Poezia În Țintirim de Octavian Goga

ÎN ȚINTIRIM




În țintirim, la noi în țară,
Movile sunt în lung și-n lat,
O pace mută, funerară,
Te-apasă greu ca un păcat.
În ele taina neființii
I-a prins, subt milostiv zăvor,
Pe toți cîți au mușcat cu dinții
Din țarina durerii lor...



În țintirim dorm munți de lavă
Închiși subt lespezi de mormînt.
Un cuib de ură și otravă
E-n orice bulgăr de pămînt.
Țărînă tremură și-nvie,
Căci fiecare fir de lut
Dospește-n el o vijelie
Din cîte-n suflete-au bătut...





În țintirim, pe vînt de seară,
Șiraguri umbrele cobor,
Sunt morții care se strecoară
Și prin unghere țin sobor.
Grozavă oaste de schelete,
Nebiruiți rătăcitori,
Ei sfînta răzbunării sete
Și-o-mpart în drum la trecători.





În țintirim, în nopți albastre,
Cînd stelele pe cer s-aprind,
Răsună plînsetele noastre
Și zarea-ntreagă o cuprind.
Înfiorată lunca geme,
De bocet jalnic de femei,
Ce spun din gura lor blesteme
Cînd duc la groapă ghiocei.





În țintirim mai sunt și cele
De nesăbuit boi de pripas,
Cari rumegă pe îndelete,
Călcînd pe-un mort la orice pas.
Și-n vreme ce sfîrșiți de zile
Noi lîngă cruci ne tînguim,
Ei pasc la flori de pe movile,
Ei ni se-ngrașe-n țintirim.