Poezia Mănuşa de Mihai Eminescu

                                                                  
       MĂNUŞA
                                                         
(DUPĂ FR.SCHILLER)


                                          
Lîng-a leilor grădină regele Francisc aşteaptă,
Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.
Împrjur dei mari ai ţării şi ai sfatului s-adună.
Pe balconul nalt se-nşiră dame-n veselă cunună.


                                           
Regele dă semn cu mîna, sare-o poartă din ţîţîne
Şi un leu iese în faţă, cumpătat, cu pasuri line,
Mut se uită împrejuru-i, cască lung, şi a lui coamă
Scuturînd-o, îşi întinde muşchii şi s-aşează jos.


                                           
Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă
Şi dintr-însa se repede
C-un sălbatec salt un tigru, care cînd pe leu îl vede
Muge tare,
Coada roată o-nvîrteşte,
Scoate limba,
Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocoleşte,
Sforăie înverșunat,
Apoi mormăind se-ntinde
Lîngă el.


                                          
Regele mai face-un semn,
Şi pe două părţi deschise
Se azvîrl doi leoparzi,
Ce cu poftă inimioasă de-a lupta se şi aruncă
Peste tigru.
Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare -
Leul muge,
Se ridică în picioare,
Fiarele se-nfiorează,
Şi-mprejur, arzînd de dorul de-a se sfîşia-ntre ele,
Se aşează.


                                          
O frumoasă mînă scapă de pe margine de-altan
O mănuşă, drept la mijloc, între tigru şi-ntre leu ;
Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătîndu-şi joc,
Cavalerului Detorges :
,,Dac-amorul ţi-e fierbinte cum te juri în orice oară,
Să te văz,
Mergi, mănuşa de-mi ridică !"
Cavaleru-aleargă, iute se coboară
În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,
Din mijlocu-acelor monştri,
Cu-a lui degete-ndrăzneţe el mănuşa i-o ridică.


                                          
Cu mirare şi cu groază
Damele şi cavalerii l-au privit,
Însă foarte liniştit
El mănuşa o aduce înapoi.
De-a lui laudă răsună orice gură,
Cunigunda îl priveşte cu o gingaşă căldură,
Că-i promite că norocu-i e aproape. -
Dar mănuşa el în faţa i-o aruncă :
,,Doamna mea, o mulţămire ca acesta n-o mai voi !"
Şi-o lăsă numaidecît.