Poezia Naufragiu de Magda Isanos

NAUFRAGIU


Ca cerul peste ape mă aplec
peste sufletul meu singur și trudit,
lumini și umbre ca-n oglindă trec
și toate doar de tine-au povestit.




Basmul dragostei noastre nu l-a uitat
apa cea stătătoare a inimii mele,
cum nu uită lacul nuferi c-a purtat,
sau, în zori, că noaptea oglindise stele.




Din adîncuri neștiute nici de mine, cheamă
sufletul imaginea pe care-a scăldat-o
și tremură de bucurie și de teamă
văzînd că nici o trăsătură n-a uitat-o.





Amintirile ca algele și mîlul mă cuprind,
și iată-mă împotmolită, tristă barcă,
fără catargul voinții și cîrmă de gînd.
Cine către țărmuri are s-o întoarcă ?