METAFORA
Beau miedul Soarelui
Din cupa de aur.
Bună dimineața, ,,miere de râu
Cu prudul de grâu!”
Întors în anii copii, călărec
Calul mărului către cocori
Până trupul său
Se uple de-o albă și sfântă
Sudoare: de flori.
Mă uit
Cum fire de-argint, lichide,
Leagă cerul de pământ.
Admir mireasa
Teiului înflorit:
Albina.
La fel și rotunda planetă
A florii-soarelui
Cu cea mai deasă și calmă,
Cu cea mai cucernică și unită
Populație.
Văd iarba de vânt speriată
Și surând unei dulci amintiri.
O fac să necheze
Pe cea care mi-e dragă
Și nu e în tot nesfîrșitul
Cântec mai minunat:
Mi-ha! Mi-ha!
Sălbăticiuni mici și dragi,
Îmi arunc în apă copiii,
În adâncă, strălimpedea
Să Văd cum înoată.
În drum spre oraș
Venind de la ai mei cei ai âărânei,
Îmi las capul
Pe caldul obraz al pâinii
Coaptă de sora
Și simt cum somnul mă fură.
Îmi las pe genunchi
Ostenitele brațe spre seară
Ca două ramuri tăioase de brad
Care-au arat
Omătul sălbatic pe munți,
Vijelia.
Bucurii simple,
Dar care dorul de viață-mi aprind.
Și nu este moarte!
Pur și simplu, cad frunzele
Spre a ne vedea mai bine
Când suntem departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...