile
cu rimă. )
Pășteam cu alții gîștele-n ariniști.
Cu gîngurit de aur îmi venea cîte-un boboc
și îmi prindea cu prietenie-n cioc
sfîrcul urechii,
și plopii tremurau, străvechii.
Cînd toropim priveam prin gene
cum boii se mișcau prin flori de sînziene
pe sub sălcii,
mă miram că ei nu văd
cu vîrful coarnelor ca melcii,
și boii - boii-și rumegau căldura pe sub sălcii.
Cînd mă trînteam în pajiște pe spate
cu ochii către bolta în senin,
mă-nchipuiam întins cu foalele pe cer,
lin
răzimat pe coate.
Și-mi mai aduc aminte :
într-un lan de cînepă
o sperietoare pestriță de paseri
se sprijinea
în par ca vînturi s-o alinte.
Ciorchine de turbări aveai cercei,
o vrabie-și făcuse cuib în pălăria ei.
Rîdeau copiii toți de ea,
dar mie mi-era milă
și-o iubeam.
Eram mic
și singur socoteam : ea mi-e aproapele
și o iubeam.
Și mă credeam un mucenic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...