UN PAI
Un pai și-a petrecut toată tinerețea
Într-o saltea
Și credea despre lume
Că n-are decît o singură dimensiune :
Greutatea.
Îl apăsa zilnic
Cu o forță egală cu disperarea,
De unde să știți cum vine asta
Voi care nu v-ați petrecut toată tinerețea
Într-o saltea ?!
Acum umblă bezmetic,
Nopțile sînt la fel de ușoare
Ca și zilele,
Nu se așază pe el nici măcar praful
Să se odihnească două ore după-masă.
Parcă nici n-ar mai fi pai,
Ci de-a dreptul fulg,
Un fulg dintr-o aripă de înger
Cu care-a fost vecin în saltea -
Așa se simte de ușor.
Intuiește el uneori
Că și văzduhul, la urma urmei, e tot o saltea
Mai albastră,
Pe care sforăie stăpînul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...