Poezia Muntele de Marin Sorescu

MUNTELE



Țin locul unei pietre din pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.



Au trecut peste mine
Mașini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Și tot felul de picioare.



Am simțit soarele pînă la osii,
Și luna
Pe la miezul nopții.



Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Și importante
Am făcut bătături.




Și cu toate că-mi suport
Cu destul sticism
Soarta mea de granit,
Cîteodată mă pomenesc urlînd :



Circulați numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor !