ULTIMA ZI
Cînd voi muri, știu că va fi o zi
frumoasă, voi culege-n palme soare
și voi simți întîia sărbătoare,
gîndind că mîine n-am a mă trezi.
Copacii, doar de dînșii de-o să-mi pară
rău, cînd îi voi vedea cu ceru-n brață
vestind la geam ciudată dimineață
în care toate trebuie să moară.
Mă va cuprinde-o dragoste nătîngă
de mine, lacrimi tulburi de pămînt
în colțul gurii mele-o să se strîngă
și voi zîmbi, mirată că mai sînt.
Dar pe neașteptate o să crească
o noapte pe deasupra frunții mele,
și deopotrivă, zîmbete și stele,
departe, mai departe-or să pălească.
Prin somn, ca printr-un zid voi auzi
cum se lovește-un ram de cercevea,
cum plînge lîngă mine cineva
încet, de parcă m-aș putea trezi.
Și dintr-o dată totul sub pleoape
căzîndf adînc spre liniștea de-apoi,
ca-ntotdeauna, eu voi fi aproape,
și totuși prea departe, lîngă voi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...