COBOARĂ TOAMNA...
Coboară toamna-ncet din slavă,
Năframa galbenă-i răsare
Și peste vîrfuri de dumbravă
Îi flutură departe-n zare.
Atît de jalnic game vîntul,
Cum s-a pornit acum să zboare,
Pare c-a prins în drum cuvîntul
Unei neveste care moare.
Pe urma lui un plîns se-mparte
Și-n taina codrului străbate,
Ca niște fluturi - soli de moarte -
S-alungă foile uscate.
Lumina soarele și-o frînge,
De somn pleoapele i-s grele,
În jur de patul alb își strînge,
Mai des, cernitele perdele.
Din geana lui abia o rază
Îmi mai alunecă pe frunte
Și tremurînd îmi luminează
Argintul firelor cărunte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...