Poezia Foaia Veştedă de Mihai Eminescu

                                                            
FOAIE VEŞTEDĂ
  (după N. Lenau)


                                                       
Vîntu-o foaie vestejită
Mi-au adus mişcînd fereastra -
Este moartea ce-mi trimite
Fără plic scrisoarea-aceasta.


                                                       
Voi păstra-o, voi întinde-o
Între foile acele,
Ce le din alte timpuri
De la mîna dragei mele.


                                                        
Cum copacu-şi uită foaia
Ce pe vînt mi-a fost trimisă,
Astfel ea uitat-au poate
Aste foi de dînsa scrise.


                                                       
Vorbele iubirii moarte
Vinovate-mi stau de fată,
Dovedite de minciună
Cer să sting a lor viaţă.


                                                        
Dulcea lor zădărnicie
Nu mă-ndur s-o pun pe foc,
Deşi-mi stau atît de triste
Că nu pot muri pe loc.


                                                        
Voi păstra întreg amarul
Şi norocul ăstor foi,
În durerea vechii pierderi
Recitindu-mă napoi ;


                                                        
Numai vestea blînd-a morţii,
Foaia tristă le-am adaos :
Moartea vindec-orice rană,
Dînd la patime repaos.