GÎNDURILE UNUI MORT
De mînă-aș prinde timpul ca să-i pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt ?
Mai curg aceleași stele peste fruntea lui în stoluri
și din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri ?
Tu inimă ești liniștită-acum !
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineață
și-o suferință veche-n orișice amurg ?
O zi ?
sau poate veacuri ?
Un stînjen doar deasupra mea-i lumină.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aș întinde mîna și le-aș strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.
Gîndul meu și veșnicia seamănă
ca niște gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei ?
Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie pașii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă și ea
de sute și de mii de ani ?
Să fie pașii mici și guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
și niște fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt,
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...