Poezia La Moarte de Octavian Goga

LA MOARTE



La moarte nu-mi aduceți mie
Odoarele maicii Biserici,
Nu vreau nici blînda armonie
Din trăgănatul cînt de clerici.




Nici ostenitele tropare
Cu rostul lor cel tînguielnic,
Nici potrivita cuvîntare
Din cuviosul molitfelnic.




Un foc aprindeți nebunatic,
Spre ceruri flacăra să-și suie,
El mi-a ars sufletul sălbatic,
Și lutul el să mi-l răpuie.




Într-o păgînă-mbrățișare
M-a prinde flacăra flămîndă
Și într-o clip-a crește mare
De-atîta patimă și-osîndă.




Va fi o mîndră noapte-albastră,
Va străluci sus găinușa,
Cînd voi, tovarăși, într-o glastră
Mi-ți așeza încet cenușa.




Atunci, sub bolta înstelată,
Să semnați trei firicele
De mir - din floarea preacurată -
În urma patimilor mele.




O fată mare-mpresurată
De mila zînelor măiestre,
Cu mîna moale, tremurată,
Să-și puie floarea-ntre ferestre.





Schimba-va zile călindarul
Și zi urma-va mersul zilei,
Se va umplea de mirt răvarul,
Zori-va dragostea copilei.




Iar într-o dimineață dalbă,
Ea, zîmbitoare și zglobie,
Își va-mpleti din floarea albă
Cununa cea de cununie.