DIN STRĂINĂTATE
Cînd tot se-nveseleşte,cînd toţi aci se-ncîntă
Cînd toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plînge, în doru-i se avîntă
L-a patriei dulci plaiuri, la cămpii-i rîzători.
Şi inima aceea, ce geme de durere,
Şi sufletul acela, ce cîntă amorţit,
E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere,
E sufletu-mi ce arde de dor nemărginit.
Aş vrea să văd acuma natala mea vîlcioară
Scăldată în cristalul pîrăului de-argint,
Să văd ce eu atîta iubeam odinioară :
A codrului tenebră, poetic labirint ;
Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniştiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice şoptiri.
Aş vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzîndu-şi a sa frunte în negură şi nori.
Să mai privesc o dată cîmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile şi albe le-a ţesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdare mi-a văzut.
Melodica şoptire a rîului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cîntarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.
Da ! Da ! Aş fi ferice de-aş fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările junei, visări de-un ideal.
Chiar moartea, ce răspînde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrînde gheţoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...