Poezia Pămîntul de Lucian Blaga

PĂMÎNTUL



Pe spate ne-am întins în iarbă : tu și eu.
Văzduh topit ca cearta-n arșița de soare
curgea de-a lungul peste miriști ca un rîu.
Tăcere-apăsătoare stăpînea pămîntul
și-o întrebare mi-a căzut în suflet pînă-n fund.



N-avea să-mi spună
nimic pămîntul ? Tot pămîntu-acesta
neîndurător de larg și-ucigător de mut,
nimic ?



Ca să-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea - îndoielnic și supus -
și pe sub glii ți-am auzit
a inimei bătaia zgomotoasă.


Pămîntul răspundea.