MĂ-NTORC DIN NOU...
Am rătăcit departe-n lumi străine,
Crezînd că scap de-a patimii prigoană,
Că-n sufletul meu însetat de goană
Mai poate crește-o floare pe ruine.
Dar un blestem din orișice icoană
Mă urmărea, căci te vedeam pe tine...
Și te visam ca,-n nopțile senine,
Un vrai pribeag pierduta lui coroană...
Nu te mira că azi înfrînt de cale,
Robit de-un chin care curînd se curmă,
Mă-ntorc din nou la pragul casei tale.
Gîndește-te că-n cruda lor arsură,
Cînd simt aproape clipa de pe urmă,
Bolnavii toți ce cuminecătură...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...